Laurii sensului pierdut

Dragoş părăsi glastra umedă şi lipicioasă pentru a medita asupra celor întîmplate. Fuga Xenonei nu‑l mai deranja, nici divorţul costisitor cu Sibila. Din cele trei graţii de mit exagerat s‑a ales numai cu una - fiica Milena, pornită şi ea în căutarea aventurilor. E undeva pe Fobos. De Ziua Recunoştinţei îi va trimite prin holospaţiu o carte poştală cu praf stelar şi urări de bine. Mersi!... Îl măcina neîmplinirea. Odinioară fericit, se pomeni -ntr-o clipită un ratat total şi ca amant, şi ca soţ, şi ca tată... Ce poate fi mai slut decît urîtul?... - Să rămîi singur la numai 276 de ani tereştri!... Evident, surcica nu cade departe de trunchi - babacu-său abia după "a treisprezecea tinereţe" acceptă fastuosul compromis matrimonial, amorezat irevocabil de o puştoaică sălbatică. Îi admiră deunăzi prin sticla absintului, gaşca lor şarmantă tocmai ancora în barul Bunei Dispoziţii, înjurînd de mamă vodka, chelnerii şi solida asistenţă… El pletos şi Ea pletoasă - un cuplu mişto, ca-n vechile filme hollywoodiene… doi rockări fără triciclete!

... Întîmplarea părea neverosimilă pentru locul în care se petrecu. Să fi mirosit prea mult alcool?... Barometrul nu prevestea nimic anormal, nici  peisajul - numai linia fluxului înaintînd către faleză, numai cîteva rafale de vînt, curmate de o bubuitură înfundată, numai o pată slabă de ulei pe suprafaţa mării... Ei şi?... Posibil, e vreo scurgere de carburanţi... Posibil. Doar că... carburanţi în stare lichidă pe planetă nu mai există de cinci secole!... Poate o fi căzut vreun meteorit prin scutul galactic şi în contact cu apa s-a descompus sub formă de hidrocarbură?... Atunci ar fi şi mai straniu. Despre existenţa petrolului extraterestru încă n-a auzit nimeni. Trebuie să anunţe autorităţile, dar dacă-l vor lua în rîs?...

 Trecu prin umbra parcului siliconic, răcorindu-şi din mers clorofila, zăbovi în faţa unui răzor fluorescent, îşi pieptănă lujerii, apoi intră în Restaurantul Virtual, unde mirosi o mulţime de băuturi şi mîncăruri alese: vin de casă, bere, bragă, ţuică, caltaboşi, sarmale… A naibii de bine au mai dus-o şi moldovenii ăştia din mileniul doi!... replica unei mămăliguţe cu jumări îl ameţi cu totul. Păcat că nu avea gură s-o guste, nici stomac s-o fermenteze... "Stomacul e un lux!", strigau în cor frontispiciile localurilor gastronomice... "Stomacul e un lux!", răspundeau preţurile astronomice...

- E un lux exagerat, oftă în sinea sa Dragoş - ce şi-l permit doar castele servile şi ponderabilii Guvernului Planetar. Nealiniaţii, fiind modificaţi genetic, s-au transformat treptat în florani - o nouă specie de oameni-arbori. Floranii consumă răbdări fripte, zeroină chioară, bioxid de carbon atmosferic şi substanţe anorganice, absorbite prin sistemul capilar al rădăcinilor mobile din glastre-comunicante, hidroponice. Cu foarte rarisime excepţii (micotrofii şi saprofiţii) au, sărmanii, aceeaşi dietă, în schimb dorm numai iarna şi trăiesc, în medie geometrică, cam cîte o mie de ani. E adevărat că şi castele şi-au extins durata vieţii, metamorfozînd regresiv cu împlinirea-linguşirea fiecărui centenar, pot însă beneficia doar de şase meta-cicluri, aşa au stabilit ponderabilii - oficialii Nemuritori. A depăşi longevitatea ultimilor e peste putinţă nu numai floranilor, dar şi oricărui arbore natural de pe Terra;  pe semne, ei vor supravieţui şi după Colaps, şi după  Distorsiunea Timpului...

Însera. Amintirile obsedante-i provocau disconfort, nu suporta melancolia. Încercă să-şi numere paşii, pierdu firul... Medita... Xenona adia a palmier, Sibila - a eucalipt, fiica-i moştenise şi mirosul şi caracterul - avea aroma teiului înflorit şi era la fel de moale. Floranii sînt poligami, se încrucişează cu cîteva specii odată, obţinînd progenituri deosebit de atrăgătoare. Puietele lui de fată crescu verde, ca frunza nucului, culoare foarte apreciată în lumea lor semivegetală. A absolvit Universitatea Limicolă cu menţiune Emfatică, apoi, prin susţinerea unei burse internaţionale, şi-a continuat studiile în domeniul herbonauticii - ştiinţa expansiunii ierburilor, bazele căreia au fost elaborate pe la începutul Evului Mediocru de academicianul Galben. Acum colonizează Fobosul... doar cîteva mesaje tridimensionale şi dispăru în neant... l-a lăsat singur-cuc...

 Pe orbita gîndurilor triste iarăşi apăru imaginea petei multicolore de combustibil, extinsă pînă la malurile întrebării "ce-i de făcut?". Hotărî să se întoarcă. Dacă n-a avut halucinaţii, albia golfului va fi poluată...

Aşa e. Briza nocturnă a dispersat întrucîtva pelicula insolubilă, dar în nisipul jilav urmele carburanţilor făceau deja ravagii – crustaceele, răcuşorii minusculi agonizau. Activînd sonarmul, alertă poliţia ecologică a metropolei. Aproape instantaneu, liniştea urbei şi tot spaţiul plajei se umplu de zgomotul maşinăriilor. Ca din seninul zilei au picat şi reporterii mass-lumpen-co-media - operatorii manipulărilor indirecte, gravitopterele lor argintii iluminau locul straniului incident cu fascicule puternice, cvasisolare... Dragoş radia asemeni unui blitz, era în centrul atenţiei, toţi căutau să-i obţină acordul interviului exclusiv. Cum poate evolua soarta uneori: din tragic - în feeric!... Bineînţeles, dînsul e protagonistul acestei seri şi a zilelor următoare, dacă între timp ( Doamne-fereşte! ) nu mai survine vreo altă calamitate!... Glasul vigilentului informator vibra în tonalitatea aşteptărilor, interpretînd cu mult patos melodia unui text precalculat... "Da, tocmai la acea oră detună explozia........." (Aici Dragoş alternă o pauză efectivă. Deşi nu era sigur că anume explozie ar fi cuvîntul potrivit...) Impactul, fireşte, l‑a zguduit destul de puternic, el însă reuşi să‑şi înfrîngă emoţiile, declanşînd alarma imediat. Bravo lui!...

De cîteva zile poşta sa electronică n-avea astîmpăr, era plină de mesaje elogioase. Pînă şi mutanţii fratriilor demnitare îl luaseră în seamă, comunicîndu-i avansarea în ierarhia speciilor. De-acum înainte nu va mai fi floran-Tei, ci floran-Laur - onoare acordată unor merite civice deosebite. Primise felicitări şi de la dom’ ministru Albinosov-Ec-ologul, şi de la doctorul Supovici, grădinar plenipotenţiar în Slăninovia, şi de la Prim-lingăul Guvernului Planetar, ba chiar de la însuşi Iuda, reprezentantul Cerului pe Pămînt. Era măgulit. Simţi cum îi aleargă prin celule seva, cum i se îngroaşă de mîndrie scoarţa... În sfîrşit, ar putea şi el să se considere un ins realizat!... De l-ar vedea acu teia Milena, ce s-ar mai bucura!... Xenona, probabil, îşi frînge ramurile, aşteptîndu-i apelul holografic... Nu, trădarea rămîne trădare... de altfel, nici n-o mai iubeşte... poate doar un pic...

Trăi o săptămînă lungă de spectacol şi ovaţii. Intrase în rol, devenind rezervat şi plin de sine, aşa cum se cade unui adevărat Laur. Cîinii neobrăzaţi nu-i mai urinau tulpina, erau ţinuţi în frîu de către stăpînii respectuoşi. Floran-fanii-mitomanii îl salutau ca pe un vechi cunoscut. Unii solicitau poze, autografe, alţii pur şi simplu îi strîngeau călduros crengile, tinzînd să-i rupă măcar cîte o frunză ca amintire. Seara, pe bulevard, tinerele deflorene îi zîmbeau apetisant, cele mai îndrăzneţe îi făceau din ochi şi totul părea cum nu se poate mai bine, dar acest teatru al absurdului îl plictisea. Gloria neaşteptată - la fel. Îşi dorea ceva mai mult, încă nu ştia ce anume...