Categorii

Parteneri

Silke Scheuermann – poeta sentimentelor paradoxale

Tipăreşte pagina versiune gata de tipărire Recomandă articolul prin: Send to friend

Silke Scheuermann – poeta sentimentelor paradoxale

articol: 

Silke Scheuermann s-a născut în 1973, la Karlsruhe. După absolvirea şcolii, a studiat ştiinţele literaturii şi arta dramatică în Frankfurt, Leipzig şi Paris. De la vârsta de 20 de ani a început să scrie. Pe lângă recenzii, publică poezii şi povestiri în reviste literare şi în antologii. „Mi-am căutat mult timp vocea proprie, de autor”, zice ea. În 2001, Silke Scheuermann a primit cel mai faimos premiu pentru tinerii scriitori: Premiul oraşului Darmstadt „Leonce-und-Lena”. Juriul şi-a argumentat printre altele decizia, elogiind „autonomia timbrului, unicitatea intonaţiei” din lirica ei. În acelaşi an, şi-a publicat cartea de debut Ziua în care pescăruşii cântau pe două voci („Der Tag, an dem die Möwen zweistimmig sangen”. Suhrkamp, Frankfurt/Main).
Poeziile lui Silke Scheuermann, libere în zborul fanteziei lor, au ca temă dragostea, dar nu explorează starea celui îndrăgostit, ci atacă momentele de nesiguranţă dintr-un cuplu, atunci când un sentiment frumos şi puternic se dizolvă şi dispare. Un alt motiv este distrugerea comuniunii dintre cei doi îndrăgostiţi prin încercarea de a găsi explicaţii, viziunea sceptică asupra unui viitor comun. Fără punct şi virgulă, versurile sunt aranjate grabnic pe foaie, poeta creează imagini precise, cu efecte surprinzătoare. Uneori, ea modelează, mai întâi, o figură subtilă, pentru ca în următorul moment aceasta să fie contracarată în mod comic. „Meine Hand die/ die Angst durch ihr Streicheln verstört hat/ rettet dich/ mit Liebe und einem Reinigungsmittel.” („Mâna mea, care/ a tulburat teama prin mângâierea ei/ te salvează/ prin dragoste şi un produs de curăţare”). Silke Scheuermann utilizează creativ posibilităţile limbii: repetiţii, aliteraţii, sunetele asemănătoare produc o melodie proprie, inedită, la lectură. Datorită elementelor narative, poeziile sale pot fi citite ca mici istorioare. În 2004, îi apare un nou volum de poezii, Cel mai tandru punct în univers („Der zärtlichste Punkt im All”. Suhrkamp, Frankfurt/Main), şi un an mai târziu colecţia de povestiri Domnişoare bogate („Reiche Mädchen”, Schöffling Frankfurt/Main).
Silke Scheuermann a mai publicat romanul O oră între câine şi lup (Die Stunde zwischen Hund und Wolf. Schöffling, Frankfurt/Main 2006). Este coeditoare a „Anuarului liricii 2007” şi membru al juriului Frank O’Connor International Short Story Award. Locuieşte la Frankfurt pe Main.
„O oră între câine şi lup”
Nu vom face o critică dură. Ne exprimăm doar uimirea faţă de faptul că romanul lui Silke Scheuermann, O oră între câine şi lup, entuziasmează presa literară. Este o carte frumoasă, demnă de a fi citită, deşi nu respectă reţeta scrierilor de foileton. Şi nu e sigur dacă o carte în sine valoroasă şi capriciile pieţei ar trebui în mod necesar să se armonizeze.
Înainte de toate, o mirare legată de titlu: e complicat să încadrezi volumul O oră între câine şi lup în specia romanului: istoria pe care o relatează, în cuprinsul a o sută şaptezeci de pagini, înghesuie acţiunile şi sentimentele celor trei personaje în doar patru săptămâni. E puţin pentru un roman adevărat? Ne-am obişnuit cu astfel de speculaţii. În cazul acestui gen de proză ar putea fi relansată definiţia „roman scurt”, o calificare cumva retro, uitată, dar care se potriveşte perfect cu formele comprimate, îndrăgite de tinerii scriitori. „Roman scurt” sună drăguţ, afabil, de parcă autorul ar fi scris intenţionat mai puţine pagini şi ar ţine chiar pe copertă să-şi ceară scuze pentru acest fapt.
Particularităţile subiectului şi limbajul folosit constituie alte surse de mirare pentru un cititor avizat. Subiectul cărţii e relatat cât se poate de succint: eroina principală – de fapt, eul liric – se întoarce în Frankfurt după o perioadă lungă, o întâlneşte acolo pe sora sa, Ines, cu care la început nu doreşte să aibă nimic în comun, şi face cunoştinţă cu prietenul acesteia – Kai. Fascinată de Kai, eroina principală se apropie treptat de Ines şi în curând constată că soră-sa suferă de alcoolism. Între protagonistă, Ines şi Kai apare o relaţie de dependenţă, dorinţă şi repulsie. Aici n-ar trebui să ne aşteptăm la cine ştie ce invenţii ale autoarei în materie de triunghiuri erotice. Ca şi în poeziile lui Silke Scheuermann, tema propriu-zisă este cea a dragostei: afecţiunea celor două surori, una pentru cealaltă, care sporeşte, paradoxal, pe măsură ce se îndrăgostesc de acelaşi bărbat. E uimitor totuşi faptul că un subiect asamblat după un calapod cunoscut, cel al istoriilor de amor, poate provoca entuziasmul cititorilor.
Cele trei personaje sunt autiste din punct de vedere emoţional: „... aşa cum ne aflam toţi trei izolaţi în odaie, mi se păru că am fi constituit un sistem diferit de planete care se roteau, fiecare, ocupându-se de relaţiile din propria lume şi urmând o orbită absolut străină celorlalte.” Scheuermann îşi schiţează personajele, angrenate în jocul lor de pasiuni refulate între pereţii unei camere, dar nu se mulţumeşte cu atât: le trimite în recele Frankfurt, acolo unde păsările mor izbindu-se de geamuri şi unde în barul „Orion” băuturile sunt prea scumpe. Nu puţine scene sunt construite, folosindu-se ingrediente obişnuite: filme, ţigări şi alcool, evident. Aceste situaţii îşi au importanţa lor în economia subiectului, dar sunt relevante şi luate separat. Deşi conţin destule motive de amărăciune, tot ne întrebăm: de unde apare această înflăcărare?
Limbajul este conjunctural şi lapidar. Acest fapt produce un vârtej de evenimente, care uneori sunt calculate, dar cel mai adesea se derulează spontan, după legile interne ale scriiturii. „Noi eram singurii oaspeţi. Ne aşezarăm la o masă mică, pentru două persoane. Masa stătea prea aproape de perete, încât Kai o ridică şi o mişcă un pic înapoi. Era din aluminiu şi părea să fie foarte uşoară. Îl urmăream, oglinda cea mare de pe partea opusă a camerei i-a dublat gestul, faţa lui era palidă şi mi-am întors repede privirea.” E frumos şi distant, laconic şi totodată de o exactitate bine dozată. Însă cartea nu se deosebeşte de alte romane din literatura germană de azi: atmosfera este creată în bazine de înot, grădini zoo, muzee şi cafenele, pe unde sunt purtate personajele, şi este amplificată prin limbaj. Cu certitudine, Silke Scheuermann posedă toate calităţile unui autor experimentat. O oră între câine şi lup este o carte de atmosferă, care captivează şi afectează.
Cu toate acestea, romanului îi lipseşte ceva: o „poticnire” mai interesantă a stilului, o schimbare incitantă în structura subiectului sau o deschidere a caracterelor verosimile – adică exact nişte virtuţi care ar explica jubilarea generală a celor ce îl citesc. O oră între câine şi lup „lucrează” prea neted, prea calculat. Sau poate doar aşteptările noastre sunt prea mari, când vezi cum cartea lui Silke Scheuermann este ridicată în slăvi de toate ziarele? Oare va trebui să savurăm recenziile în doze mai mici şi cu mai multă prudenţă, în viitor, ca să putem jubila şi singuri, în caz că va mai fi descoperită o nouă „speranţă” literară?
 
Traducere şi adaptare: Olga Coreţchi
(după: http://www.poetenladen.de - Portal german de literatură)

rbxyms

zfkxbo rbxyms