Contrafort
Fondat in octombrie 1994
Contrafort : 1-3 (147-149), ianuarie-martie : Cultură şi management cultural în Uniunea Europeană : : Cum e să fii scriitor în Uniunea Europeană

Cultură şi management cultural în Uniunea Europeană

Cum e să fii scriitor în Uniunea Europeană

Felicitas Hoppe (Germania): „Condiţia de freelancer e riscantă, neliniştită, dar ea îţi oferă libertatea deplină a creaţiei”

- Felicitas Hoppe, te rog să ne spui câte ceva despre scrisul tău. Ce teme abordezi în cărţile tale?

- Am editat până acum două cărţi. O carte de proze scurte, intitulată Picknick der Friseure (Picnicul frizerilor), cu care am obţinut şi un premiu literar în Germania, iar a doua e un mic roman, Pigafetta, scris în urma unei călătorii în jurul lumii. La prima carte am muncit enorm, cred că am rescris-o de câteva ori. Cuprinde proze scurte, de 3-4 pagini, foarte concentrate. Scrierea lor a fost ca un exerciţiu de stil pentru mine, foarte migălos, când am încercat să-mi găsesc instrumentarul de lucru. Sunt nişte proze impregnate de multă poezie, concepute într-un ritm muzical. Romanul Pigafetta împrumută drept titlu numele unui tânăr italian care s-a îmbarcat pe una din corăbiile conduse de celebrul călător portughez Magelan. Supravieţuind în urma unui periplu foarte greu şi foarte primejdios, Pigafetta publică ulterior un interesant şi dramatic jurnal de bord, ca o mărturie a aventurii sale în jurul lumii. Acesta a fost detaliul care mi-a inspirat titlul romanului şi chiar structura sa.

- Au fost traduse cărţile tale şi în alte limbi?

- În franceză şi olandeză, deocamdată. Aş vrea să mai spun ceva, cred eu important, despre scrisul meu. Îmi place să mă desprind de realitate, să mă las purtată de imaginar şi să plonjez într-o lume a ficţiunilor. Nu e vorba de science fiction, ci de o lume în care să mă simt liberă să fac ceea ce-mi doresc. De fapt, scrisul pentru mine înseamnă libertate. Acolo nu fac nici un compromis, aşa cum se întâmplă cu fiecare dintre noi în viaţa de toate zilele... Aş spune că pentru mine literatura este o formă de libertate absolută pe care mi-o pot permite în această viaţă.

- Scrii uşor sau te chinui mult cu elaborarea frazelor şi a subiectelor?

- Mai întâi, aş vrea să spun că m-am hotărât greu şi destul de târziu să public. Am ezitat să încredinţez tiparului ceea ce scriam, la modul profesionist, de mulţi ani. Când am tipărit prima carte, mulţi n-au crezut că sunt o debutantă, ci un scriitor consacrat, cu o mare experienţă a scrisului. Aşa era, învăţasem bine tehnicile literare, numai că făcusem acest lucru într-un anonimat confortabil... Mă întrebaţi cât de uşor scriu. Cred că în urmă cu zece ani scriam foarte uşor, acum e din ce în ce mai greu. Poate că am astăzi o altă responsabilitate pentru pagina scrisă, cu siguranţă e o altă responsabilitate, care vine odată cu vârsta şi cu experienţa acumulată. De câţiva ani sunt freelancer, adică mă consacru numai muncii de scriitor. Până a publica prima carte am fost şi pedagog, şi ziarist, adică aveam o slujbă care îmi asigura existenţa. Asta nu vrea să însemne că acum pot să trăiesc doar pe baza onorariilor câştigate din vânzarea cărţilor mele. E imposibil aşa ceva. În Germania există – cu siguranţă că ştiţi acest lucru, pentru că aţi călătorit în Germania  – un sistem bine pus la punct al lecturilor publice, din care se câştigă binişor. Apoi mai există premii literare, burse de creaţie etc. Condiţia de freelancer e riscantă, neliniştită, dar ea îţi oferă libertatea deplină a creaţiei.

- Felicitas, cum ai caracteriza literatura germană actuală? Ce curente domină peisajul literar?

- E foarte greu să faci o caracteristică, în doar câteva fraze, a unei literaturi. În Germania, în opinia mea, se poate constata o adevărată inflaţie de scriitori. Se scrie foarte mult, de aceea e imposibil să cuprinzi tabloul complet, fără să laşi pe cineva pe dinafară. Valuri de tineri vin în literatură, încât nici criticii de specialitate nu-i pot contabiliza pe toţi. Genul cel mai căutat este proza, în special romanul. Evident că nimeni nu mai scrie astăzi romane epopeice, ca pe vremea lui Dostoievski. Trăim un alt timp şi avem un cititor care diferă în mod esenţial de cel din secolul XIX sau de la începutul secolului XX. Cu toate acestea, eu cred în canonul clasic al prozei, care a rezistat tuturor experimentelor şi modelor timpului.

- La ce lucrezi în prezent?

- Din păcate, am cam neglijat scrisul. Călătoresc mult, mai ales în ultimul an. Sunt furată de diverse evenimente în care mă implic şi nu pot să mă concentrez pe proiectele literare aflate în lucru. De pildă, scriu ceva ce se interferează mult cu pictura, este un proiect comun, la care lucrez cu un pictor – sper să iasă o lucrare originală şi interesantă. De asemenea, redactez un roman, evident de proporţii mici, în care încerc să dau o nouă formulă scrisului meu. Simt nevoia unei schimbări, care să-mi impulsioneze munca, puterea de elaborare.

- Ce crezi despre implicarea scriitorilor în politică? În Germania de astăzi aveţi cazuri când scriitorii se angajează în viaţa politică?

- Deşi pare complicată, răspunsul la această întrebare este simplu: fiecare om este liber să facă ceea ce doreşte. Dacă are vocaţie politică, n-are decât să se implice în acest domeniu foarte important pentru viaţa noastră. Scriitorul nu este şi nici n-ar trebui să fie o excepţie în acest sens. De fapt, cred că nimeni nu se poate eschiva complet de la o implicare în viaţa politică sau publică, în orice caz. Uneori, facem fără să vrem politică…

Alta e chestiunea când politicul invadează pur şi simplu literatura şi constatăm, cu tristeţe, că un roman sau o culegere de versuri ni se înfăţişează la lectură ca nişte materiale propagandistice. Pentru aşa ceva există presa. Poţi să-ţi expui opiniile politice în câteva articole de ziar. Poezia şi proza adevărată au un alt limbaj. Se cuvine să nu-l trădăm. 

Interviu de Vasile Gârneţ

 

 

Inês Pedrosa (Portugalia): „Eu cred că Europa trebuie să devină  un gen de „conştiinţă etică” a lumii…”

 

- Inês Pedrosa, literatura pe care o reprezinţi a obţinut, în 1998, Premiul Nobel, prin José Saramago. Cum este văzut acest scriitor în Portugalia? C­rezi că literatura portugheză (poate şi scriitorii din Brazilia) se bucură de o recunoaştere meritată în Europa şi în lume?

- Cred că este foarte dificil şi nepotrivit să faci generalizări în orice sferă a artelor. Bineînţeles, Portugalia a fost mereu o forţă în literatură – de la Luís de Camões şi până azi – şi, desigur, limba (precum şi regimul de dictatură, care ne‑a izolat) a reprezentat vreme îndelungată un obstacol pentru expansiunea ei. În ultimii ani, Ministerul Culturii a investit foarte mult în promovarea literaturii portugheze (Portugalia s‑a bucurat de statutul invitatului special la Târgul de Carte de la Frankfurt şi la Salonul de Carte de la Paris; literatura portugheză a fost celebrată şi în alte câteva ţări prin numeroase manifestări remarcabile), a crescut enorm numărul traducerilor din autorii lusitani. Evident că atribuirea Premiului Nobel unui portughez – deşi în Portugalia multe persoane ar fi preferat ca alţi scriitori să-l ia (romancierul António Lobo Antunes sau poetul Sophia de Mello Breyner Andresen au fost numele mai des pomenite) – a contribuit la sporirea prestigiului nostru cultural. Eu personal sunt foarte fericită să am sentimentul că aparţin unei literaturi cu atâţia merituoşi Nobel. Scrierile lui Saramago emană o forţă aparte şi, mai presus de toate, scrisul său are un stil baroc unic, deşi eu mă simt mult mai aproape (în termeni de scriitură vorbesc) de alţi autori de literatură, pe care i-am menţionat. Şi de mulţi alţii: Maria Velho da Costa, Lídia Jorge, de José Cardoso Pires sau de poeţi ca Eugénio de Andrade sau Pedro Tamen. Saramago are mulţi admiratori în Portugalia (cărţile sale se vând repede), dar de asemenea are şi destui critici. El a fost o dată chiar şters dintr-o listă specială de candidaţi la un premiu literar european de către guvernul social-democrat, care l-a „acuzat” de simpatii comuniste şi de lipsă de respect, în una din cărţile sale, faţă de valorile catolice. Este motivul pentru care Saramago a plecat în Spania, unde locuieşte până în prezent.

Literatura braziliană are o certă recunoaştere în Portugalia şi, eu cred, şi în Europa – chiar dacă, din păcate, cel mai cunoscut scriitor al său este Paulo Coelho, care este, în opinia mea, un scriitor superficial, o reţetă lipsită de valoare artistică. I-aş remarca, în tânăra generaţie de scriitori brazilieni, pe Bernardo Carvalho şi pe Cíntia Moscovich. Există mulţi alţi scriitori interesanţi în Brazilia – totuşi, cu excepţia lui Jorge Amado, portughezii nu-i cunosc. Relaţiile noastre culturale cu Brazilia se rezumă mai ales la „telenovele” şi la muzică (Chico Buarque, Caetano Veloso, Maria Bethânia etc.).

- Inês, mulţi scriitori din Europa de Vest, inclusiv portughezi, au pronunţate simpatii de stânga. Pentru noi, românii, care suntem familiarizaţi cu ororile mişcărilor de extremă stângă, această atitudine pare cel puţin stranie. Care sunt motivele orientării de stânga printre intelectualii dintr‑o ţară cu un regim democratic şi cu o piaţă liberă, cum este Portugalia azi?

- În cazul nostru, ororile în acest secol au venit dinspre mişcările de extremă dreaptă, a căror dominaţie a însemnat aceleaşi fenomene – închisori, tortură, cenzură. A fi de stânga, azi, nu este acelaşi lucru cu a fi comunist – pentru noi este o mare diferenţă. A fi de stânga înseamnă a apăra drepturile săracilor (printr-o mai mare securitate socială şi asigurarea unor şanse egale), drepturile femeilor (la avort sau la a ridica acelaşi salariu ca bărbaţii în funcţii egale, evident) şi drepturile minorităţilor (sociale sau culturale). Dacă ne uităm în jur, putem vedea ce face „piaţa liberă” scutită de orice intervenţii din partea statului: ea, pur şi simplu, îi respinge pe cei care nu cons­tituie „fast-food”, adică un produs de consum imediat, inclu­siv scriitorii.

- Ce a însemnat intrarea în Uniunea Europeană pentru ţara ta? Întrebarea mea se justifică prin faptul că Moldova are de îndeplinit multe condiţii pentru a fi primită în această organizaţie, pe care noi o privim ca pe o soluţie de ieşire din sărăcie şi subdezvoltare.

- A însemnat multe – eu cred cu tărie în constituirea Statelor Unite ale Europei (în variantă economică, ca şi în cea culturală şi militară). Eu cred că Europa trebuie să devină  (a şi devenit în mare măsură) un gen de „conştiinţă etică” a lumii, deoarece are o tradiţie a reflecţiei despre libertate şi fraternitate – şi, de asemenea, pentru că cele mai mari atrocităţi s-au întâmplat aici, în secolul XX. Intrarea în Uniunea Europeană a dat Portugaliei şansa unei accelerări a dezvoltării sale economice şi, de asemenea, oportunitatea de a-şi rezolva problemele istorice, precum cea legată de una dintre coloniile noastre, cea a Timorului, care fusese invadată de trupele teroriste ale Indoneziei. Desigur, banii comunitari ne-au ajutat, dar să nu uităm că, la urma urmelor, va trebui să plătim investiţiile Europei făcute la noi prin propria noastră contribuţie la patrimoniul comun.

- Inês, spune-mi ceva despre activitatea ta de scriitoare.

- Sunt foarte fericită pentru că îmi dedic aproape tot timpul muncii de scriitor: am câştigat un grant al Ministerului Culturii şi ei îmi plătesc salariul pentru a-mi putea scrie următorul roman. Am publicat până acum două romane: A Instrução dos Amantes („Instrucţie pentru amanţi”) şi Nas Tuas Mãos („În mâinile tale”), şi am publicat recent o carte de eseuri, cu titlul 20 de femei pentru Secolul XX. Scopul romanelor mele, în general vorbind, este problema Timpului, Iubirii şi Ratării în societatea contemporană.

Interviu de Vitalie Ciobanu

1

Inapoi la cuprinsul numarului

Copyright Contrafort S.R.L.
contrafort@moldnet.md (protected by spam filter and blog promotion by blogupp)
Site apărut cu sprijinul Fundaţiei Soros Moldova