Parteneri

Total Recall: Călătorie spre centrul minţii

Tipăreşte pagina versiune gata de tipărire Recomandă articolul prin: Send to friend

Total Recall: Călătorie spre centrul minţii

imaginea utilizatorului Marcel Gherman

Filmul lui Paul Verhoeven „Total Recall” (1990) a marcat o întreagă generaţie, pentru care acesta reprezintă modelul călătoriei imaginare perfecte. Pasionantul egotrip „Total Recall” este o peliculă de excepţie din cîteva motive. Mai întîi, fiindcă este o ecranizare după creaţia lui Philip Kindred Dick, a doua după „Blade Runner”. Proiectul filmului fusese iniţiat sub supervizarea directă a acestui scriitor SF, cu puţin timp înainte de dispariţia sa tragică.
Ecranizările ulterioare, precum „Minority Report” (2002) în regia lui Steven Spielberg, „Paycheck” (2003) de John Woo, „A Scanner Darkly” (2006) de Richard Linklater sau „Next” (2007) de Lee Tamahori s-au dovedit a fi în mare parte nişte producţii mediocre. Excepţii sînt doar „Screamers” (1995) în regia lui Christian Duguay, care are ca temă ororile războiului proiectate în viitor şi relaţia om-maşină, şi „The Impostor”(2001) de Gary Fleder, care explorează natura umană prin intermediul unui personaj cu o identitate distorsionată, a unui robot kamikaze extraterestru ce poartă în el o bombă nucleară, fiind convins că e un savant de pe Pămînt. În viitorul apropiat se anunţă alte adaptări după creaţia lui Philip K. Dick, ca „Radio Free Alber­muth”, „King Of Elves”, „The Owl In Daylight” şi chiar un remake la „Total Recall”, de această dată fără participarea lui Paul Verhoeven.
„Total Recall” are la origine un scenariu extrem de elaborat, semnat de Dan O’Bannon („Alien”, „Screamers”) şi Ronald Shussett. Acest scenariu, care a cunoscut tocmai 40 de versiuni, surprinde prin dialoguri deosebit de dinamice şi fireşti, o adevărată plăcere pentru auzul spectatorului. Povestirea originală a lui Philip K. Dick, „We Can Remember Anything For You Wholesale”, a constituit doar o schiţă sumară şi un punct de plecare pentru acţiunea spectaculoasă a filmului.
Iniţial, producătorul Dino De Laurentis optase pentru o regie semnată de David Cronenberg, care intenţiona să transforme filmul într-o dramă despre alienare. Din cauza unei comunicări defectuoase între cei doi, sarcina regiei i-a revenit pînă la urmă lui Paul Verhoeven, o opţiune care s-a dovedit a fi benefică. Inteligentul regizor olandez, care înainte de a se lansa în cariera sa cinematografică şi-a susţinut doctoratul în fizică şi matematică, a preluat în „Total Recall” modelul peliculei lui Alfred Hitchcock „North By North-West”, făcînd din filmul său un adevărat rollercoaster, un sejur agreabil în lumea imaginaţiei cu un happy end memorabil.
Deşi pare o peliculă de divertisment, „Total Recall” abordează şi o serie de probleme existenţiale. Motivul central al acestui film este împlinirea viselor şi fascinaţia omului modern pentru forţa imaginaţiei. Paralel cu periplul eroului central care devine nesigur de caracterul obiectual al lumii în care se află şi se lansează în căutarea unui adevăr, acest film resuscită în conştiinţa spectatorilor o serie de întrebări importante, încurajîndu-i să exploreze misterul realităţii şi al identităţii.
Filmul are de asemenea o coloană sonoră de excepţie, realizată de cel mai talentat compozitor hollywoodian, Jerry Goldsmith, în interpretarea London Symphonic Orchestra. Fuziunea de orchestră clasică, sunete electronice şi instrumente de percuţie cu tentă industrială s-a dovedit a fi extrem de expresivă. Aici Jerry Goldsmith a preluat unele motive muzicale din „Logan’s Run”, un film science-fiction din anii ʼ70 cu un subiect asemănător. Iar tema centrală aminteşte de muzica lui Basil Poledouris din pelicula „Conan Barbarul”.
„Total Recall” excelează şi printr-o distribuţie actoricească memorabilă. Sharon Stone joacă un rol sofisticat, schimbînd cu multă uşurinţă registrele. Michael Ironside, cunoscut din filmele „V” şi „Starship Troopers”, interpretează un tip agresiv şi rebel, un agent rival care îl urmăreşte pe personajul central ca o umbră. Iar Ronny Cox este în rolul preşedintelui coloniilor marţiene Vilos Cohaagen o personificare feroce a liderului corporativ cu tendinţe criminale, similară personajului său din „Robocop”. În cadrul acestei distribuţii, Arnold Schwarzenegger şi-a adus o contribuţie importantă. Deşi nu e nici pe departe un Laurence Olivier şi chiar demonstrează pe alocuri o pronunţie defectuoasă, Schwarzenegger se înscrie perfect în rolul protagonistului, insuflîndu-i caracterul său de perfecţionist şi fiind un reprezentant credibil al spectatorului pe ecran, alături de care el explorează această fascinantă lume a imaginaţiei, acest sofisticat joc al minţii. Rar întîlnim o asemenea dedublare a identităţii şi o istorie cu spioni de asemenea amploare, urmate de o călătorie pe Marte, o infiltrare în Rezistenţa marţiană, vizitarea unui reactor construit de extratereştri şi o reacţie în lanţ la scară planetară.
„Total Recall” abordează o temă de actualitate, cea a explorării planetei Marte, astăzi devenită realitate, prin ambiţioasele programe spaţiale în curs de desfăşurare. De la „Războiul Lumilor” şi „invaziile marţienilor” înscenate de Orson Welles pîna la filmele „Mission To Mars”, „Red Planet”, „Ghosts Of Mars” sau la Trilogia Marte a scriitorului Kim Stanley Robinson, Planeta Roşie a constituit în mod constant un obiect de fascinaţie pentru întreaga lume, iar descoperirile de ultimă oră şi perspectiva existenţei vieţii pe Marte, într-un trecut îndepărtat, dezvoltă şi mai mult această atracţie, pătrunzînd uneori chiar şi în vise.
Protagonistul filmului, Doug Quaid, este un constructor, un fel de Fred Flintstone, care se visează foarte des pe Marte. Ceea ce-l determină să apeleze la servicii­le companiei Rekall, care vinde implanturi de memorie artificială ce nu pot fi distinse de cea adevărată. Reprezentantul firmei îi propune o „ofertă specială”, să-şi „ia o vacanţă de la propriul eu”, oferindu-i cîteva identităţi alternative. Dar în timpul implantului se află că Doug Quaid este de fapt un agent secret de pe Marte pe nume Hauser, căruia i-a fost ştearsă memoria, ceea ce declanşează acţiunea explozivă a filmului. Surprinzătoare este scena conversaţiei dintre Quaid şi alter-ego-ul său. Dar şi cea în care Dr. Edgemar încearcă să-l convingă de irealitatea realităţii în care se află, un moment în care Quaid este nevoit să soluţioneze contra cronometru paradoxul cartezian. Personajul lui Schwarzenegger rezolvă problema într-o manieră specifică: Dr. Edgemar dă semne de frică şi, în consecinţă, Arnold îi trage un glonte în cap. Mai tîrziu Quaid află că nu poate avea încredere nici în el însuşi, Hauser dovedindu-se, de fapt, alături de Cohaagen, autorul unui plan diabolic de a-l asasina pe leaderul Rezistenţei marţie­ne şi îşi vrea acum corpul înapoi.
În momentul întîlnirii cu misteriosul Kuato, liderul-mutant al rezistenţei de pe Marte, Quaid îşi recapătă amintirile pierdute. Printr-o experienţă mistică, printr‑o imersiune în cele mai adînci hrube ale memoriei, el descoperă cheia unei enigme vechi de cîteva milioane de ani ascunsă în centrul fiinţei sale. Kuato îi dezvăluie faptul că identitatea nu este determinată de memorie, ci de acţiune. În final, după un adevărat purgatoriu, asistăm la un miracol: contemplăm un superb cer albastru pe Marte. După o asemenea experienţă, eroul central, la fel ca şi spectatorii, trăiesc un profund sentiment de împlinire şi o nouă încredere, care rămîne indiferent dacă această lume minunată de pe ecran este reală sau doar un vis.