Marca distinctivă a acestui număr sunt sintezele. Redactorul-șef, Valentina Tăzlăuanu, întreprinde o radiografie a pieselor lui Matei Vișniec, o investigație în miezul creației sale dramaturgice, din care ar putea rezulta o adevărată monografie. De la încadrarea terminologică până la subtilele filiații ale creației lui Vișniec cu piesele lui Cehov, autoarea ne oferă un spectacol hermeneutic de mare finețe: „Atmosfera specifică, încărcată de amărăciune, din teatrul lui Cehov, subtil poetică și, în același timp, persiflant-ironică, are, ca pandant, în piesele (post)absurde ale lui Vișniec un fundal sonor dens, de obicei macabru (chestie de umor negru?), care face palpabilă lumea aflată dincolo de ușile închise, dincolo de numeroasele săli de așteptare în care personajele se întrunesc pentru un scop precis (o angajare de clovn, de pildă), ori fără a ști cu siguranță pentru ce se află acolo (o ușă închisă, o așteptare a unui eveniment incert). Mai rar, ele adastă un semn, ori se precipită în căutarea unor „locuri minuscule de mai bine”. Acestor filiații li s-ar putea adăuga și Kafka, pe linia angoasei individului în fața unei mașinării (sau situații) pe care nu o poate controla/înțelege.
Eugen Lungu acoperă cu acribie toate pistele de interpretare ale romanului Rămășițele zilei al ultimului nobelizat, Kazuo Ishiguro. Mircea V. Ciobanu trece în revistă câteva proiecte editoriale (antologii apărute la Cartier, Arc și Știința), dar și direcții programatice în creația unor autori, sugerând coagularea unui desen mai apăsat al literaturii basarabene recente: Vladimir Beșleagă, Eugen Lungu, Val Butnaru, Dumitru Crudu, Liliana Corobca, Marcel Gherman, Tamara Cărăuș, Mihai Poiată, Vasile Ernu. Noi l-am fi adăugat aici și pe Iulian Ciocan cu romanele sale despre Chișinăul tranziției.
O cronică la ineditul Jurnal al lui Vasile Vasilache, apărut în 2017, semnează Leo Butnaru. Lucia Țurcanu scrie despre Dumitru Crudu, nuvelistul. Maria Șleahtițchi analizează Trilogia basarabeană a lui Val Butnaru (Cartier, 2018).
Un inspirat și util act de arheologie literară întreprinde Nina Corcinschi asupra creației lui Alexandru Robot, basarabeanul prin adopție, format la școala modernistă bucureșteană. Un interviu cu acad. Mihai Cimpoi, realizat de Alexandru Corduneanu, cu un titlu ușor bizar: „Chișinăul, la cumpăna „scoaterii din ascundere”. Poeme de Marcela Benea. Rubrici: Teatru de Irina Nechit, Muzică de Rodica Iuncu, Bref, noutăți editoriale – Marcel Gherman.
Emilian Galaicu-Păun ne propune povestea (cam sumbră) a unei escapade la Moscova, în decembrie 2017, pentru un film despre Eugen Cioclea, regretatul poet basarabean, care și-a aflat mai mulți ani un adăpost orgolios în capitala Rusiei. Cităm un fragment: „În ziua plecării, ploaia amenința să treacă în lapoviță. Filmam o ultimă oară în stația de metrou Maiakovski, după care hălăduim ce mai hălăduim prin oraș, și iată-ne deja la aeroport, eu mai sigur ca niciodată că dacă Moscova anilor ‘60-‘80 i-a priit lui Eugen Cioclea, devenind un fel de cutie de rezonanță pentru vocea sa poetică, deosebit de puternică (referința la Vladimir Vîsoțki se impune), capitala de astăzi a Rusiei lui Putin (…) l-ar fi strâns de gât pe veșnic rebelul autor („Fericit c-am fost aspru la păr/ nu sunt trist c-o să mor cu chelie”, vezi Conștiința de sine). Nu-i mai puțin adevărat că și întoarcerea la baștină, în 1990, s-a întors într-o dramă („Vin acasă./ Mă întorc în provincie./ Mai sentimental decât toată literatura sovietică moldovenească,/ de parcă aș fi fost toată viața pantof,/ care, deși având limbă, abia acum s-a hotărât să vorbească”, vezi Autobuz spre provincie)…”
 
Nina SCUTARU