Contrafort
Fondat in octombrie 1994
Contrafort : 1-2 (123-124), ianuarie-februarie : Proză : Angela Kreuz (Germania) : Sushi la opt

Proză

Angela Kreuz (Germania)

Sushi la opt

Totul a început de la o umbrelă. Da. De la o umbrelă din mătase de culoare galben deschis. Stau la coada din faţa cinematografului şi colegul meu de apartament Rolf, cu care trebuie să mă întâlnesc, întârzie. Ploua şi un bărbat de vreo treizeci şi cinci de ani, cu o privire neobişnuit de intensă, stă fără să-şi dea seama fix lângă mine, aşa încât încep să mă întreb pentru început dacă meditează sau ce are de gând. Înainte să mă lămuresc, el îşi împărţea deja umbrela cu mine. Consider acest lucru o dovadă de atenţie şi încep o conversaţie.

- Şi tu vii să vezi Jalla-Jalla?

- Hm, spune el. Trebuie să fie tare bun. Ştii despre ce e vorba?

- Am uitat. E o comedie scandinavă.

Bărbatul are ochii atât de negri încât cu greu se pot desluşi pupilele şi poartă lentile de contact. Tenul îi este extraordinar de deschis în comparaţie cu feţele bronzate din jurul nostru şi iese în relief datorită părului său brunet. În faţa noastră se postează un bărbat mai bătrân şi mai corpolent, care intervine în conversaţia noastră.

- Deci eu găsesc filmele franţuzeşti cele mai bune. Deseori este vorba de studente tinere, de modul cum trăiesc ele... Bătrânul îşi schimonoseşte faţa într-un rânjet pervers de satisfacţie. Om prost, mă gândesc eu. Mă uit chiorâş la cunoştinţa mea cea nouă, care tocmai îşi dă ochii peste cap. Unde nu-i cap, vai de picioare, îmi vine în minte.

- Mai voia să vină un coleg, spun eu şi mă întorc. Oamenii de la coadă s-au înmulţit şi mai mult. Îl descopăr de Rolf foarte în spate şi îi fac un semn. Vine în faţă şi îl salută pe însoţitorul meu.

- Vă cunoaşteţi? întreb eu surprinsă.

- Da, de la un curs de limbă de la Universitatea Populară, răspunde Rolf.

- Ce limbă învăţaţi?

- Japoneza.

- Şi de unde vă ştiţi voi? se interesează Rolf

- De la cinematograf, răspund eu şi râdem.

- Tocmai acum am făcut cunoştinţă.

Din capul cozii se întorc cei care aşteptau. În timp ce se împing pe lângă noi înspre ieşire, cineva mormăie: Biletele la Jalla s-au terminat. Rolf şi cu mine ne privim nedumeriţi.

- Mda, şi acum?, întreb eu.

- Shit, nu ştiu nici eu, răspunde Rolf.

- Am putea să mergem în barul de după colţ al cinematografului, propune noua mea cunoştinţă.

- Nu, n-am chef de bar, ieri am fost aşa de mult timp plecat.

Rolf îşi băgă mâinile în buzunarele de la pantaloni şi îşi împinge buza de jos în faţă.

- Mă enervează, mă duc acasă.

Strâng din umeri.

- Ciao, pe curând!

Rolf face în mare un semn din mână în direcţia noastră şi se urcă pe bicicleta lui, pe care de fapt nu şi-o blochează.

- Mda, aşa-s tinerii, comentează bărbatul cu umbrelă. De unde îl cunoşti pe Rolf?

- Păi, locuiesc împreună cu el.

- Înţeleg.

- Mă cam seacă. E ultima dată când mai locuiesc într-un cămin. Imediat ce găsesc ceva rezonabil, mă mut de acolo.

- Şi tu te duci acum acasă?, ar dori să ştie cunoştinţa mea cea nouă.

- Hai să mergem să bem o bere în barul cinematografului, răspund eu simplu.

De altfel, gentleman-ul cu umbrela galbenă se numeşte Jürgen. Am petrecut o seară agreabilă într-un bar. Jürgen pare să fie un fel de frate al meu. Aşa ceva remarc imediat. Suntem de aceeaşi vârstă la zi şi când râdem avem riduri asemănătoare în jurul ochilor. Un frate geamăn ca să spunem aşa. Vorbim până ce se închide barul şi barmanul devine treptat antipatic. Îl însoţesc pe Jürgen la maşină şi facem schimb de numere de telefon.

- Doar ne vedem iarăşi? Jürgen ridică dintr-o sprânceană şi mă bate uşor pe cot.

- Bineînţeles, îi zic eu la plecare.

În dimineaţa următoare sună telefonul.

- Sper că nu te-am trezit, spune el în introducere.

- Foarte amuzant, casc eu. Dorm adânc încă. Ce oră e?

- Deja e şapte jumătate. Tocmai vin de la jogging.

- Deja aşa de târziu, mă întreb eu mirată şi tolănită în pat. Ce vrei să faci?

- Poate ai tu o idee.

- Adu nişte sushi şi treci pe la mine, da?

- Ok, ştiu unde stă Rolf.

- Cu atât mai bine, spun eu şi închid.

Jürgen pune o cutie mare cu sushi pe masa din bucătărie. În acel moment apare Rolf pe jumătate dezbrăcat, în pantaloni bermudi şi scoate o cutie de suc de portocale din frigider.

- Ce-i aici?, remarcă Rolf.

- Micul dejun, doar vezi, răspund eu. Scotocesc într-un sertar şi găsesc patru beţişoare diferite.

- Stai jos. Torn sos de soia în două castronele plate şi amestec praf de hrean cu apă.

Jürgen se aşează şi îşi ia din farfuria cu sushi cea mai bună bucată.

- Te simţi la mine deja ca acasă, nu?

- Aşa e. Jürgen încuviinţează din cap. Se observă?

Şu lui Jürgen îi place să citească literatură japoneză. A fost des prin Japonia şi cunoaşte tradiţiile şi obiceiurile de acolo. A adus şi câteva fotografii.

- De altfel, sushi e prin comparaţie mai ieftin în Japonia, toate celelalte sunt dimpotrivă destul de scumpe, spune Jürgen şi scoate dintr-un plic de hârtie un teanc de fotografii din concediu.

- Atunci voi mânca două săptămâni doar sushi când voi merge odată în Japonia, mă hotărăsc eu în timp ce mestec.

De pe o fotografie mărită ne luminează o mare de flori de cireş în faţa unei pogode vechi.

- Ah, oftez eu. Asta vreau să văd.

- Vrei să zburăm acolo împreună?, propune Jürgen. Eu plec în două zile.

- Dar te grăbeşti tare. Vrei poate să te şi căsătoreşti cu mine?

- Oh, nu, te rog să nu mă înţelegi greşit. Prietena mea şi fiica ei locuiesc în Kyoto. Când sunt în Japonia, primim de cele mai multe ori vizite din Germania.

- Am plecat, atât mai pot să rostesc.

- Dacă vrei, te iau cu mine sau vii după. Rămân până în iarnă în Japonia. Pot să-ţi arăt şi câteva oraşe. Poţi să stai la noi şi îţi economiseşti banii de cazare.

- Mă gândeam deja că nu eşti foarte tăcut.

- Cine e. Poate tu? Îmi face cu ochiul peste masă.

- Păi da, spun eu vag.

Jürgen e într-adevăr omul cel mai spontan pe care l-am întâlnit vreodată. Mă îndrept spre camera mea şi încep să-mi fac bagajele. Jürgen nu există în realitate. El există doar în fantezia mea. Nici Rolf nu există. În orice caz, nu acest Rolf. Locuiesc singură într-un apartament micuţ. Vara stau pe balcon, mă uit printr-un binoclu în locuinţele blocurilor din vecinătate şi îmi compun câteva istorioare. Aşa, ca să treacă timpul. În casa de peste drum locuiesc doar studenţi.

1

Inapoi la cuprinsul numarului

Copyright Contrafort S.R.L.
contrafort@moldnet.md (protected by spam filter and blog promotion by blogupp)
Site apărut cu sprijinul Fundaţiei Soros Moldova