Canadianul Yann Martel (n. 1963) a devenit astăzi unul dintre cei mai de succes scriitori de ficțiune. Romanul său Life of Pi (Viața lui Pi) (traducerea românească realizată de Andreea Popescu a apărut la Editura Humanitas în 2004) a fost tradus în 50 de limbi și a atins vânzări de 12 milioane de exemplare, fiind distins cu Premiul Man Booker.
Creația sa introduce un element de originalitate în viața literaturii, demonstrând că în pofida tendințelor acaparatoare ale noilor forme de mass-media arta prozei nu se află câtuși de puțin în stagnare. Cărțile lui Yann Martel promovează spiritul toleranței și stimulează publicul să descopere adevărata imagine a lumii și nu cea înfățișată în tabloide și în filmele hollywoodiene. Referințele sale frecvente la natură și la lumea animală au rolul de a le aminti cititorilor că adevărata umanitate rezidă tocmai în esența naturală a individului și nu în respingerea originii sale animale. Este un mesaj important adresat unei societăți dominate de „pragmatism” și atitudini pro domo sua. Scriitorul canadian își invită admiratorii să redescopere aceste adevăruri esențiale prin intermediul propriilor lor călătorii inițiatice, așa cum a făcut-o el însuși prin experiența sa de homo viator.
S-a născut într-o familie de intelectuali canadieni de etnie franceză, buni cunoscători ai culturii și literaturii hispanice, iar copilăria și-a petrecut-o în mare parte în Spania și Portugalia. Nu este întâmplător și faptul că modelul realismului magic latinoamerican se regăsește deseori în prozele sale.
Ulterior părinții săi au intrat în serviciul diplomatic canadian. Această împrejurare avea să-i cultive viitorului scriitor pasiunea pentru călătorii și să-i dezvolte spiritul de aventură. Într-o primă perioadă, a încercat diverse slujbe, asemenea unui Mark Twain, de la cea de paznic într-o parcare auto și spălător de veselă, până la funcția de agent de pază la Ambasada Canadei la Paris. Evident, astfel de experiențe sunt de obicei foarte utile pentru un prozator.
În 1988 și-a publicat prima povestire într-o revistă literară, iar în 1993 și-a făcut debutul editorial cu culegerea Seven Stories (Șapte povestiri), pentru ca în același an să-i apară o a doua colecție de proză scurtă, The Facts Behind the Helsinki Rocamatios (Faptele despre italienii din Helsinki). În 1996 își lansează primul roman, intitulat Self (Sine). După cum avea să afirme în cadrul unui interviu, cantitatea producției sale scriitoricești nu prezintă o prioritate pentru el, autorul propunându-și să-și concentreze eforturile mai curând asupra consistenței cărților sale.
Apariția romanului Life of Pi (Viața lui Pi) (2001) a constituit momentul decisiv din cariera sa. Inițial a avut dificultăți cu publicarea manuscrisului, care a fost respins de toți editorii britanici pe care i-a abordat. Până la urmă însă romanul a fost lansat de o editură canadiană, iar larga circulație a limbii engleze i-a facilitat succesul.
Viața lui Pi prezintă confesiunile unui indian și povestea sa total neverosimilă despre modul în care a supraviețuit unui naufragiu în Oceanul Pacific și a petrecut o sută de zile într-o barcă, împreună cu un tigru din grădina zoologică, pe nume Richard Parker (din cauza unei confuzii, a fost înregistrat sub numele vânătorului care l-a capturat). Autorul a aplicat metoda clasică a naratorului nesincer, iar episodul cu insula fantastică pe care își află un scurt refugiu protagonistul și companionul său dungat, un procedeu literar ce ține de realismul magic, ar putea fi justificat tocmai prin acest caracter subiectiv al narațiunii.
În câteva pasaje apare și instanța unui spectator fictiv căruia îi este adresată această poveste, un oaspete occidental invitat în casa pitorescului personaj de etnie indiană. Acesta din urmă l-a avut ca prototip real pe un Guru pe care scriitorul l-a întâlnit în timpul unei șederi de durată în patria Mahabharatei și care-i promisese că-i va dezvălui o poveste ce îl va face să creadă în Dumnezeu.
Yann Martel mărturisește că la originea romanului Viața lui Pi s-a aflat o carte a unui scriitor brazilian care înfățișa o alegorie cu animale. Prozatorul apreciază potențialul unor astfel de alegorii de a exprima teme de mare importanță și oferă ca exemplu romanul Ferma animalelor al lui George Orwell. Pentru a se documenta din prima sursă, Yann Martel a petrecut mult timp în grădinile zoologice din India și a contemplat ore în șir cușca tigrului.
Spectaculoasa adaptare cinematografică a romanului Viața lui Pi, lansată în 2012 de către regizorul chinez Ang Lee, a fost distinsă cu câteva premii Oscar, inclusiv trofeul pentru regie și premiul pentru cel mai bun film al anului. Atunci când comparăm filmul cu romanul, constatăm prestația excepțională a scenaristului, care a introdus o serie de scene noi ce se pliază perfect pe subiectul original și îl completează. Un alt atu al romanului și al versiunii sale cinematografice este că ambele se disting printr-o atitudine pertinentă față de culturile extraoccidentale pe care le portretizează, dacă e să facem o comparație, de exemplu, cu filmul Slumdog Millionaire (Milionarul-haimana), ai cărui producători au manifestat o formă de rasism față de tinerii actori indieni pe care i-au exploatat, fără a le asigura o retribuție decentă pentru efortul lor.
În 2016 Yann Martel a revenit în forță cu un nou roman, intitulat High Mountains of Portugal (Munții înalți ai Portugaliei) (ediția românească în traducerea lui Dan Croitoru a apărut la Editura Polirom în 2016), care tinde să egaleze prin valoare literară și inedit romanul Viața lui Pi. Noua lucrare de ficțiune integrează elemente de realism magic și de supranatural, și un simbolism de o înaltă putere de expresie. Narațiunea se centrează pe perenitatea condiției umane și lupta eternă a omului cu timpul. Romanul este alcătuit din trei linii de subiect cu final tragic, ce au ca decor o regiune mitică numită Munții Înalți ai Portugaliei. Nu putem decât să speculăm dacă este vorba de o locație geografică reală sau mai curând de o invenție a autorului, o interzonă cu puteri mistice unde ajung sufletele rătăcite. Oricum, cunoștințele de cultură generală ne sugerează că în Portugalia nu ar exista masive muntoase.
Prima poveste are ca protagonist un tânăr portughez de la începutul secolului XX, ins școlit dar în același timp nemaipomenit de naiv. Unchiul său bogat încearcă să se dispenseze de el, oferindu-i un automobil pentru ca tânărul să se poată lansa într-un periplu pe urmele unui manuscris al unui călugăr misionar din secolul XVI. Al doilea subiect are în centru un medic legist din anul 1938, care primește un vizitator neașteptat și devine martorul unei scene suprarealiste, cu puțin timp înainte de decesul soției sale. Iar în narațiunea finală apare un politician canadian în vârstă care, după o tragedie în familie, eliberează un cimpanzeu dintr-un centru de cercetări, își abandonează cariera de senator și toate posesiunile sale și pleacă împreună cu maimuța în Portugalia, aflându-și refugiu în Munții Înalți ai Portugaliei. El ajunge să moară în îmbrățișarea caldă a prietenului său animal, reușind cu o clipă înainte de sfârșit să vadă o apariție fabuloasă: misteriosul rinocer iberic, care ar fi sălășluit până în secolul XVI prin întinderile Spaniei și Portugaliei. Referindu-se la acest roman, scriitoarea de fantasy Ursula Le Guin a afirmat că „...implicaţiile morale şi spirituale ale acestei povești conduc spre un final de o tandreţe tulburătoare”.
Scriitorul Yann Martel se manifestă activ în viața civică și a avut o inițiativă neobișnuită, prin care i-a expediat prin poștă fostului prim-ministru al Canadei o serie de cărți de cultură generală, ca o formă de a promova cultura și lectura în mediile politice și administrative. Însă odată cu instalarea în oficiu a unui nou prim-ministru, de specialitate profesor de artă dramatică, scriitorul a încetat să-i mai expedieze cărți, pentru că este convins că noul șef de stat posedă deja o cultură literară. În același timp, Yann Martel a avut surpriza să primească o scrisoare de apreciere de la fostul președinte american Barack Obama, care le-a citit romanul Viața lui Pi celor două fiice ale sale.
Modelul lui Yann Martel reconfirmă rolul important al scriitorului încrezător în calitatea formatoare a literaturii.