La rubrica „Sinteze, interpretări, comentarii”, Eugen Lungu publică un text intitulat „Religia, puşca şi alte mituri aforistice”. E un fragment dintr-o nouă carte a criticului, De ce spunem aşa?, în curs de apariţie la Editura ARC, o carte în care, între altele, autorul se ocupă (adică „investighează”/„cercetează” cu pasiune şi scrupul exegetic, cum doar el o poate face la noi) de frazele-fantomă. Acele maxime, cuvinte înaripate, pe care le atribuim unor autori, deşi aceştia nu le-au rostit şi scris niciodată. De exemplu, maxima atribuită lui Malraux: „Secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc”. N-a scris, agnosticul şi ateul Malraux, niciodată această frază, invocată fistichiu şi de preoţii basarabeni agramaţi. Scrie Eugen Lungu la finalul unei lungi şi convingătoare demonstraţii: „În concluzie, putem spune că fraza pusă în gura lui Malraux sau sub pana acestuia nu e decât un trivial aranjament folcloric, în bine cunoscuta manieră a interpolărilor şi „şlefuirilor” ulterioare a unui concept iniţial brut. Fraza este astăzi atât de vehiculată şi e citată cu atâta sacră convingere, încât lasă impresia că e un adaos firesc la Tablele legii. Nu există dispută de ordin religios în care să nu fie adusă ca argument suprem. O invocă în extaz până şi preoţii analfabeţi de la noi. Se pare că nimic nu va opri acest colportaj, maxima rămânând în veci legată de numele lui Malraux, nume de la care îi şi vine ponderea şi forţa de convingere. Puţini din apologeţii ei ştiu însă că scriitorul a rămas întotdeauna rece la învăpăierile religioase. Şi mai puţini sunt dispuşi să constate că, deocamdată, secolul XXI nu schiţează nici cel mai mic gest care să adeverească predicţiunea falsului profet colectiv care o bricola”.
Alte texte interesante ale acestui număr de revistă:
Mircea V. Ciobanu scrie, exigent, concentrat şi… entuziasmat când e cazul,  despre cărţile de poezie semnate de Maria Şleahtiţchi, Liliana Armaşu şi Irina Nechit, un trio redutabil care a completat lista cărţilor de poezie valoroase în peisajul nostru literar, cărţi bune şi foarte bune;
Un interviu al Valentinei Tăzlăuanu (remarcabilă seria de interviuri pe care a lansat-o în Sud-Est cultural) cu Val Butnaru, cunoscut dramaturg şi manager media, autorul romanului Cartea nomazilor din B., care răspunde astfel la întrebarea „Cum e să fii un om de succes?”: „Am să răspund scurt: nu sunt un om de succes. Întâmplarea a făcut să scriu câte ceva. Întâmplarea a făcut să fondez ziare şi televiziuni. Întâmplarea a guvernat întreaga mea viaţă. Ştiu că unii n-o să mă creadă, dar despre asta am să scriu, cândva, un roman”;
„Lista basarabeană”  – pagini de istorie scrise de Leo Butnaru în stilu‑i inconfundabil –, evocă un nume cu care ar trebui să ne mândrim: Eufrosinia Kersnovskaia;
Jurnalul parizian (fragmentul 3) al lui Arcadie Suceveanu, proza lui Nicole Popa, „Biblioteca de fildeş”, răsfoită de Emilian Galaicu-Păun, însemnările despre Festivalul de la Cannes ale Larisei Turea, „Bref”-ul lui Marcel Gherman… - sunt texte care n-ar trebui să vă scape. (vasile gârneţ)