Categorii

Parteneri

Texte şi texte

Tipăreşte pagina versiune gata de tipărire Recomandă articolul prin: Send to friend

Texte şi texte

imaginea utilizatorului Grigore Chiper

Deunăzi am făcut o călătorie cu transportul în comun până într-o localitate din Republica Moldova. După ce am urcat la gară în Chişinău, şoferul a pus Русское радио. Nimic de replicat decât să te conformezi gustului conducătorului auto. Am ezitat să mă opun din două motive: primo, de teamă să nu mă trezesc într-o minoritate singulară şi în oprobriul penibil al mulţimii. Secundo, ca filolog de specialitate şi ca şi cum fiind într-un exerciţiu al funcţiunii, am început să fiu atent la aspectul lingvistic al melodiilor ruseşti, textele variind între un nivel bun şi unul de-a dreptul impecabil. Citez doar două versuri, din întâmplare:
Все девять месяцев надежды,
Все девять месяцев любви.
(„Cele nouă luni de speranţă
Cele nouă luni de iubire”)
Simplu şi audibil.
La retur, şoferul a ascultat, împreună cu pasagerii săi, radio Noroc, cu melodii preponderent locale, în limba română. Textele acestor cântece au variat între o calitate îndoielnică şi una lamentabilă. Marea mea revelaţie a fost că textele melodiilor ruseşti ar fi putut exista independent de melodii, reprezentau opere independente, pe când cele basarabene erau compuse din cuvinte de umplutură. În afara melodiei, valoarea lor era egală cu zero. Adevărul e că atunci când melodia e aşa şi aşa, textul ei are un rol compensator. Te poţi abstrage de melodie ascultând doar cuvintele.
Aceste „poezii” de o iresponsabilitate înfiorătoare şi revoltătoare continuă în fapt pseudo-folclorul din perioada sovietică, când erau stilizate cântece populare pe texte proletcultiste. Proletcultismul a dispărut, dar spiritul lui supravieţuieşte. Ca să nu spun că nici folclorul de cea mai bună calitate nu concurează totuşi cu literatura cultă. Din cele 1 000 (după unele surse, chiar 2 000) de variante ale Mioriţei, cea redactată de Vasile Alecsandri e net superioară. Dezvoltarea literaturii, a culturii în general, nu a mers pe calea proliferării amatorismului, ci a profesionalizării. În R.M., această profesionalizare decurge anevoios nu doar în domeniul culturii. Mărfurile şi serviciile moldoveneşti sunt prea puţin competitive. Bruma de piaţă creată în R.M. s-a dovedit a fi încă insuficientă pentru a realiza saltul: de la produsul infect şi insipid de origine sovietică la rafinamentul occidental. Chiar şi Rusia, unde lucrurile nu merg strună, e cu mult înaintea R.M. datorită pieţei sale imense. De aceea interpreţii basarabeni ne vor delecta încă multă vreme cu versuri de soiul:
Îmi e dragă feea,
Dar n-o cred defel,
Căci ea-i femeia
Turnului Eiffel.
………
Într-o zi ascultam muzică franceză când m-am oprit cu maşina şi am luat-o pe o cunoscută de a mea. În momentul când a urcat cânta Pierre Bachelet. Între „pasagera” mea şi mine a avut loc următorul dialog:
- Cunoşti bine limba franceză? mă întreabă.
- Deloc, răspund dezamăgitor, cum se va dovedi.
- Curios că asculţi muzică franceză fără să pricepi cuvintele.
- Dar cine a spus că trebuie să asculţi muzică pentru a descifra cuvinte? Pentru asta există poezie.