Mijloacele de locomoție din România interbelică spuneau multe (cum spun și azi) despre oamenii vremii, despre gusturile, starea socială, caracterul și intențiile lor. Ce-ți vine în cap când vezi, bunăoară, un bucovinean vânjos, călare pe un murg aprig, hotărât să înfrunte nămeții? Are cușmă și cojoc îmblănit și o duritate hrănită de aerul rece al muntelui. Sau iată o sanie cuminte, într-o dimineață înzăpezită în București. Ger, copaci acoperiți cu promoroacă. Doamna și surugiul sunt îmbrăcați călduros, până și caii au trasă pe crupă o plasă protectoare. Au înțepenit, hieratic, în fața fotografului, care le-a smuls o secundă de lumină din negura uitării… Uneori însă tot mersul pe jos e cel mai bun mijloc de deplasare: te încălzește și-ți ridică moralul, mai ales dacă ești militar în permisie…
Birje și automobile decapotabile, aglomerând străzile unui București orbit de căldura verii. Pornesc în șir lung, ducându-și călătorii spre toate colțurile orașului. Mercedesuri luxoase, domni veseli, doamne bine chitite, scene decupate parcă din filmografia italiană. România normală de altădată. (Vit. C.)
 
1. Un Nechifor Lipan de acum 80 de ani. București, sfârșitul anilor ’30 (fotograf: Gh. Ebner)
2. București, sfârșitul anilor ’30 (fotograf: Gh. Ebner)
3. Atelaj în București, 1929. Strada Constantin Mille, privind dinspre Calea Victoriei către Brezoianu, cu actualul Hotel „Capitol” în dreapta imaginii, Cercul Militar în stânga și Palatul „Universul” (aflat în construcție) în fundal
4. Ninsoare în București, 14 februarie 1937
5. În Cișmigiu, anii ’20
6. Tramvai (încă) tras de cai în Bucureștiul anului 1935: pe traseul Piața Sf. Gheorghe - Str. Lânăriei, via Str. Decebal și Calea Văcărești