Orice-ai spune, la Bălţi lansările de carte se fac altfel.
Andrei Mocanu, colegul de la USM, m-a rugat să-i scriu prefaţa la culegerea Studii şi sinteze critice. La anul împlineşte 55 şi nu are încă un volum publicat. E un profesor cu vocaţie, o prezenţă de urmărit în actul critic, dar e moale precum caşul din strecurătoare. Cînd împlinise 40, a fost marcat de afirmaţia unui poet la care ţinea. „Un profesor autentic, spunea baciul oilor lirice, scrie anual 2-3 articole”. Andrei Mocanu i-a urmat îndemnul – redacta exact trei studii pe an, care apăreau în reviste de specialitate şi rămîneau la vedere. Mi-a povestit că într-o bună dimineaţă şi-a imaginat cum vor veni rudele, colegii, cunoscuţii şi alţii la sărbătoarea lui şi nu vor avea despre ce vorbi. S-a îngrozit şi a „urgentat” cum a putut apariţia volumului, care este, în fond, o selecţie a textelor scrise în ultimii 14 ani.
Am reuşit să transmit editurii cele 16 pagini ale prefeţei şi sunt două săptămîni de cînd cartea stă binişor în librării. Mocanu a avut grijă să ajungă şi la mine un exemplar cu un autograf care, ce să ascund, mi-a plăcut şi o invitaţie la lansarea cărţii. L-am înştiinţat că vin neapărat. Ieri însă, am răcit stupid şi am tremurat toată noaptea sub plapuma confecţionată din prima tunsoare a trei tinere oi australiene.
Dimineaţa, eram gata să renunţ, dar sînt autorul prefeţei, aşa că am mîncat consecvent două lămîi şi acum nu-mi mai curge nasul, am însă glasul unei legume bătute de brumă.
Mocanu s-a bucurat cînd m-a văzut descălecat, dar m-a întristat imediat: „Nu te supăra, normal era să dirijezi tu evenimentul, dar s-a oferit Chirilă să modereze… N-aveam cum să-l refuz,  e pe val.”
Presimţeam că nu va fi ultima dezamăgire a acelei zile.
Omul de litere Sandu Chirilă îmi provoacă sentimente echivoce. Vocalizează mai bine decît scrie, e industrios (a editat 10 cărţi), are deschidere spre speculaţii. Am auzit că se consideră un capitol al viitoarei istorii a literaturii din acest spaţiu şi e un personaj capabil să asigure obţinerea unui premiu sau a unei burse a US. N-aveam cum să nu-l invidiez…, sunt român şi vorba pastelistului: e unul care scrie mai bine decît mine, cu atît mai bine familiei… sale.
Sentimentul necurat mi-a trecut acum un an, cînd, căutînd în Internet noi teorii ale receptării textului literar, am dat de tratatul unui profesor din Sydney, Vincent Powell. Cu engleza mea în dotare, am recunoscut cîteva pasaje prezente şi într-un studiu semnat de criticul nostru naţional. Mi l-am imaginat pe Chirilă cangur cu marsupiul bucşit cu idei sustrase. Ştiam că Internetul e un mare lan colhoznic din care fură oricine poate şi m-am gîndit că e mai rezonabil să păstrez sub fondul literar al lui Chirilă o mină cu efect întîrziat şi să aştept obedient ziua cînd îl voi putea răzbuna pe Vincent, după legea bumerangului. Mă simt de atunci cel mai tare pe făţare.
Întrunirea oamenilor pricepuţi la melting pot a început tradiţional, cu o jumătate de oră mai tîrziu.
Chirilă a început spumos: „Îi mulţumesc distinsului meu coleg pentru onoarea de a dirija discuţiile pe marginea acestei simfonii exegetice. Îl admir pentru răbdarea şi acribia cu care a turnat chintesenţe în pagini şi pentru că a putut aduna aici, în acest paradis al slovelor, toată floarea criticii basarabene”.
Moderatorul, recunoscut campion al superlativelor, cum se şi putea auzi, a continuat să proiecteze cosmic ideea: „Mă bucur sincer de bucuria domniei sale, or, el confirmă, mai ales prin această apariţie, că este un exeget de certă valoare, care a ştiut să culeagă din adîncuri acel şirag de piatră rară, să fie sensibil la al slovei bucium. Andrei Mocanu, o spun cu toată tăria şi mîndria, e un bun cultivator de conştiinţe, el face o figură aparte în peisajul criticii de la noi, supraaglomerat, după mine, de nechemaţi. Volumul Studii şi sinteze critice a apărut în condiţii grafice excelente, e bine structurat pe compartimente, autorul i-a în discuţie calităţile volumelor celor mai importanţi poeţi şi prozatori de la noi. Vreau să remarc capacitatea de sinteză, diagnozele foarte exacte, stilul elevat şi alte reuşite notabile care plasează volumul pe raftul întîi al criticii literare de la noi. Ar fi de spus multe alte lucruri frumoase şi juste, dar mă opresc aici şi vă promit că am să revin neapărat la scenă deschisă şi cu alte opinii”.
Are tupeu tipul încălzit la focul sacru. Sunt gata să-mi scot la mezat onoarea mea de cosmonaut, dacă „adîncul acestei calme creste” a lecturat mai mult decît 15 pagini din această carte…  Fireşte, nu mi-a lăsat tata prin testament 20 de milioane de dolari ca să devin primul turist cosmic de origine basarabeană. Pe de altă parte însă, am îmbrăţişat zilele astea ideea trează a unui rus: pămîntul nostru e, de fapt, o mare navă spaţială ce navighează ordonat în perimetrul galaxiei natale. Cum Terra poartă scafandru, n-avem restricţii nici la vorbă, nici la port şi nici la alimente.    
- Şi acum ofer cu plăcere cuvîntul unei conştiinţe estetice solide, care este nimeni altul decît domnul academician Dionisie Pîslaru. Poftiţi, maestre.
- Mulţumesc şi, zău, mă faceţi să răspund modest, ca şi marele  Caragiale: „Mai este, zău, mai este.”
Chirilă devine aievea un personaj urît. Teamă mi-e că m-a plasat în subsolul listei de vorbitori. Mi-am îndreptat laserul ocular spre cel „care face figură aparte în peisajul critic”, dar Andrei Mocanu îl scălda în lumini pe academician.
- Distinsul meu coleg, Sandu Chirilă, nu doar a declanşat discuţia, el, cu discernămîntul care-l reprezintă peste măsură, a apreciat pe bună dreptate valorile acestui volum de excepţie. Şi eu am certitudinea că astăzi vorbim despre o carte emblematică, care semnifică nu doar o etapă evolutivă în creaţia domnului Mocanu, ci, şi îmi asum riscurile afirmaţiei, chiar o etapă în evoluţia actului critic de la noi. E o carte care e capabilă să eclipseze nu doar pe tinerii promiţători, ci şi pe congenerii dlui Mocanu. Felicitări.
Poftim, tovarăşi, încă un academician al limbii de lemn artistic. Îmi vine să-i întreb maliţios, cu conştiinţa clară a violării scenariului: „Dragi colegi de caznă şi cazemată critică, în ce constă, pînă la urmă, valoarea acestui volum sau e vorba de o altă Biblie şi eu nu înţeleg?”
- Mulţumim mult domnului Pîslaru pentru demersul consistent şi bine articulat, iar acum îi ofer cuvîntul …
Ei, în sfîrşit, o să vedeţi cum sună un discurs onest, fără supradimensionări.
… reputatului poet şi bunului meu prieten Petru Cîmpeanu.
Asta-i deja inclemenţă, golănie, porcărie… 
- Dragă prietene Andrei Mocanu, dragă triplu vecine Andrei Mocanu, or, vreau să spun pentru cei care poate nu ştiu… suntem vecini cu satele, cu vilele şi, vă rog să mă credeţi, şi vecini de palier… Te felicit enorm, bătrîne, şi… am scris azi-noapte o poezie dedicată ţie:
 
Lui Andrei Mocanu
„Lumină, diluviu de lumină/În care se scaldă cîntecul/
Erupt/Din stînci de cuvinte./
Lumină, diluviu de lumină/În care înoată/
Păsări albastre./Lumină, diluviu de lumină/
În care zvîcnesc /Inimile marilor bărbaţi”.
 
Să-mi fii sănătos, îţi doresc mulţi ani frumoşi pe frontul critic şi multe alte cărţi de care să nu-ţi fie ruşine.
Deşi Mocanu radiază, gestaţia încă a unei cărţi ar fi o misiune imposibilă pentru el, or, „Tinereţe fără bătrîneţe şi viaţă fără de moarte” nu e decît un basm frumos şi popular, preţuit doar de adepţii gerontologiei.
- Şi acum îl invit să-şi rostească discursul pe domnul Mihai Lăstun, colegul de catedră al autorului nostru…
El îşi bate joc de mine. Domnii mei, sunt şi nişte legi nescrise pe lumea asta. Poate nu cunosc prea bine cum funcţionează maşinăria asta artistică din Сhişinău, dar eu am scris prefaţa şi, deci, ha, ha, ha am dreptul seniorului, am editat patru cărţi, am luat două premii ale US. Şi ce dacă stau într-un tîrg colbăit? Culmea impertinenţei lor ar fi să mă pună să vorbesc la recepţia de după lansare, la care se rostesc discursuri învodcate.
- Onorată asistenţă, ţin să-l felicit pe colegul nostru de catedră cu acest extraordinar succes. Ştiu că ai avut un vis, să-ţi vezi gîndurile şi ideile infiltrate adînc în conştiinţa publică. Ai reuşit. Ai avut multe nopţi albastre şi te felicit pentru momentele de graţie pe care le trăieşti.
Şi ăsta-i pornit cu: „Tămîiem, tămîiem toamna /Pe la uşi, pe la fereşti.”
- Onorată asistenţă, vreau să mai remarcaţi că Andrei Mocanu e un bărbat foarte frumos. Să vedeţi cum roiesc studentele în jurul dumnealui.
Mocanu a zîmbit măgulit. Eu, însă, nu am înţeles ce are barba călugărului cu bomba atomică.
- Ştiţi, chiar mă gîndesc dacă doamna Hortensia nu se teme că i-l poate răpi vreo frumuşică.
- Aţi terminat, domnule profesor?
- Mă întrebaţi nişte lucruri, zău…
Tipul ăsta de Lăstun face, iată, cură de slăbire intelectuală.
- Dragi prieteni, vreau să vă asigur că ne ţinem de scenariu ca stelele de cer. Ofer cuvîntul profesorului şi criticului literar Stelian Hîncu de la Universitatea de Stat din Bălţi.
- Onorată asistenţă, aaapci… cer scuze pentru felul cum rostesc cuvintele, dar sunt răcit rău. Un poet spunea inspirat că Moldova noastră e o lacrimă. Eu, iată, vin de la nordul acestei lacrimi şi ştiţi cum e la nord… aaapci. Am avut onoarea să scriu prefaţa acestui volum care, aaapci, aşa cum au remarcat şi distinşii antevorbitori, este o carte de excepţie…
Asta e, cu cine te întîmpli… de aceea te împli… (veche zicală africană).