Devenită cea mai emblematică sărbătoare din ’90 încoace, Ziua Limbii Române are o încărcătură simbolică aparte. Ea a devenit sărbătoare națională fiindcă în jurul luptei pentru limbă și alfabet s-a coagulat întreaga mișcare de renaștere națională din anii 1988-1989. Fiind prima sărbătoare națională din istoria noastră recentă, ea a fost instituită înainte de declararea independenței, desemnând pentru românii basarabeni o mare victorie: începutul revenirii la patrimoniul cultural și identitar românesc.
Instituită deci în 23 iunie 1990 ca sărbătoare națională în Republica Moldova, ea avea menirea să perpetueze în mentalul colectiv victoria din 31 august 1989. Funcția sărbătorii era una clar circumscrisă de la bun început, la fel ca și valoarea sa simbolică de ansamblu. Iată de ce anul acesta, când s-au împlinit trei decenii de la adoptarea legislației lingvistice, altfel spus, trei decenii de când limba română a dobândit statut de limbă de prestigiu, pe care până atunci îl avea doar rusa, Ziua Limbii ar fi trebuit să fie celebrată de toți cetățenii și politicienii de toate nivelurile. Ar fi trebuit să se organizeze dezbateri, manifestări științifice, activități culturale pe parcursul unei săptămâni, așa cum se face, bunăoară, în cazul italienei, care beneficiază de Settimana della Lingua Italiana nel Mondo, un eveniment cultural internațional care are loc în fiecare an în luna octombrie, gândit de Accademia della Crusca și desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui Republicii Italiene și sub auspiciile Ministerului Afacerilor Externe.
 
Alte limbi și alte sărbători
 
La Settimana della Lingua Italiana nel Mondo a urmărit de la bun început să omagieze limba lui Dante, să facă cunoscută publicului larg istoria sa bogată, să prezinte operele literare majore scrise în această limbă, să o facă atractivă pentru toți cei care doresc să o studieze1. Totodată, în orașul Siena, cu concursul studenților și profesorilor de la Universitate și al oficialităților municipale, are loc periodic Festivalul limbii italiene.
Dar festivaluri ale limbii se organizează și în lumea hispanică. Deși limba spaniolă, ca și italiana, nu a cunoscut perioade de oprimare și marginalizare, ea este sărbătorită în fiecare an în toate cele 22 de țări unde este limbă oficială. Curios că Ziua Limbii Spaniole s-a născut nu în Spania, ci în Columbia. În 1938 Președintele Alfonso López Pumarejo a decretat ca în 23 aprilie, de ziua morții scriitorului Miguel de Cervantes, în Columbia să fie sărbătorită Ziua Limbii Spaniole. Ulterior, Congresul al III-lea al Academiilor de Limbă Spaniolă, care s-a ținut la Bogotá în 1963, a decis ca această zi să fie sărbătorită în toate țările hispanice.
Printre alte mari limbi de cultură care își au propria sărbătoare, se află limba franceză – 20 martie, considerată și zi a francofoniei, limba engleză – 23 aprilie (ziua de naștere a lui W. Shakespeare), limba chineză – 20 aprilie, limba arabă – 18 decembrie. Ziua Limbii Ruse a fost decretată printr-un ucaz prezidențial relativ recent: la 6 iunie 2011 Președintele Federației Ruse, Dmitri Medvedev, a semnat decretul privind stabilirea și comemorarea Zilei Limbii Ruse în fiecare an pe 6 iunie, de ziua nașterii lui Aleksandr Pușkin, considerat a fi întemeietorul limbii ruse literare.
Or, toate acestea arată cât de mult sunt apreciate limbile respective în țările în care sunt vorbite și cât de mult se implică oficialitățile și politicienii în susținerea și cultivarea lor. O astfel de atitudine ne întâmpină și la nivel global. Drept dovadă, în ultimele decenii, limbile au început să fie tot mai protejate la scară largă.
Astfel, la 16 mai 2009, Adunarea Generală a ONU a făcut apel prin rezoluția
A/RES/61/266 „să se promoveze conservarea și protecția tuturor limbilor utilizate de popoarele lumii”. În aceeași rezoluție, Adunarea Generală proclama anul 2009 drept An Internațional al Limbilor, „pentru a promova unitatea în diversitate și înțelegerea internațională prin multilingvism și multiculturalism”. Iar întrucât limba maternă este cel mai puternic instrument de conservare și dezvoltare a patrimoniului lingvistic al unui popor, ONU consideră că „acțiunile ce promovează diseminarea limbilor materne servesc nu doar scopului de a încuraja diversitatea lingvistică și educația multilingvă, ci ajută și la dezvoltarea conștiinței tradițiilor lingvistice și culturale în întreaga lume, precum și la inspirarea solidarității bazate pe înțelegere, toleranță și dialog”2.
Pe cale de consecință, în 2000 UNESCO a stabilit Ziua Internațională a Limbii Materne, o sărbătoare ținută anual pe 21 februarie în întreaga lume, cu scopul de a susține și proteja diversitatea lingvistică și culturală, precum și multilingvismul.
Fiind așadar semnul identității unui popor, dar și măsura sa de civilizație, limba maternă a fost și este valorizată pentru că ea ne oferă primele instrumente de cunoaștere și ne structurează întreg sistemul nostru cognitiv prin complexitatea sistemelor sale interne și externe.
 
Limba noastră cea română vs. Ziua națională a limbii
 
Revenind la realitățile noastre autohtone, anul acesta la Chișinău au fost omagiate două limbi: pe de o parte, limba română, pe de altă parte, limba „moldovenească”. Într-un interviu acordat Agenției IPN, doamna Maia Sandu sintetiza pregnant esența și importanța zilei de 31 august pentru cetățenii Republicii Moldova: „Această sărbătoare este și un bun prilej de a ne aduce aminte cum este să rămâi fără limba ta, iar câștigarea dreptului de a scrie cu grafie latină și de a reveni în spațiul limbii române a fost o restabilire a demnității noastre și a identității poporului nostru”. „Noi avem nevoie de limba română pentru că în ea am crescut ca oameni. Pentru că limbajul reprezintă mai mult decât un instrument de comunicare cu celălalt, el ne definește ca ființe umane. Coerența și creativitatea noastră în limbaj este, de fapt, coerența și creativitatea noastră în gândire. Vorbind frumos, gândim frumos și, respectiv, devenim oameni frumoși”3.
În schimb, dl președinte Igor Dodon a declarat cu aplomb că sărbătorește „Ziua Limbii moldovenești”. Citat de RFI.ro, el susține că pe 31 august cetățenii moldoveni ar celebra „Ziua Națională a Limbii – o adevărată comoară pe care o avem”. „Limba moldovenească – limba maternă pentru majoritatea absolută a cetățenilor Moldovei, este consfințită în Constituția Republicii Moldova în calitate de limbă de stat. Aceasta a fost una din principalele realizări ale procesului de renaștere națională a poporului moldovenesc”4.
Deloc întâmplător, în noiembrie 2018, deputații democrați, socialiști și comuniști au votat împotriva introducerii pe ordinea de zi a proiectului privind modificarea Constituției și introducerea sintagmei „limba română”. Astfel, inițiativa unui grup de parlamentari privind modificarea art. 13 prin substituirea sintagmei „limba moldovenească” cu sintagma „limba română”, avizată de Curtea Constituțională în octombrie 2017 și aprobată de Guvern, a fost pur și simplu respinsă.
Mai mult ca atât, dl președinte Dodon califică drept „inadmisibile și nelegitime încercările de a legifera limba română ca limbă oficială a Republicii Moldova”: „Și în Constituția țării, și în datele recensământului populației, și în sondajele de opinie, și în arhivele medievale a fost și este indicată limba moldovenească drept limba istorică a poporului moldovenesc”5.
Iar pe site-ul moldovenii.md ne întâmpină următoarea afirmație: „Tânărul stat moldovenesc, slab din punct de vedere economic și politic, are șanse de supraviețuire numai în cazul în care va dezvolta propria identitate, întemeiată pe denumirea țării, a națiunii și a limbii − Moldova, moldoveni, limba moldovenească, cu respectarea deplină a drepturilor minorităților naționale și cu dezvoltarea bilingvismului moldo-rus”6.
De altfel, cu ocazia acestei sărbători, cetățenii erau informați în mass-media că pe 31 august „Guvernul R. Moldova sărbătorește Ziua Limbii Române. Președinția, Ziua Națională a Limbii”. În timp ce pe unele site-uri figura limba română, pe altele a apărut limba „moldovenească”, iar rezultatul poate fi de-a dreptul ilar: „În fiecare zi de 31 August, în Moldova se sărbătorește Ziua Națională a Limbii, „Limba Noastră”, care celebrează limba moldovenească”7.
Confuzia pe care o întreține chiar denumirea sărbătorii dedicate limbii prin antinomia superfluă română vs. „moldovenească” nu poate decât să blocheze mersul firesc al lucrurilor și să ne facă să batem pasul pe loc. La trei decenii de la învestirea limbii române în drepturile ei firești și de revenire la alfabetul latin, nu prea avem motive de orgoliu, deoarece nu am avansat prea mult. Deși legile despre limbă în Republica Moldova au fost printre primele în spațiul sovietic, astăzi avem cea mai învechită legislație lingvistică dintre toate fostele republici unionale și cea mai contradictorie politică lingvistică.
 
Specificul limbii naționale din Republica Moldova
 
În contextul politicii lingvistice sovietice, situația limbii naționale în Republica Moldova era cu totul alta decât situația limbii naționale din Georgia, Armenia, Azerbaidjan sau Țările Baltice. E un paradox, dar nu peste tot în Uniunea Sovietică statutul limbilor naționale era identic. În acest sens, E. Coșeriu constată că foarte puține țări au ținut piept politicii sovietice de rusificare: „Au rezistat admirabil Georgia și Armenia; au rezistat, de asemenea, Țările Baltice, care și-au păstrat limba, deși acolo imigrația rusească a fost mai numeroasă decât în Republica Moldova, unde limba română nu era în realitate recunoscută. Nu era recunoscută aici, în Republica Moldovenească de pe atunci, ca limbă de stat și nu era recunoscută ca limbă de cultură”8 .
Deci, din capul locului, cazul limbii române din Republica Moldova a fost unul mult mai complex și mai dificil decât al celorlalte limbi din „țările surori”. Aceasta pentru că acolo „s-a afirmat numai doctrina absurdă a „bilingvismului armonios”, pe când în Republica Moldova s-a făcut și altceva: s-a pretins că această limbă nu e aceeași cu limba română”9.
Așadar, limbii est-romanice vorbite între Prut și Nistru nu îi era recunoscut, întâi de toate, statutul său primordial, identitatea sa istorică, nu era recunoscută ca fiind „aceeași cu” limba română. Or, de aici derivă multe din dilemele actuale. În plus, această limbă era numită oficial „moldove­nească”, cu toată rezistența nu doar a lingviștilor străini care demonstrau că limba „moldovenească” e pur și simplu limba română scrisă cu caractere rusești, ci și cu toată rezistența unor lingviști sovietici ruși, onești, care spuneau că e, pur și simplu, aceeași limbă vorbită în două state diferite, ca în cazul altor limbi care nu-și schimbă identitatea istorică prin faptul că sunt vorbite în Ger­mania, în Elveția și în Austria, de exemplu”10.
 
Ziua limbii în statele independente
 
Dacă în 1991, după destrămarea URSS, valorizarea limbilor naționale și entuziasmul pentru a le revigora erau comune tuturor republicilor unionale, între timp s-au creat decalaje foarte mari de la o țară la alta. Însă aproape toate republicile au în patrimoniul lor o sărbătoare dedicată limbii naționale, la fel cum în tot spațiul ex-sovietic revendicările identitare au început de la limbă.
În Georgia sărbătoarea limbii materne e cea mai veche. În 1978 Sovietul Suprem al URSS a adoptat o hotărâre prin care rusa trebuia să fie învestită ca limbă de stat pe teritoriul republicii. În semn de revoltă, în 14 aprilie peste 100.000 de persoane au ieșit în stradă să protesteze, la care s-au adăugat alte sute de mii de persoane. În consecință, limba georgiană a obținut statut de limbă de stat în Georgia, dar nu rusa. De atunci, în fiecare an, pe 14 aprilie, se sărbătorește Ziua Limbii Georgiene. La Tbilisi se organizează Săptămâna Limbii Georgiene, dar se pune preț mai curând pe partea științifică și de popularizare, decât pe spectacole live de muzică populară, ca la noi.
În Azerbaidjan, unde s-a trecut la grafia latină ca la noi, au existat mai multe tentative (de ex., în 1956 și în 1959) de a declara limba azeră drept limbă de stat. În 1978, odată cu adoptarea Constituției Republicii Azere, în art. 73 se stipula deja că limba de stat pe teritoriul republicii este azera. În felul acesta, Ziua Limbii Azere se celebrează în fiecare an pe 1 august.
În Tadjikistan, întrucât Legea despre limbă a fost adoptată în 22 iulie 1989, aceasta a fost și data sărbătoririi limbii timp de două decenii. Apoi, modernizându-se legislația lingvistică, s-a schimbat și data sărbătorii, aceasta devenind 5 octombrie. Cert este că Legea „Despre limba de stat în Republica Tadjikistan” reglementează folosirea limbii tadjice absolut în toate domeniile, stipulându-se că fiecare cetățean este obligat să vorbească limba de stat.
Ziua Limbii Estone, 14 martie, este relativ recentă, ea fiind sărbătorită abia din 1996, atunci când a fost comemorat centenarul primului poet eston, Kristian Peterson. Interesant că și în Estonia sărbătorirea limbii se desfășoară timp de o săptămână, majoritatea activităților derulându-se la Universitatea din Tartu. În această ordine de idei, e sugestiv faptul că 2020 a fost deja declarat an al limbii estone.
Paradoxal, Letonia încă nu are o sărbătoare națională dedicată limbii. Dar recent, în octombrie a.c., Președintele Egils Levits a propus parlamentului ca data de 5 octombrie să devină Ziua Limbii Letone11. În schimb, Letonia are una dintre cele mai funcționale și eficiente legislații lingvistice dintre toate republicile unionale, ceea ce poate fi un model și pentru Republica Moldova.
 
* * *
Anul acesta, pe 31 august, s-au împlinit trei decenii de când a fost adoptată legislația lingvistică, altfel spus, trei decenii de când limba română a început să iasă din anonimat și să facă primii pași în sferele vieții publice din Republica Moldova.
Trei decenii de când i-a fost redată demnitatea uzurpată până atunci de limba rusă. Impusă ca limbă oficială/mijloc de comunicare interetnică pe întreg teritoriul URSS, limba rusă era considerată superioară celorlalte limbi vorbite de cetățenii sovietici. Dihotomia limbă prestigioasă vs. limbă fără prestigiu sau limbă dominantă vs. limbă dominată le-a fost indusă vorbitorilor în subconștient. Firește, limba „moldovenească” se poate preta statutului de limbă inferioară, dominată, dar nu și limba română. De aici și toată opoziția unor politicieni și a unor vorbitori de limba rusă față de limba română. Or, acest calvar al limbii române din stânga Prutului transpare și din denumirea sărbătorii care o omagiază, denumire care, în versiune moldovenistă, îi obliterează semnificația profundă.
____________
1 https://bit.ly/2PhQYOu
2 https://bit.ly/2RkdlFA
3 https://bit.ly/2r7b3zf
4 https://bit.ly/369Iz6r
5 https://bit.ly/369Iz6r
6 „Despre limba moldovenească”, https://bit.ly/2qsBsHm
7 https://bit.ly/2DTSocB
8 Eugeniu Coșeriu, Credință, sacrificiu și destin, în „Limba Română”, nr. 4-8, 2001, p. 32-37.
9 E. Coșeriu, Politici lingvistice, în „Limba Română”, nr. 10, 2002, pag. 6-16.
10 Eugeniu Coșeriu, Credință, sacrificiu și destin, în „Limba Română”, nr. 4-8, 2001, p. 32-37.
11 https://bit.ly/360Yfc8