Moldova şi pericolul ucrainean (pentru o nouă concepţie a geostrategiei regionale)

Se pare că există toate premisele pentru ca elita politică moldovenească să revină la discutarea noii concepţii a politicii externe a Republicii Moldova. E necesar să o facă din mai multe motive. În primul rând, Preşedinţia s-a apucat deja de treabă, aducând subiectul pe ordinea de zi. În al doilea rând, concepţia propusă de experţii prezidenţiali conţine nişte afirmaţii care pot mai degrabă să împiedice Moldova decât să o ajute să-şi găsească locul cuvenit în conjunctura internaţională actuală. În al treilea rând, unele ţări vecine au făcut progrese semnificative în ultimii câţiva ani, stabilindu-şi nişte direcţii de dezvoltare foarte precise. În al patrulea rând, situaţia legată de soluţionarea conflictului transnistrean capătă noi dimensiuni în ce priveşte implicarea Ucrainei în acest proces. În al cincilea rând, recent, Moldova a semnat tratatul de bază cu Rusia, în conformitate cu care cele două ţări au devenit parteneri strategici. În sfârşit, s-a schimbat conjunctura politică internaţională: Rusia şi SUA au devenit şi ele parteneri strategici. Chiar dacă există un scepticism în legătură cu durabilitatea parteneriatului dintre cele două mari puteri, totuşi avem temei să presupunem că lucrurile merg într-o direcţie bună.

Ce oportunităţi oferă şi ce provocări presupun toate acestea? Să le examinăm mai îndeaproape. Pare a fi o prostie să afirmi în mod public, mai ales în situaţia în care se află Republica Moldova, că doreşti să-ţi formezi o politică externă bazată pe specularea contradicţiilor dintre vecini şi marile puteri. Pentru o ţară mică aşa ceva poate echivala nici mai mult, nici mai puţin cu un act sinucigaş. Cel mai rău lucru pe care pot să ţi-l facă marile puteri în astfel de situaţii este să te ignore. Cât priveşte ţările vecine mai robuste pe al căror teritoriu îţi tranzitezi mărfurile, ele sunt capabile să-ţi ridice astfel de bariere în cale încât planurile roze despre nodurile infrastructurale pe care ai putea să le oferi comunităţii internaţionale capătă dimensiunea unor baloane de săpun.

De fapt, la nivel conceptual lucrurile par simple de tot. Statele mici ca Moldova trebuie să se debaraseze de iluzii şi să încerce să răspundă sincer la întrebarea: ce îşi doresc cel mai mult? Apoi să-şi facă nişte calcule, la rece: cum pot obţine mai lesne ceea ce îşi doresc şi cine sunt partenerii strategici pe care pot conta. Dar şi asta e puţin. E nevoie să-i interesezi pe virtualii aliaţi strategici ca să participe la proiectul tău, să le arăţi în mod deschis, concret, ce beneficii veţi avea, tu şi ei, în cazul unui parteneriat, nu să joci, periculos, pe contradicţiile dintre aceştia. Este posibil ca în Moldova să fie formulată o astfel de politică? Cred că da, dacă, precum am spus mai devreme, reuşim să ne debarasăm de iluzii, fobii şi să intuim care sunt mişcările tectonice ale marii politici internaţionale.

Odată ce evenimentele politice se desfăşoară în spaţiu, este logic să se acorde mai multă atenţie aşa-numitei prime sfere geografice de coordonare (care ne înconjoară) - României şi Ucrainei. Însă, în cazul Republicii Moldova, elementele aflate în cea de a doua sau chiar a treia sferă de coordonare par să aibă o mai mare importanţă. Este vorba despre influenţa Rusiei asupra Moldovei, precum şi despre relaţiile Rusiei cu UE şi SUA, al căror impact se răsfrânge în mod cardinal asupra situaţiei din Moldova.

Dacă ne referim la România, constatăm că ea şi-a determinat foarte clar vectorul politic: integrarea în UE. Ultimul raport al Comisiei Europene arată că România realizează progrese în acest sens, deşi continuă să se confrunte cu mari probleme. Clasa politică românească poate oricând să demonstreze propriilor cetăţeni continuitatea politicii sale, indiferent de culoarea guvernului. Cetăţenii României pot trăi cu speranţa că au un viitor, chiar dacă acum este foarte greu, şi că acest viitor nu este unul utopic, ci unul foarte concret, palpabil, cu parametri economici şi politici cuantificabili. De aceea, România nu are de inventat idei naţionale, ea are de realizat performanţe economice. Acest lucru este important fiindcă o mare parte a cetăţenilor Moldovei se identifică drept români şi numărul acestora va fi în creştere permanentă pe măsură ce România va înregistra noi succese în procesul de integrare în Uniunea Europeană.

Trebuie să recunoaştem că atunci când noua elită politică moldovenească a lansat ideea unirii cu România, acum 10-12 ani, ea nici nu bănuia posibilităţile pe care le va oferi procesul de integrare europeană. Evenimentele s-au produs de o aşa manieră încât ideea Unirii a fost profanată, iar cetăţenii rusofoni antagonizaţi. Drept rezultat avem un ideal pierdut, enorme pagube economice, un regim separatist de sorginte criminală şi o mare incertitudine în ceea ce priveşte dezvoltarea de mai departe a ţării. Tocmai de aici vin impulsurile legate de necesitatea elaborării ideii naţionale moldoveneşti. A trebuit să treacă aproape un deceniu pentru ca elita politică românească şi cea moldovenească să schimbe accentele şi să ia în calcul, în promovarea politicilor sale interne şi externe, factorul integrării europene. România s-a angajat benevol să ajute Republica Moldova să meargă pe acelaşi făgaş al integrării europene, dar ajutorul acesteia a fost refuzat într-un mod foarte brutal de către o putere care are o legitimitate deplină în Moldova. De aceea, vectorul politic moldovenesc este, cel puţin pentru moment, unul opus celui românesc. După introducerea regimului de paşapoarte, există temeri că va urma şi introducerea regimului de vize pentru călătoria în România, fapt ce va accentua şi mai mult direcţiile diferite ale orientării politice a ţărilor noastre.