Thomas Brussig s-a născut în 1965 la Berlin, a crescut în partea de est a oraşului şi a exercitat diferite meserii după ce şi-a luat bacalaureatul. A studiat apoi sociologia şi dramaturgia şi a debutat în 1991, cu un roman, Wasserfarber („Acuarele”), sub pseudonim (Cordt Berneburger). În 1996, i-a apărut romanul Helden wie wir („Eroi ca noi”), care l-a făcut celebru, fiind tradus în numeroase limbi şi ecranizat. În 1999, a fost premiat, împreună cu regizorul Leander Haussmann, pentru filmul Sonnenallee, iar scenariul acestui film a stat la baza romanului Aleea Soarelui.  A mai publicat Leben bis Männer (2001), Wie es leuchtet (2004), Berliner Orgie (2007),  Schiedsrichter Fertig, Eine Litanei (2007).  În 2000, oraşul Neumünster i-a decernat lui Thomas Brussig premiul „Hans Fallada”.
Thomas Brussig, împreună cu Leander Haussman, actor şi regizor, au realizat, în 2000, un film de succes, Sonnenallee (Aleea Soarelui). Pornind de la scenariul filmului, Brussig a scris un micro-roman, Am kürzeren Ende der Sonnenalle (Aleea Soarelui, Humanitas, 2003 – 152 pagini), excelent primit de critica literară şi de public, fiind apreciat drept o mare reuşită a literaturii germane contemporane. Această apariţie editorială reface în sens invers drumul de la literatură la cinematografie.
Care este subiectul cărţii? Viaţa unor tineri (Micha Kuppisch şi prietenii săi) din Berlinul de Est, în RDG, care locuiesc la capătul scurt al Aleii Soarelui (aşa cum sună titlul în germană), o stradă tăiată/împărţită, spre finalul său, de Zidul berlinez. Numerotarea caselor pe strada lui Micha începe de la numărul 379, dar invazia brutală a istoriei nu este percepută, se pare, atât de acut de protagoniştii cărţii. Principala preocupare a lui Micha (15 ani) este frumoasa Miriam, o tânără de care sunt îndrăgostiţi toţi băieţii din cartier. Brussig povesteşte, plin de umor, cum în umbra Zidului răsare totuşi soarele. Micha şi prietenii lui iubesc şi râd, filosofează şi visează. Ascultă pe ascuns Jimi Hendrix şi „Moscow, Moscow”, colecţionează discuri rare cu Rolling Stones, pe care le cumpără la preţuri pipărate de la hipioţi, pescuiesc scrisori de dragoste de pe fâşia morţii din preajma Zidului şi îşi construiesc cu inventivitate o lume proprie, grotescă şi nonconformistă – tânărul care exersează săritura cu prăjina, în timp ce colegii săi iau lecţii de dans, o săritură care l-ar ajuta să ajungă dincolo de zid, peste înălţimea de 3,45 metri, atât cât are Zidul…
Nu scapă de ironia lui Brussig nici maturii care populează acest roman. Mama lui Micha este o fiinţă ascultătoare, fricoasă, vrea ca fiul ei să studieze în Rusia, pentru a avea o şansă mai bună în viitor, şi-şi trăieşte viaţa sub refrenul: „Cu grijă, să aveţi mare grijă!”. Tatăl are mania vecinilor, pe care îi suspectează că ar lucra pentru STASI (poliţia politică est-germană) şi-i ameninţă pe toţi că va scrie scrisori unde trebuie. Memorabil este şi chipul unchiului, Heinz, care locuieşte în partea vestică a Aleii, cel care le aducea rudelor sale marfă de contrabandă pe care o ascundea în haine (deşi acestea, mai ales ciocolata, erau chiar legale). Unchiul transpira îngrozitor când trecea graniţa, chinuit de gândul că face ilegalităţi. După moarte, cenuşa unchiului va traversa graniţa într-o cutie de cafea…
Pentru a vă face o idee despre stilul lui Brussig, iată un mic fragment – amuzant – din carte: „…O jumătate de zi nu făcuse decât să ţină sub observaţie un punct de trecere a frontierei sovietice. În timpul acesta îi sărise în ochi unul dintre soldaţi, probabil cel mai fraier, din moment ce trebuia să cureţe cizmele tuturor celorlalţi: cincizeci de perechi de cizme soldăţeşti ruseşti aşezate în faţa barăcii... Lutz aşteptă până veni rândul fraierului la controlul de paşapoarte. Bineînţeles că Lutz nu avea toate hârtiile, iar fraierul, după ce răsfoi de câteva ori printre hârtii, se decise să nu-i dea voie să treacă. Însă Lutz făcu un asemenea scandal, încât cazul trebui rezolvat de superiorii fraierului – care fireşte că nu-i ţinură partea fraierului, pentru că un fraier nu poate avea dreptate din principiu. Aşa că, în timp ce Lutz traversa graniţa spre China, fraierul fu trecut la curăţarea latrinelor.” (p. 95)
Un roman care merită a fi citit, pentru a înţelege cum au trăit şi alţii în comunism şi, mai ales, cum se despart de el.
_____________
Thomas Brussig, Aleea Soarelui,Editura Humanitas, 2003. Colecţia Raftul întâi, Traducere de Mara Yvonne Wagner.
 
Prezentare de Ruxanda Druţă