Un pictor îşi instalează şevaletul într-o alee, îşi înşiră pensulele şi vopselele. „Tablouri!”, „Peisaje!”, „Nature mort!” – strigă el. „Vindem artă!” „Ne grăbim, nu ne-îmbulzim!”. Nimeni însă nu-l bagă în seamă. Dezamăgit, se aşază pe un scăunel rabatabil şi răsfoieşte un ziar boţit. Deodată, un anunţ îi atrage atenţia: „Se însoară prinţul. Nunta prinţului cu prinţesa Rusiei se va celebra astăzi la palatul regal. Toţi supuşii sunt obligaţi să se bucure”. Ignorat de trecători, rămas singur cu uneltele sale, pictorul îşi dă frâu liber impulsului demiurgic şi începe să îşi imagineze, schiţând tuşe pe şevalet, magnifica ceremonie: descinderea alaiului tinerei prinţese, veşmintele somptuoase („hlamida lungă de hermină îi ajungea până la călcâie”), perechea tinerilor însurăţei trecând pe sub baldachinul de catifea şi, mai ales, ploaia de confetti şi grandioasa reprezentaţie cu focuri de artificii, atent supravegheată de pirotehnistul regal. Petardele, pocnitorile, lumânarea romană, roata de foc – aceştia sunt adevăraţii protagonişti ai evenimentului: vorbesc, se ceartă, se tachinează. Iar cea mai importantă este racheta, o rachetă fenomenală – capodoperă a artei pirotehnice.
Pictorul se agită, împroaşcă vopsele pe pânza albă a şevaletului, cerul de noapte e săgetat de trasoare şi artificii multicolore, în extazul şi uralele curtenilor. Şi doar racheta fenomenală e tristă, pentru că nu s-a putut desprinde de sol şi a rămas abandonată undeva pe maidan, într-o mocirlă, de parcă cineva ar fi dorit să se folosească de ea doar pentru a ne arăta cum sfârşesc vanităţile.
Monospectacolul Racheta fenomenală – lucrare de masterat, pe care actorul Oleg Mardare a prezentat-o în 29 aprilie a.c., la Academia de Teatru, Muzică şi Arte Plastice din Chişinău – a încântat publicul spectator, public format în principal din profesori şi studenţi. Vlad Ciobanu a conceput regia acestui spectacol plecând de la o poveste a lui Oscar Wilde, pentru a „ţese” o parabolă, o meditaţie asupra condiţiei (ingrate) a artei în societatea contemporană. Refuzat de oamenii din jurul său, „pictorul fenomenal” (încarnarea rachetei ghinioniste) se refugiază în ficţiune. Acolo, între pliurile imaginaţiei sale declanşate, el este suveranul, stăpânul absolut, iar omuleţii aceia încoronaţi şi mulţumiţi de sine – nişte fantoşe pe care le manevrează după plac.
Totuşi, nota dramatică nu se vrea prea evidentă: „toată lumea e obligată să se bucure!” şi artistul se bucură, improvizează, fantazează, dus de valul inspiraţiei. Racheta fenomenală este un spectacol-manifest, un strigăt de protest şi un triumf final: la ieşirea din scenă, cu şevaletul împachetat, pictorul îşi aţinteşte spre cer degetul arătător: „Ţi-am spus eu, ţi-am spus!”. Adică punctează, aparent decisiv, într-o polemică de când lumea. Vrei să-l faci pe Dumnezeu să zâmbească? Vorbeşte-i despre proiectele tale. Sau despre glorie.
Cercul se închide într-un mod destul de previzibil: artistul nostru recade din sublim în profanul existenţei umane, acolo unde pentru a supravieţui, trebuie să mai vinzi un tablou sau să-ţi aduci ofranda la masa puternicilor zilei.
Un spectacol ce apelează la paleta unei arte ludice, naive, inocente. Ascunzând dramaticul în spatele gestului hilar şi „îmblânzind” melancolia, realizatorii săi, Oleg Mardare şi Vlad Ciobanu, ne obligă să medităm, o dată în plus, la motivele care l-ar mai face, astăzi, pe artist să nu-şi trădeze vocaţia. O dublă performanţă savurată – actoricească şi de regie.
___________________
Racheta fenomenală – monospectacol, inspirat dintr-o poveste de Oscar Wilde. În distribuţie: Oleg Mardare (Pictorul). Regie: Vlad Ciobanu