Evenimente, cărţi şi reviste

Eseu despre cultura poloneză

Institutul Polonez din Bucureşti, săptămânalul „Observator Cultural”, revistele „Orizont” şi „Contrafort”anunţă rezultatele celei de-a şaptea ediţii a concursului de cultură şi istorie poloneză cu titlul „Eseu despre cultura şi istoria poloneză a sec. XX şi XXI”

Premiul I: Larisa Turea, pentru eseul Surâsul lui Bruno Schulz - un sejur de patru săptămâni în Polonia, la Varşovia, la un curs de limbă şi civilizaţie polonă, transport cu avionul

Premiul al II-ea: Laurenţia Voroneanu, pentru eseul Katyn - în căutarea dreptăţii - 200 de euro (echivalentul în RON)

Premiul al III-lea: Péter Demény, pentru eseul În căutarea unei definiţii - 100 de euro (echivalentul în RON)

Menţiuni, constând în cărţi:
Daniela Kluz, pentru eseul Călătorind prin România
Paraschiva Fărcaş, pentru eseul Liberté, równość, fraternitate.

Felicitări călduroase laureaţilor şi tuturor participanţilor!

http://www.culturapoloneza.ro

Dramaturgi basarabeni de azi

Antologie de Andreea Dumitru şi Oana Borş. Fundaţia Culturală „Camil Petrescu”. Revista „Teatrul azi” (supliment), Bucureşti, 2008.

Sumarul volumului: Val Butnaru, Fotografii şi clovni invizibili; Constantin Cheianu, În container, Volodea, Volodea; Dumitru Crudu, Oameni ai nimănui, Concert la violă pentru câini; Larisa Turea, Portret de grup cu Sfântul Nicolae.

„Când am pornit împreună cu colegele mele Andreea Dumitru şi Oana Borş, la alcătuirea acestui volum, totul ni se părea simplu, limpede şi mai uşor de împlinit decât celelalte antologii anterioare (spaniolă, portugheză, americană). Nu ne trebuiau traducători, aveam prieteni mulţi printre creatorii de teatru din Basarabia, cunoşteam oameni, locuri, situaţia politică, socială şi economică în detaliu. Nu ne aşteptam decât la plăcerea lucrului, după cum ne doream stabilirea unei comunicări adevărate de la autor la editor, de la critici de teatru, ce ne socoteam, la dramaturgi ce puteau oferi rodul talentului lor. Am dat sfoară-n ţară, adică la prietenii de peste Prut, şi-am aşteptat. Lungă nemişcare. Tăcere. Nicio replică, chiar stingheră, pe e-mail. (…)

Apoi, brusc, la insistenţele noastre, lucrurile s-au pornit.” (Florica Ichim)

Revista Sud-Est cultural nr. 2/2008

A apărut nr. 2 pe acest an al revistei trimestriale Sud-Est Cultural. Iată principalele subiecte ale unui sumar în care găsim, ca de obicei, ample texte analitice: Vlantina Tăzlăuanu, redactorul-şef al revistei, semnează editorialul „Premiile Europei pentru teatru”. Mihai Cimpoi - „Nietzsche, măgarul (cămila), leul şi copilul (partea a II-a); Eugen Lungu face o cronică la romanul Locomotiva Noimann de Nichita Danilov; Em. Galaicu-Păun analizează poezia lui Ion Mureşan („Poezia despre Poet”). Arcadie Suceveanu creionează un „portret în mişcare” al criticului Mihai Cimpoi, într-un eseu intitulat „Ispita universalităţii”. Vladimir Beşleagă investighează programul poetic al lui Andrei Ţurcanu – scriitor care a îmbrăţişat în ultimul timp poezia de inspiraţie imnică. Alina Diaconu (rezidentă la Buenos Aires) ne oferă un plonjon în literatura universală: „Conceptul de dublu la Borges şi Kafka”. Poezie de Irina Nechit şi Cezar Ivănescu. Proză scurtă de Oleg Carp. Leo Butnaru publică sfârşitul unui eseu incitant: „Românii şi „Enciclopedia sufletului rus”. Mircea V. Ciobanu face o pasionantă cercetare a culiselor editoriale: „Despre cărţi şi despre „cărţi”. Ion Hadârcă semnează eseul „Brâncuşi” - o incursiune inedită în „filozofia sculpturală” a marelui artist român. (C)

O carte despre manipularea în posttotalitarism

Manipularea în posttotalitarism.

Ediţie coordonată de Mihai Şleahtiţchi.

Editura Gunivas, Chişinău, 2008.

Autori: Septimiu Chelcea, Adrian Neculau, Lucian Radu, Cristian Ciupercă, Grigore Ţapu, Dorian Furtună, Gabriel Jderu, Adrian Ciubotaru, Nicolae Sali, Victor Juc, Nicolae Enciu, Lidia Pădureac, Vasile Guţu, Mihai Şleahtiţchi, Ionuţ Isac, Efim Mohorea, Valentina Bolgarina, Svetlana Rusnac, Mihaela Şleahtiţchi.

Epoca posttotalitară pe care ne este dat să o suportăm face din manipulare, această acţiune de schimbare a comportamentelor manifestate de unii indivizi în vederea atingerii scopurilor dorite de alţi indivizi, fără aplicarea constrângerilor fizice şi fără conştientizarea discrepanţei dintre năzuinţele celor cărora li se aplică influenţa şi năzuinţele celor care exercită influenţa, un formidabil mijloc de alinare a sufletelor căzute sub imperiul incertitudinii şi exasperării. Cu ritmuri crescânde, genul vizat de intervenţia psihomentală structurează un nemaiîntâlnit trompe – l’oeil social în care fiecare sau aproape fiecare jucător ajunge să sfideze evidenţele deloc îmbucurătoare ale timpului, lăsându-se dus de iluzia că îşi urmează necontenit propriile convingeri şi înclinaţii, că este pragmatic, că are viziuni certe asupra viitorului şi că doar printr-o curată întâmplare aceste viziuni coincid cu cele ale potentaţilor zilei.

De ce se întâmplă aşa ceva?

Un posibil răspuns la această întrebare poate fi găsit în paginile prezentului volum. Întrunind eforturile investigaţionale ale unui număr impunător de autori (cca douăzeci la număr), el vine să înfăţişeze o contribuţie colectivă la identificarea entităţii manipulării comportamentale şi modului în care aceasta se profilează în condiţiile societăţii posttotalitare.

Cartea unui diplomat

Mihai-Răzvan Ungureanu, Întotdeauna loial. Note diplomatice pentru o Românie modernă (2005-2007) (cuvânt înainte de Andrei Pleşu, prefaţă de Emil Hurezeanu, ediţie îngrijită de Ana Dinescu), Editura Polirom, 2008.

Cartea reprezintă o selecţie de acte, discursuri şi atitudini publice rostite sau semnate de Mihai-Răzvan Ungureanu în perioada în care a deţinut mandatul de ministru al Afacerilor Externe.

De asemenea, există şi o secţiune substanţială de discuţii şi interviuri „cu toţi cerberii şi experţii de politică externă din mass-media, nu întotdeauna binevoitori, chiar dacă am putea presupune că politica externă este un teren mai consensual decât tranşeele politicii „dinăuntru”, punctează prefaţatorul ediţiei, Emil Hurezeanu.

Volumul reflectă activitatea fostului ministru de Externe într-o perioadă tensionată a politicii româneşti, în care România se pregătea să adere la Uniunea Europeană. Atât perioada de timp avută în vedere, cât şi calitatea pe care o deţinea la acea dată Mihai-Răzvan Ungureanu necesitau prezenţa a trei calităţi, „carente în viaţa noastră publică, dar bine ilustrate de autorul acestei cărţi”, după cum remarcă Andrei Pleşu: „Cea dintâi este dimensiunea culturală. O a doua calitate, care unora li se pare pur ornamentală, e politeţea. A treia calitate e un anumit simţ al oportunităţii şi al orientării politice”. „Sunt încredinţat, continuă Andrei Pleşu, că modul lui tonic de a se confrunta cu sine şi cu lumea din jur („nu veţi auzi de la mine o profeţie negativă” – spune el, la un moment dat, unui ziarist hărţuitor) va fi dublat mereu de luciditate şi discernământ. Restul e destin. Şi va fi, deopotrivă, istorie, căci îi prevăd autorului o traiectorie publică de ordinul excepţiei”.

Când, în 1998, l-am invitat pe Mihai-Răzvan Ungureanu să devină secretar de stat în Ministerul de Externe, eram sigur că are toate calităţile necesare funcţiei cu pricina, dar eram, de asemenea, aproape sigur că demnitatea pe care i-o propuneam urma să fie un simplu episod din biografia sa. Cerusem unui ins studios şi şcolit să-şi amâne, un timp, proiectele academice pentru a sprijini un proiect obştesc.  „În ţările noastre, e prea devreme să lăsăm politica în mâinile politicienilor” – îmi spusese Bronisław Geremek, când îl întrebasem dacă i se pare utilă şi legitimă decizia unor intelectuali de a intra în politică. Eram convins că Răzvan îşi va asuma o asemenea angajare, dar că va recupera rigorile carierei universitare de îndată ce îşi va fi făcut datoria. M‑am înşelat. N-aveam de unde să ştiu, atunci, că diplomaţia şi politica în genere erau, pentru el, nu simple dexterităţi anexe, conjuncturale, ci ingredientele unei vocaţii. (Andrei Pleşu)

Svetlana Cârstean – revelaţia unui debut poetic

Cel mai recent titlu din colecţia „Poezie” de la Cartea Românească, Floarea de menghină de Svetlana Cârstean, a fost lansat la Târgul de Carte Bookfest - 2008.

Mircea Cărtărescu, Simona Popescu şi T. O. Bobe au prezentat-o pe Svetlana Cârstean ca pe o poetă de o rară şi profundă sensibilitate, iar autoarea lansată s-a declarat „norocoasă” pentru cuvintele rostite de cei trei invitaţi.

Volumul Floarea de menghină a avut un destin cu totul special, apariţia sa fiind întârziată cu 10 ani. Poemul care dă şi titlul volumului, Floarea de menghină, a apărut pentru prima oară în 1995, în volumul colectiv Tablou de familie. Deşi publicată târziu, poezia Svetlanei Cârstean, structurată în jurul a două teme, comunism şi feminitate, nu-şi pierde din prospeţime.

Mircea Cărtărescu consideră că Svetlana Cârstean şi-a întârziat cu zece ani debutul doar ca să se arate azi „într-o haină mai originală şi mai strălucitoare”. Aceasta pentru că poeta „aduce din amintirea unei poezii trecute (aromele anilor ’90) sofisticarea întunecată a Florii de menghină, un poem arhetipal de mare forţă, dar o completează cu gestualismul şi nevoia de sinceritate a poeziei de după anul 2000, ce au produs „poemele în format electronic din final. O poezie bogată şi atentă la detalii care prevesteşte, pe lângă o viitoare poetă notorie, şi o viitoare prozatoare.”

Simona Popescu consideră că poemul Floarea de menghină este unul excepţional, un poem despre „lumea trecutului recent, comunist, cu tot sistemul ei de «menghine», privită prin ochii unui om foarte tânăr.”

Publicat astăzi, în alt context, poemul trebuie citit, ca şi întreaga carte în care e integrat, „ca o puternică pledoarie pentru libertatea individuală, care înfloreşte, până la urmă, în pofida naturii mereu schimbătoare a constrângerilor («menghinelor»).”