Spaţiile seducţiei - (Gabriel Liiceanu, Despre seducţie)

O carte bună, notează Gabriel Liiceanu într-unul din compartimentele lucrării Despre seducţie, dă un spor de limpezime privirii pe care o aruncăm asupra lumii (p. 84). Deodată, devenim conştienţi de ceva ce, altădată, stăruia în obscuritatea neînţelegerii. Aşa stînd lucrurile, nu mă voi grăbi să exclam că Despre seducţie este o carte bună (acest examen critic îl poate parcurge fiecare, pe cont propriu), ci, ceea ce înseamnă acelaşi lucru, voi încerca să explic ceva ce mi-a devenit clar după ce m-am lăsat sedus de subiectul acesteia.

Deşi firul argumentativ al lucrării (intercalat de analize secvenţiale a ceea ce putem numi o „istorie a seducţiei”) nu conturează în chip evident imaginea ce îmi este limpede, voi spune că: 1) orice recenzie este un act de seducţie; 2) dacă afirmaţia anterioară este justă, atunci Despre seducţie nu are nevoie de recenzii: căci subiectul cărţii este, aşa cum notează şi autorul, deja seducător. Analizînd conceptele primei afirmaţii, cred că vom reuşi să probăm justeţea acesteia. Să le luăm pe rînd. Ce este o recenzie? Ea nu este o simplă prezentare a unei cărţi oarecare, ci, în acelaşi timp, o încercare de a ne deplasa atenţia în direcţia lumii cuprinse între cele două coperţi. Recenzentul încearcă să mijlocească o mutare (din această lume în cea dezvăluită de gîndirea unui autor) în speranţa ca aceasta să sfîrşească într-o călătorie a cititorului (echivalentă cu actul lecturii).

Aş reţine, în urma acestei consideraţii sumare, următorul moment: recenzia ca deplasare.

Dar seducţia, ce este ea? Analizînd originile latineşti ale conceptului, Gabriel Liiceanu observă că „seduco înseamnă «a duce la o parte», «a trage la o parte», «a lua deoparte»”, seducătorul fiind „un personaj care te ia deoparte, unul care te duce în partea în care vrea el” (pp. 9-10). Aşadar, şi seducţia presupune o deplasare: din locul în care te afli, în partea în care doreşte să te ducă seducătorul.

Avînd la îndemînă aceste analize, mi se pare firească asocierea între actul recenziei şi cel al seducţiei (recenzentul, şi el, nefiind altceva decît un seducător): căci ambele admit, în prealabil, activitatea unei mişcări în direcţia dorită de cel care seduce.

Însă, dacă aşa stau lucrurile, atunci vom constata imediat: lucrarea avută în vedere aici nu are nevoie de recenzii (înţelese ca acte seducătoare). Căci, într-adevăr, este deja seducător faptul de a vorbi despre seducţie. Subiectul acestei îndeletniciri a spiritului nostru ne atrage cu propria forţă, suspendînd, elegant, activitatea recenzenţilor seducători.