Contrafort
Fondat in octombrie 1994
Contrafort : 1-2 (75-76), ianuarie-februarie : : Jefim Fistein : Societatea cehă este foarte stabilă în opţiunile ei politice, este o societate profund structurată, ceea ce înseamnă că orice persoană care se consideră lider de opinie, o autoritate, este o 'autoritate' doar pentru o anumită grupare sau categorie socială. Nu există în Cehia persoane-guru de nivel naţional

Jefim Fistein

Societatea cehă este foarte stabilă în opţiunile ei politice, este o societate profund structurată, ceea ce înseamnă că orice persoană care se consideră lider de opinie, o autoritate, este o 'autoritate' doar pentru o anumită grupare sau categorie socială. Nu există în Cehia persoane-guru de nivel naţional

Următoarea pagină

- Stimate domnule Jefim Fistein, sunteţi o personalitate cunoscută în Cehia mai întâi datorită activităţii de disident, - înainte de 1989 aţi fost membru al mişcării Charta 77 -, apoi prin funcţiile ulterioare, de consilier al preşedintelui Vaclav Havel, iar actualmente, de funcţionar la Radio Europa Liberă. V-am ruga, la începutul dialogului nostru, să ne spuneţi cât de important a fost rolul intelighenţiei cehe în timpul regimului comunist?

- Eu cred că funcţia intelectualilor înainte de 1989 a fost tipică în toate ţările Europei Centrale şi de Est. Devierile de la această schemă de evoluţie au fost neesenţiale. Adică, intelectualitatea a fost într-o măsură considerabilă coruptă de regimul comunist aflat la putere. Această servitute era recompensată cu o serie de privilegii cuvenite nomenclaturii culturale. Mă refer în primul rând la elitele culturale. Intelectualitatea umanistă din Cehia a fost în mare măsură o slugă a regimului. Singura excepţie a constituit mişcarea Charta 77, foarte eteroclită ca scopuri şi ereditate. În Charta 77 s-au reunit practic toţi cei care în mod conştient sau prin voia sorţii se plasaseră în opoziţie faţă de regim. Aceştia erau aşa-numiţii activişti ai anului '68, adică foştii comunişti, care nimeriseră în opoziţie, foşti social-democraţii şi adepţi ai partidelor interzise. Mişcarea mai aduna anticomunişti fervenţi, militanţi religioşi, în speţă catolici laici sau evanghelişti protestanţi. Cel mai puţin numeros în Charta 77, aş spune, era grupul liberalilor convinşi. Dar aşa cum principala problemă pe atunci era lupta împotriva comunismului - şi nimic nu-i uneşte pe oameni mai mult decât ura comună -, mişcarea părea să aibă o anumită omogenitate. După 1989, s-a văzut foarte clar că toate grupările care făceau parte din Chartă nutreau viziuni foarte diferite privind căile de dezvoltare a societăţii. Astfel că doar după o jumătate de an, Forumul Civic, format în zilele "revoluţiei de catifea", ca o prelungire intelectuală a Chartei 77, s-a divizat în câteva din componentele sale politice esenţiale. Cu alte cuvinte, a început formarea unor partide adevărate, care reprezentau interesele materiale şi orientarea spirituală a unor mari segmente din populaţie. Practica a arătat că pe cât sunt mai solide grupurile sociale şi interesele lor, pe atât mai robuste sunt partidele însele şi pe atât sunt mai viabile politic. Partidele constituite nu în baza unei idei intelectuale oarecare, ci pe temeiul intereselor unor largi straturi ale populaţiei s-au păstrat. Destrămarea s-a produs în mod inevitabil, ea era inerentă, întrucât dispăruse duşmanul comun - comunismul - şi fiecare grupare a trebuit să-şi formuleze propria opţiune.

Revin şi spun: intelighenţia a jucat un rol decisiv în răsturnarea sistemului pro-moscovit, dar acest rol important a "parazitat" pe o anume stare de fapt. Istoria era determinată totuşi nu de intelectualii din Charta 77, ci de conjunctura politică internaţională, care începuse cu perestroika lui Gorbaciov şi a continuat cu dispariţia Uniunii Sovietice şi cu efectul de domino al prăbuşirii regimurilor comuniste în Europa Centrală. S-a dovedit că acest grup de intelectuali opozanţi din Cehoslovacia era elementul catalizator al noilor idei. Treptat însă disidenţii din Charta 77 şi membrii fondatori ai Forumului Civic au început să fie marginalizaţi politic şi social. Asta s-a întâmplat în toate ţările Europei Centrale, în multe dintre acestea chiar la un mod mai flagrant şi mai penibil decât aici - doar în Cehia preşedinte mai este un disident din acea categorie. Dar în general, nucleul militanţilor anticomunişti a încetat să mai joace un rol de seamă şi, practic, ei se grupează în jurul preşedintelui, a atitudinii sale. Această postură are şanse de durată numai doi ani: o dată cu retragerea lui Vaclav Havel, acest ultim grup de disidenţi va dispărea din lumina reflectoarelor.

Charta 77 a cerut autorităţilor comuniste să-şi respecte propriile legi

- Aţi putea să ne daţi câteva nume de scriitori, intelectuali în general, care au constituit mişcarea Charta 77? Pentru că trebuia cuiva să-i vină această idee, care a reuşit să solidarizeze în jurul său oameni atât de diferiţi.

- Eu cred că nu este nimeni care şi-ar putea revendica paternitatea acestei iniţiative. În societate erau la acea oră câteva grupări de opoziţie, cum spuneam, în primul rând foştii comunişti, apoi scriitorii şi jurnaliştii excluşi din activitate, şi în fine aşa-zisa biserică clandestină din Cehia, precum şi câţiva economişti liberali. A fost o idee spontană, nu premeditată. Paradoxal, ca factor integrator, de cimentare, a servit procesul juridic intentat unui grup de muzică rock, promotor al unui soi de cultură post-hippy. Grupul, foarte faimos în mişcarea underground a vremii, se numea The plastic Peaple of the Univers şi a primit o condamnare de la 1 la 3 ani doar pentru nonconformismul muzicii sale. Sub zidurile clădirii în care se ţinea procesul au venit să-i apere diferite grupuri de opoziţionişti care au constatat cu acest prilej că există ceva care îi leagă. Îmi cereţi nişte nume: Frantiљek Kriegel, ex-preşedintele aşa-numitului Front Naţional; foşti comunişti cu funcţii înalte de conducere, precum Љabata (primul secretar de partid al districtului Brno), Vladislav Lis, primul secretar al organizaţiei de partid din Praga, cu toţii excluşi din partid după 1968. Ei s-au întâlnit acolo cu un grup de activişti catolici şi cu intelectuali din cultură, între care Vaclav Havel, cu jurnalişti excluşi din activitate, de genul lui Jiřн Dienstbier, devenit ulterior ministru de Externe. Se întâmpla în toamna lui 1976. Acest nucleu de opozanţi au hotărât să înceapă noul an 1977 cu editarea unui document, care să-i unească în lupta lor împotriva regimului. Acel document s-a numit Charta 77. El se referea în principal la apărarea drepturilor omului şi - la fel ca în Rusia, la sfârşitul anilor '60 - cerea autorităţilor să-şi respecte propria Constituţie, cu alte cuvinte, să respecte legile existente şi să pună capăt abuzurilor. Era o strategie foarte eficientă, pentru că existau deja acordurile Conferinţei de la Helsinki şi Occidentul cerea pactului sovietic să respecte drepturile omului. Printre primii semnatari ai Chartei 77 s-a numărat vestitul filozof Jan Patočka, care a şi fost prima victimă a represiunii, el a murit după mai multe interogatorii, care ţineau câte 12 ore, fără întrerupere. Funeraliile lui Patočka s-au transformat într-o demonstraţie de solidaritate a Chartei. Subliniez însă: Charta a fost o mişcare limitată, prima listă cuprindea 242 oameni, a doua a adunat în jurul a 200. Pe parcursul celor 10 ani de existenţă a acestei mişcări, numărul total al semnatarilor nu a depăşit 1100 de oameni. Aici intră şi acei care s-au alăturat deja în anii perestroikăi ş.a.m.d. Erau nişte oameni care practic nu aveau ce pierde. Pe de altă parte, interesant este faptul că, în pofida străduinţelor poliţiei, în interiorul mişcării nu s-au manifestat prea mulţi provocatori şi trădători, sau oameni care ar fi semnat şi apoi ar fi renegat. E cunoscut doar un singur caz când o persoană a renunţat la propria semnătură.

1 2 3 4 5 6 7 8 Următoarea pagină

Inapoi la cuprinsul numarului

Copyright Contrafort S.R.L.
contrafort@moldnet.md (protected by spam filter and blog promotion by blogupp)
Site apărut cu sprijinul Fundaţiei Soros Moldova