Dacă ai încerca să amesteci, ca pe un butuc de cărți de joc, aceste fotografii de epocă și le-ai înșira, pe masă, printr-un gest rapid, spontan, ar rezulta un palimpsest imagistic despre care cineva, un spirit mai sceptic, ar spune că nu e decât aleatoriul în stare pură. Eu l-aș îndemna să le privească mai atent și să-mi spună totuși dacă nu vede o legătură între ele, dacă nu le poate îmbina într-o narațiune cu sens.
Or, pentru mine acest montaj, aparent fără noimă, degajă niște sugestii cât se poate de limpezi: fără școală, fără învățătură nu vom avea nici bucurie, nici siguranță, nici prosperitate. E adevărat că anumite calamități naturale nu le poți anula prin ore suplimentare la română – n-am prevăzut cutremurul din 10 noiembrie 1940, care a distrus multe blocuri în București, și nici cutremurul din 4 martie 1977. Și a fost înfricoșător. Dar fără lumina cărții, fără hărnicie și abnegație, vom avea doar vremuri de sărăcie, război și epidemii devastatoare. Și ne vom ruga de oricine, chiar și de soldații unei armate de ocupație, să ne hrănească plozii, iar noi, drept mulțumire, să le cântăm lăutărește din vioară... Așa că, parafrazând un celebru vers din Eminescu, voi spune: La carte, frați români! (Vasile Gârneț)
 
1. Doi lăutari neaoși, cântând în fața unei trupe de militari germani, anii celui de-al Doilea Război Mondial.
2. Școala „altfel”. Undeva în România, prima jumătate a anilor ’40.
3. La Panciu, după cutremurul de la 10 noiembrie 1940.
4. Echipe de intervenție la locul prăbu­șirii blocului Carlton din București, 10 noiembrie 1940.
5. „Gospodărie ca a lor...” Undeva în România, anii ’40.
6. Femeie de la țară și copiii ei. Anii ’40.
7. Militar german hrănind un copil român. Anii ’40.