Categorii

Parteneri

Scriitorul…

Tipăreşte pagina versiune gata de tipărire Recomandă articolul prin: Send to friend

Scriitorul…

imaginea utilizatorului Mariana Codruţ

Scriitorul - şi, cu deosebire, poetul – nu are nevoie de bani, fiindcă el trebuie să se hrănească numai cu „ambrozie şi nectar”, adică vara cu dudele, corcoduşele şi vișinele de pe marginea drumurilor, iar toamna cu nucile şi gutuile de prin parcuri; iarna şi primăvara devreme, dacă nu mai găseşte niscaiva porumbrele vinete prin hăţişuri, dumnealui trebuie să ajuneze, fiindcă alte fructe nu sînt, şi ajunatul îi face bine la inspiraţie. Pe scurt, scriitorul – şi, mai ales, poetul – poate muri fără grijă, fiindcă nimeni nu are nevoie de el.
 
Nimeni nu are nevoie de el şi, totuşi, televiziunile, radiourile, revistele şi editurile îl caută şi îl cheamă. Prin urmare, chiar dacă ratingul emisiunilor literare e sub nivelul mării, iar tirajele nu sînt astronomice, totuşi patronii sus-amintitelor instituţii umplu spaţiul editorial cu el şi librăriile cu cărţile lui, dînd de mîncare şi librarilor ori difuzorilor. Dar scriitorului nu-i dau nimic, fiindcă, după cum spuneam, scriitorul – şi mai ales poetul - trebuie să se hrănească doar cu „nectar şi cu ambrozie”, iar, dacă nu-i convine, poate muri în pace.
 
Chiar şi mort, scriitorul român caută şi speră să primească ajutor de la redactorul, reporterul sau realizatorul cultural. Însă redactorului/reporterului/realizatorului cultural îi e totuna una dacă pe poet îl cheamă Foarţă sau Forţa; cînd e căutat să i se anunţe un subiect de presă culturală interesant, e nervos că a fost trezit din somn, iar cînd e întrebat de scriitorul invitat dacă a citit vreuna din cărţile lui, îi răspunde mirat: „păi, dacă ţi-aş citi opera, cînd aş mai avea timp să-mi fac meseria?”
 
Scriitorul – şi mai ales poetul – pleacă atunci ochii, copleşit de vină. Da, ştie, nimeni din lumea asta nu are nevoie de el.