Felinarele memoriei de la Yasukuni

„Istoria poate servi drept prefaţă
la tot ce este viaţa umană.”

Grzegorz Mardyla

„Dacă prim-ministrul nu va vizita
în anul ăsta Yasukuni, cred că această ţară
va putrezi din interior şi se va prăbuşi.”

Shintaro Ishihara, în Kyodo News, 27 iunie, 2005

Festivalul felinarelor de la templul şintoist Yasukuni a atras în acest an o mulţime mai numeroasă ca niciodată, iar printre vizitatori m-am numărat şi eu. Yasukuni (în japoneză „ţara paşnică”) este lăcaşul unde sunt comemorate cu sfinţenie sufletele soldaţilor japonezi căzuţi în numeroase războaie, precum şi ale civililor pieriţi în urma conflictelor militare. Numele lor sunt înscrise în aşa-numita Carte a Sufletelor - după Wikipedia, în octombrie 2003 aceasta cuprindea 2 466 495 nume de martiri. Iar de atunci, probabil, s-au mai adăugat şi altele.

Yasukuni mai este însă şi „aşchia” din talpa relaţiilor diplomatice dintre Japonia şi China, Taiwan sau Coreea de Sud. Incidentul datează din octombrie 1978, când 14 criminali de război de categoria „A”, declaraţi ca atare de tribunalul internaţional militar, au fost cinstiţi în ceremonii fastu­oase şi declaraţi drept martiri ai perioadei Şiowa¹. De la acel episod şi până astăzi, fiecare vizită a unui prim-ministru japonez la templul Yasukuni se soldează cu manifestări stradale în fostele colonii nipone din China şi Coreea, precum şi cu scandaluri diplomatice internaţionale. În special, desele pelerinaje anuale ale actualului prim-ministru Koizumi au provocat nemulţumiri din ce în ce mai mari, chiar şi din partea unor grupări de reconciliere locale.

Deşi mulţi critică atitudinea naţionalistă „cuibărită” în Yasukuni, templul continuă să prospere şi să menţină atenţia publicului prin diverse aspecte exotice, cum este, de exemplu, parada felinarelor de hârtie, pe care le-am putut contempla în toată splendoarea lor.

De-a lungul potecilor principale ale templului vezi ziduri înalte de cinci-şase metri, acoperite cu felinare ovale de culoare galbenă. Pe fiecare dintre acestea sunt inscripţionate cu negru numele sponsorilor şi ale donatorilor. La poalele zidurilor se înşiruie o mulţime de tarabe. Se vând bucate tradiţionale (takoyaki – biluţe din făină fripte cu miez de caracatiţă, soba², peşte copt la para cărbunilor, mere glazurate cu caramelă etc.). Când am ajuns acolo, în interiorul unei arene rotunde câţiva toboşari băteau în taico, iar femei mai în vârstă îmbrăcate în Yukata, portul tradiţional de vară, dansau bon-odori, cu mişcări perfect sincronizate. Şi mult, foarte mult tineret - cât cuprindeai cu ochii.

Clădirea templului era înconjurată de alte rânduri de felinare pătrate, mari şi mici. Unele puteau fi „folosite” contra plată: un caligraf scria pe ele o dorinţă „de suflet” a clientului, ca mai apoi să le agaţe alături de celelalte.

Un ultim rând de lanterne albe împrejmuia cărarea ce duce spre scena de teatru Noh. Mulţi pictori le-au folosit drept obiecte pentru desen sau caligrafie: flori, armăsari, vapoare, poeme haiku sau caractere chinezeşti – „INIMĂ”, „ŢARĂ” ş.a. Tot aici am admirat o bogată expoziţie de echibana.

De pe scena teatrului Noh, răsunau chitări electrice, acorduri de rock clasic, făcând mult zgomot. Ciudată această prezenţă neortodoxă în incinta unui lăcaş sfânt. Dar atragerea tinerilor este esenţială, căci templul este susţinut financiar doar prin contribuţii private, iar numărul veteranilor de război, sau al rudelor lor, care sunt şi principalii donatori, se-mpuţinează. Un eveniment de acest gen, cu mulţi spectatori dornici să cheltuiască, este o modalitate de a mai colecta bani pentru vistieria templului.

Oaspeţii care nu cunosc evenimentele complexe, evocate la Yasukuni Jinjia, pot vizita muzeul templului, o retrospectivă a războaielor japoneze, deşi, după unii observatori, această istorie este prezentată într-o lumină prea de „dreapta”.

Lumea se distrează la mese special amenajate în spatele tarabelor, bea bere, se înfruptă din bucatele specifice zonei. Alţii se îmbulzesc lângă scena în aer liber unde se ţine concertul de muzică rock. Mă întrebam cum de poate acest loc să provoace stupoare şi proteste în toată Asia, dacă vezi atâta voie bună în jur!

Cu venirea serii, felinarele îşi sporesc lumina şi inscripţiile încep să vorbească. Printre sponsori sunt pomeniţi echipe de piloţi kamikaze, grupuri de foşti marinari şi infanterişti, ofiţeri în retragere. Pe unul din felinare, ca un tablou luminos, apar din neant feţele a cinci militari morţi şi o inscripţie explicativă deasupra: „Pe ei i-a linşat procesul de la Tokyo”³. Dintre cei cinci, am putut recunoaşte doar chipul lui Hideki Tojo, supranumit kamisori (bri­ciul). General în Armata Imperială Japoneză şi Prim-ministru al Japoniei din 18 octombrie 1941 şi până în 22 iulie 1944, Tojo a fost condamnat la moarte la 12 noiembrie 1948 prin spânzurare. Este singurul oficial nipon de rang înalt executat pentru crime de război. Generalul a aprobat, între alte atrocităţi, şi experimentele biologice făcute pe prizonieri. Prin decizia tribunalului, Hideki Tojo este considerat responsabil pentru moartea a aproape patru milioane de chinezi (ceva mai puţin decât populaţia actuală a Republicii Moldova).

Când s-a întunecat de-a binelea, patru proiectoare uriaşe şi-au îndreptat razele spre cer aidoma celor de pe legendarul cuirasat Yamato.

Preotul principal al Yasukuni, Toşiaki Nambu, consideră că neînţelegerile din prezent sunt cauzate nu numai de rolurile diferite pe care le-au jucat acum 50 de ani fostele popoare beligerante, ci şi de anumite diferenţe de mentalitate. Potrivit eticii samuraiului Buşido, orice soldat care-şi face harakiri îşi ispăşeşte toate crimele şi nedreptăţile săvârşite: moartea îl eliberează de păcate. Pe când chinezii cred altcum­va, ei i-ar pedepsi până şi pe morţi.

Lăsându-vă pe dumneavoastră să decideţi cine are dreptate, închei aici.

_____________

¹ Calendarul japonez este divizat după intervalele de domnie a împăraţilor.  Perioada Şiowa, de exemplu, coincide cu guvernarea Imperatorului Hirohito (25 decembrie 1926 - 7 ianuarie, 1989).

² Soba este termenul japonez pentru fideaua din făină de hrişcă.

³ E vorba de Tribunalul militar internaţional pentru estul îndepărtat, IMTFE, convocat la 3 mai 1946 şi suspendat la 12 noiembrie 1948, a cărui misiune a fost judecarea oficialilor japonezi învinuiţi de crime de război, crime împotriva păcii şi împotriva umanităţii.

1