Carbon ART7 - Zonă de trecere

Nimic nu se mai leagă în lumea asta după fatidicul 11 septembrie, iar Moldova, de mai bine de un deceniu, este spaţiul care generează un lanţ de ano(r)malii şi experimente - anomalii de orice fel: sociale, politice, psihologice, genetice, artistice, culturale, lingvistice...

De mai multă vreme se pregăteşte o "conferinţă" internaţională UFO la Chişinău, dedicată tocmai acestor fenomene. Dar, poate datorită lor, ea nu mai capătă o finalitate. Ceva a reuşit pînă la urmă. Ca un posibil preambul la amintita "conferinţă", tabăra în aer liber, Carbon ART,  ajunsă la a 7-a ediţie, s-a desfăşurat anul acesta la Ţîpova. Un lucru de invidiat această periodicitate: într-un spaţiu geografic în care inconsecvenţa, nestatornicia şi efemerul subminează orice efort, castrează fiece iniţiativă, scurtcircuitează posibilitatea dialogului.

În fiecare zi este altfel, o nouă zi - un nou început. Tot ce se zideşte din nisip, în apă ajunge. Readucerea la putere a partidului comunist, prin vot liber şi democratic, este mai mult decît logică şi explicabilă. Anomalia veghează atent peste tot.

După o săptămînă de coabitare/conlucrare cu mediul monahal de la Ţîpova - într-o aşezare rupestă străveche, pe malul Nistrului - ideea de anomalie s-a developat cu atît mai pregnant. Aflaţi în faţa unui monument al naturii, dar cu multiple intervenţii din partea oamenilor, de-a lungul secolelor, artiştii participanţi la această ediţie a taberei Carbon ART s-au comportat adesea surprinzător. Unii au avut o atitudine de non-participare, cu intervenţii minime, reversibile, în acel sit natural (Gabriela Vasiи, Veaceslav Druţă şi Tanya Nastasiu, Chiril Zarembo) alţii, însă, au intervenit brutal pe murii "containerelor" rupestre. Bunăoară, Alexandr Zaikin a pictat cu vopsea direct pe piatra fostelor chilii, etalînd dezinvolt un bagaj de însuşire rapidă a gramaticii plastice şi formale a unor Paul Klee sau Dubuffet. O "blasfemie" de acest fel nu poate fi "citită" decît ca o răfuială inconştientă faţă de un monument istoric, care nu a avut decît de suferit, în ultimii ani în mod special, de pe urma includerii lui (din fericire, recente) în circuitul turismului (masiv şi iresponsabil).

Monumentul rupestru de la Ţîpova era de multă vreme cunoscut ca o zonă "ciudată", cu "apariţii" misterioase, cu "vedenii" angoasante, cu istorii apocrife de tot felul, mai mult de necrezut decît credibile. Injecţia aceasta de "straneitate" s-a resimţit cu atît mai abitir de cîţiva ani încoace, moment în care a început popularea mai mult sau mai puţin prelungită a cavernelor din ansamblul fostelor aşezări rupestre. Pe alocuri chiar s-a intervenit, prin readaptarea unor noi camere, faþade, trepte...

Un artist din Macedonia, Miroslav Masin, a dezvoltat o poveste inspirată de folclorul local, şi a închipuit un rîu din plastic, din folie de plastic - în albia unui pîrîiaş secat ("Rîul Mariei"). Povestea asta a citit-o la chiar prezentarea proiectului. Ceea ce m-a suprins este faptul că un străin a "lucrat" în mod activ cu istoria veche dar şi cea recentă a Moldovei, implicîndu-se în efortul său de a conştientiza contextul istorico-cultural al lui genius loci. Pe una din stînci el a gravat: "Reka Marii".

Vlada Delibaltov a sosit special pentru acest proiect din Republica Sud-Africană, invitînd la un dialog cu natura genuină dar şi cu semenii. Estetica "interacţiunii", a "interdependenţei" (foarte "prizată" astăzi în lume) între indivizi părea a fi posibilă în varianta ei de întîlnire, cînd fiecare îşi putea spune şi scrie propria istorie, personală sau de grup. La un pahar de ceai sau la unul de vorbă. Tot "Zone de interacţiune" şi-a intitulat lucrarea sa Vlad Us. Un sistem de oglinzi, oglinzi pătrate şi mici, dar ingenios montate în concavitatea unui culoar rupestru, avea menirea să se "joace" cu refracţiile matinale ale razelor soarelui. Oglinzile, la o animită oră, direcţionau razele răsăritului astfel încît să formeze, pentru scurtă vreme, o reţea luminoasă abia vizibilă, dar spectaculoasă. Fireşte că avea o logică această "instalaţie", întrucît direcţia razelor (căldura lor) reglementa "climatul" intern al ansamblului rupestru. De razele solare depindea regimul termic al interioarelor... În trecut chiar s-a ţinut cont de aceste nuanţe. Se spune că în acele chilii temperatura nu coboară niciodată sub zero grade.

Tot cu folclorul local a lucrat şi grupul de artişti din Herson (Elena Afanasieva, Maxim Afanasiev, Serghei Dijacenko, Evgeni Bondarenko), care au instalat în cîteva locuri "Captatoare de stafii". De fapt, nişte construcţii efemere din lemn, înjghebate grosier şi artizanal, fără cuie sau mortar - cu funii şi crengi. Ei au închipuit un traseu care debuta în vîrful stîncilor şi se întindea pînă în apa Nistrului, el era marcat de 4 construcţii-capcană, de dimensiuni diferite. Dincolo de "statement"-ul propriu-zis al artiştilor, acestea erau foarte atrăgătoare din punct de vedere plastic şi se înrudeau cu ceea ce se numea cîndva land-art. Epoca minimalismului "clasic", cu intervenţiile sale zgîrcite, organice, în mediul natural, a reînviat pentru puţin timp în cadrul proiectului "Zonă de trecere"...

Lucia Juncă a curăţat cu grijă faţada uneia dintre chilii, pregătind "rochia de mireasă" pentru un loc care nu mai este virgin de mai multă vreme. Gestul acesta "purificator" a venit ca o izbăvire tardivă, puţin forţată. Asta în ritmurile fine, monotone, ale "aparatului" muzical construit de Veaceslav Druţă, intitulat împreună cu partenera sa de proiect, Tanya Nastasiu, "Sculptură care nu-şi schimbă forma".

Greu de definit ce este arta actuală, dar şi mai dificilă pare o împăcare a acesteia cu tradiţia seculară sau milenară (de orice fel), independent de declaraţiile-"poveştile" multor artişti contemporani, care mai cochetează încă cu acest gen de "sensibilitate". Ceva, totuşi, se pierde. Ireversibil. Fără drept de apel. Trebuie să ne împăcăm cu asta. Altele sunt astăzi "temele" şi "subiectele", discursurile şi teoriile, iar paseismul unora - care mai aspiră la o posibilă "întoarcere la origini", o privesc şi o înţeleg ca pe un "alt racursiu", înţolit vîrtos în negurile fantomatice de la Þîpova...  

1