Categorii

Parteneri

Sub asaltul presei, cu teamă şi oroare

Tipăreşte pagina versiune gata de tipărire Recomandă articolul prin: Send to friend

Sub asaltul presei, cu teamă şi oroare

imaginea utilizatorului Liliana Armaşu

În orice discuţie ne-am angaja cu prietenii, cu colegii sau cu persoane necunoscute, chiar şi pe teme mai elevate, până la urmă tot la inepuizabilele noastre probleme cotidiene ne vom întoarce. Vorbim continuu, până la saturaţie şi repulsie, despre sărăcia noastră eternă care ne face faimă proastă în lume, despre politicienii noştri egolatri şi ineficienţi, despre tarifele exagerate la căldură, gaze şi electricitate, despre crimele sângeroase comise aproape zilnic în capitală sau aiurea.
Uitaţi-vă, din curiozitate, la înfăţişarea oamenilor mai vârstnici şi mai nevoiaşi de pe stradă şi veţi vedea un tablou înfricoşător: chipuri crispate şi îmbătrânite înainte de vreme, triste şi suspicioase, îngălbenite de alcool sau tutun. Încercaţi să le spuneţi o vorbă bună şi veţi vedea că nu vor reacţiona în niciun fel ori veţi primi, drept răspuns, o înjurătură.
Această stare de spirit descurajantă, provocată de veşnicele noastre lipsuri şi nevoi, este susţinută, cu asupra de măsură, şi de mass-media. Ziarele, dar mai ales posturile private de televiziune şi radio, au grijă să ne aducă zilnic, începând cu primele ore ale dimineţii, veşti dintre cele mai proaste, încărcate cu imagini de un realism execrabil, depăşind cu mult chiar şi imaginaţia romancierului naturalist Émile Zola.
Accidente rutiere provocate de şoferi turmentaţi, omucideri, patricide şi fratricide, copii mutilaţi şi minore violate de unchi şi taţi dereglaţi mintal, nou-născuţi aruncaţi la coşurile de gunoi şi încă multe alte anormalităţi de acest fel fac de ceva vreme norma şi „normalul” buletinelor de ştiri.
Laolaltă cu aceste informaţii cu caracter morbid, vor fi difuzate tot soiul de ştiri mondene, cât mai deşucheate cu putinţă, astfel încât întotdeauna să-i lase muţi de uimire pe fidelii şi cuminţii ascultători şi telespectatori (ştiri mondene cu atât mai ridicole pe fundalul ororilor difuzate mai devreme).
Avem, fără îndoială, o societate defectuoasă şi viciată, şi e de datoria presei în primul rând să semnaleze abaterile acestei societăţi. Să semnaleze, dar nu să facă spectacol din tragedia şi mizeria umană, de dragul atât de mult căutatei audienţe.
E suficient să aducem drept exemplu de supraexploatare mediatică cazul celor doi tineri de la Durleşti ucişi cu bestialitate în noaptea de 1 aprilie curent. Ştirea era reluată aproape la fiecare oră de mai toate televiziunile şi publicaţiile online de la noi, însoţită de fotografii şi imagini video cu cei doi tineri, completată apoi şi cu detalii despre preocupările şi visele lor, întrerupte în cel mai hidos mod posibil. În cea de-a treia zi de la tragedie am văzut şi scene cutremurătoare de la ceremonia de înmormântare, cu plânsetele şi bocetele sfâşietoare ale celor apropiaţi. Un post de televiziune cunoscut a mers şi mai departe: cam la o săptămână după săvârşirea crimei, echipa de filmare a ajuns acasă la mama băiatului ucis şi i-a cerut să vorbească în faţa camerelor de luat vederi. Cernită, cu faţa schimonosită de atâta plâns, biata femeie abia de reuşea să articuleze câteva propoziţii despre copilul ei.
Oare cât tupeu trebuie să ai pentru a te apropia cu reflectoarele camerelor de filmat de un om care trece printr-o asemenea nenorocire? De cât cinism trebuie să dai dovadă ca să intri într-o casă îndoliată cu gândul la ratingul pe care-l va aduce televiziunii un reportaj realizat aici?
Am impresia că dacă într-o bună zi nu s-ar întâmpla nicio catastrofă ecologică, niciun accident de proporţii, nicio crimă odioasă, atunci presa ar inventa cu siguranţă ceva apocaliptic, doar ca să ţină mereu trează atenţia noastră şi să ne testeze capacitatea de rezistenţă la şocuri informaţionale. Din păcate, azi nu trebuie inventat nimic în acest sens, căci, de o bună perioadă de timp, dezastrele naturale şi cele provocate de specia umană se ţin lanţ, de parcă furia naturii ar fi într-o continuă competiţie cu mânia şi ticăloşia omului.
Recentele războaie civile din ţările arabe, atentatele teroriste din Moscova şi din Minsk din acest an, marele cutremur japonez sunt doar câteva dintre subiectele cu care presa ne-a ţinut în alertă în ultimul timp, înfricoşându-ne fie cu numărul exagerat al victimelor, fie cu imagini devastatoare de la locul tragediilor.
Pe cât de mare a fost cutremurul din Japonia, urmat de un tsunami devastator, pe atât de uriaş a fost şi valul de informaţii ajuns la noi pe marginea acestui subiect. Cu fiecare ştire sau imagine nouă distribuită de agenţiile de ştiri, ţi se inocula ideea că această ţară iată-iată se prăbuşeşte în hău. Multă speculaţie s-a făcut mai ales pe seama norului radioactiv de la Fukushima, care a ajuns prin aprilie deasupra Republicii Moldova şi care, contrar previziunilor, s-a dovedit că nu este nociv. Iar Japonia, calmă şi curajoasă în acest moment de grea încercare, ne serveşte din nou un exemplu de voinţă şi demnitate politică. Se va întâmpla vreodată să stăm şi noi, organizat, liniştiţi, la coadă, aşa cum japonezii îşi aşteptau cuminţi rândul la apă?
Nu am găsit în presa noastră cel puţin un articol despre cultura şi civilizaţia japoneză, despre profunda umanitate a acestui popor. În schimb am străbătut, fără să vreau (ţi se aruncă agresiv în ochi ca obiectele-kitsch din piaţa centrală a capitalei), kilometri
lu­ngi de informaţie referitoare la viaţa intimă a lui Pepe şi a Oanei Zăvoranu, la proaspătul divorţ dintre Monica şi Irinel Columbeanu sau la vestimentaţia mai mult decât sumară a egocentricei cântăreţe americane Lady Gaga. Bănuiesc că nu se mişcă un fir de păr de pe capul ei fără ca presa să fie anunţată cu o săptămână-două înainte...
Obscenitatea, ignoranţa, excentricitatea, exhibiţionismul, cu alte cuvinte, prostia omenească în toate gradele ei de manifestare este la mare căutare azi în presă.
Tot aici poate fi ataşată şi seria de noi descoperiri „ştiinţifice” făcute în laboratoare obscure din Occident, pe care ziarele şi posturile noastre de radio şi televiziune le preiau automat. Periodic, ni se spune, cu buche de lege, de ce e bine să bem cafeaua cu zahăr sau invers, cum să ne alegem mai bine partenerul de viaţă după forma nasului, lobul urechii sau lungimea degetelor de la mâini şi picioare, ce alimente să mâncăm pentru a ne prelungi în mod miraculos viaţa sau, şi mai şi, cum să ne calculăm singuri ziua în care ne vom încheia socotelile cu existenţa noastră terestră. Ni s-a adus deja la cunoştinţă şi anul când va avea loc mult invocatul sfârşit al lumii (ce-i drept, sunt mai multe controverse cu referire la marea apocalipsă), aşa că până atunci putem sta liniştiţi şi resemnaţi în jilţuri, citind nonstop presa şi privind televizorul.
Ştiu că şi informaţiile de acest gen îşi au publicul lor special, nu cred însă că e normal ca ele să ocupe, împreună cu ştirile despre crime şi accidente rutiere, cea mai mare parte din spaţiul de emisie.
Astfel rămân pe dinafară multe alte probleme cu care oamenii se ciocnesc în activitatea lor cotidiană şi care influenţează, direct sau indirect, asupra calităţii vieţii. Şi sunt atâtea teme de discutat: corupţia în sistemul de învăţământ şi cel medical, nivelul de pregătire al profesorilor universitari şi al celor de liceu, problema asigurării tinerilor cu spaţiu locativ şi cu locuri de muncă bine plătite şi tot aşa mai departe.
Sunt trecute cu vederea sau foarte succint relatate evenimentele culturale: lansări de carte, conferinţe ştiinţifice, vernisaje de pictură, concerte de muzică clasică, premiera unor spectacole de teatru. Cu o neruşinată ignoranţă, unii ziarişti confundă de multe ori o editură cu o tipografie, un scriitor cu un filolog, un titlu de carte cu autorul ei. Directorii media se conduc însă de ani de zile după acelaşi principiu de neclintit: cultura nu aduce rating, să stea deci acolo unde îi este locul. Adică la marginea marginii.
Şi culegem ce semănăm: mulţi tineri nu vor să mai pună mâna pe-o carte, deschizând, din obligaţie, doar manualele, în schimb visează să devină vedete de mare succes, poate o Lady Gaga sau un Brad Pitt, îşi somează părinţii să le cumpere haine care să corespundă ultimului răcnet al modei sau, şi mai rău, încearcă tot felul de lucruri nepermise pentru vârsta lor.
Vrem sau nu vrem, astăzi ne aflăm în mare măsură sub asaltul mass-mediei (oare cine rezistă să nu deschidă măcar o dată pe zi Internetul, televizorul sau un ziar?), lăsându-ne manipulaţi sau modelaţi de ceea ce ne impune aceasta. Responsabilii din presă ar trebui – ştiu, e o dorinţă naivă – să-şi revizuiască la modul cel mai serios politica editorială, mizând, în căutarea audienţei, nu doar pe crimă şi pe divertisment ieftin, dar şi pe fapte importante din zona normalităţii, în care ţintim să ajungem cu toţii. În caz contrar, mâine ne putem trezi cu o situaţie şi mai dezastruoasă decât cea pe care o avem în prezent, iar o parte din vină va cădea cu siguranţă şi pe seama presei. Care, sper, va dezminţi această sumbră presupoziţie prin ştiri diverse, bine verificate şi poate mai optimiste decât cele de azi.

Da, sunt de acord cu

Da, sunt de acord cu tine.biomass pellet machine

Laolaltă cu aceste informaţii

Laolaltă cu aceste informaţii cu caracter morbid, vor fi difuzate tot soiul de ştiri mondene, cât mai deşucheate cu putinţă, astfel încât întotdeauna să-i lase muţi de uimire pe fidelii şi cuminţii ascultători şi telespectatori```
 sharpe spray guns