Categorii

Parteneri

Roland Erb şi literatura română

Tipăreşte pagina versiune gata de tipărire Recomandă articolul prin: Send to friend

Roland Erb şi literatura română

imaginea utilizatorului Mariana Codruţ

La începutul lunii iunie, a fost la Iaşi Roland Erb, un pasionat traducător din literatura română în limba germană; iată o scurtă enumerare, din memorie, a titlurilor româneşti traduse de el: două ediţii Eminescu, o ediţie Bacovia, alta Blaga, Matca lui Marin Sorescu, romanul Cimitirul Buna-vestire al lui Arghezi, nuvele de Sadoveanu, Jurnalul lui Mihail Sebastian, poeme de Ştefan Augustin Doinaş, de Ana Blandiana etc. şi, cu voia dumneavoastră, ultimul pe listă, romanul subsemnatei, Nudul Dianei (co-traducătoare: Julia Richter). Mai adaug însă că el traduce şi din alte limbi: franceză, portugheză, italiană şi spaniolă.
 
Eu l-am cunoscut pe Roland Erb acum zece ani, tot la Iaşi, cînd fusese invitat la o reuniune a PEN Clubului Internaţional. În 2000 încă nu făceam parte din PEN Club, iar prezenţa mea la acel congres s-a datorat faptului că mă ocupam de pagina culturală a Monitorului. M-am dus deci la congres în ultima zi, am luat în pauze cîteva interviuri scurte, mi-am notat cîteva prezenţe mai deosebite şi am reţinut cîteva comunicări mai importante. Date fiind succesiunea rapidă a evenimentelor, discreţia domnului Erb şi lipsa mea, asumată în altă parte, de calităţi reportericeşti, nu am aflat însă la timp faptul că dumnealui tocmai fusese decorat, pentru traducerile sale din literatura română, cu medalia „Mihai Eminescu” de către preşedintele ţării, Emil Constantinescu. Probabil dacă venea la Iaşi însuşi preşedintele, sau măcar ministrul Culturii, Ion Caramitru, să i-o înmîneze, s-ar fi făcut o mediatizare pe măsură a acestui eveniment cultural; dar medalia a ajuns la Roland prin poeta Ana Blandiana, şefa de atunci a filialei române a PEN Clubului, care nu a găsit, nici domnia sa, în zilele acelea sau măcar ulterior, o posibilitate de a-l celebra cum se cuvine şi în presă. Aşa se face că un asemenea împătimit de literatura română a rămas ca şi necunoscut la noi; ca să vă convingeţi, căutaţi pe Internet, nu veţi găsi aproape nimic – nici un interviu, nici un articol, nici o referinţă mai de doamne-ajută, nici o biobibliografie a sa. Rară ingratitudine, nu credeţi?
 
L-am revăzut pe Roland Erb la Leipzig, în 2008, unde poetul Constantin Acosmei şi subsemnata am fost invitaţi, întrucît poeziile noastre au făcut obiectul unui atelier de traduceri, organizat de Universitatea Bucureşti (secţia de germanistică) şi Institutul de romanistică din Leipzig. Atelierul a fost condus de poeta şi traducătoarea Ioana Crăciun-Fischer, profesor universitar doctor, şi de Sabine Krause, dozentin. Julia Richter făcea parte din colectivul de studente traducătoare, iar domnul Erb era invitat, ca personalitate cu mare experienţă, să supervizeze munca studentelor. Cum tocmai îmi apăruse la Polirom romanul Nudul Dianei, i l-am oferit şi domnului Erb, cu care nu am apucat nici cu acea ocazie să schimb prea multe cuvinte. Dar numai după o lună de la întoarcerea în ţară, am primit de la dumnealui o scrisoare, în care îmi spunea că e tentat să traducă din roman cîteva capitole pentru a le prezenta unor edituri germane. Apoi a făcut echipă cu Julia Richter pentru traducere şi aşa am ajuns să avem toţi trei o relaţie strînsă, nu doar profesională, ci şi de prietenie. Astfel, la dorinţa lui deseori exprimată şi la invitaţia mea, Roland a venit în oraşul nostru, mitic pentru el prin rezonanţa numelor unor Eminescu şi Creangă. În cele şapte zile cît a stat aici – timp în care şi Julia a fost la Iaşi –, Roland a bătut oraşul, singur sau în compania noastră, lacom să vadă cît mai multe din muzeele importante – Pogor, Sadoveanu, Bojdeuca, dar şi casa de la Humuleşti a lui Creangă (pentru o vizită la Ipoteşti nu am mai avut mijloace) – sau puncte turistice rezonante în memoria lui culturală: mănăstirile Galata, Cetăţuia şi Agapia, apoi Mitropolia, Trei Ierarhi, Sinagoga, Catedrala catolică – unde a fost şi la concertul-recital cu Maia Morgenstern –, cimitirul Eternitatea, parcul Copou, Bolta rece, Cetatea Neamţului ş. a. (Le mulţumesc din toată inima pe această cale prietenelor Dana Scumpu, Dana Diculencu şi Cerasela Cirimpei, care ne-au facilitat excursiile, ducîndu-ne cu autoturismele personale). Dar probabil cele mai bătute locuri de către Roland au fost librăriile şi anticariatele. A cumpărat cel puţin 30 de cărţi; am simţit însă – cu amărăciunea că nu i le puteam oferi eu – că ar fi vrut să le cumpere pe toate, să le citească pe loc pe toate, să ştie totul despre noi, dovadă stînd şi faptul că m-a bombardat tot timpul cu întrebări legate de literatura şi de autorii români.
 
Nu ştiu dacă sînt mulţi traducători atît de buni cunoscători ai literaturii române. Nu ştiu nici dacă avem mulţi prieteni din afară atît de devotaţi nouă şi culturii noastre. Habar nu am cum sînt trataţi alţi traducători de către scriitorii români şi, mai ales, de către instituţiile româneşti abilitate să-i onoreze, să le mulţumească într-un fel sau altul pentru devotamentul lor: Uniunea Scriitorilor, Academia Română, PEN Clubul român, Institutul Cultural Român etc. etc. Cert este că Roland Erb a fost prea puţin recompensat de partea română pentru munca şi devotamentul lui. Ori de cîte ori am împărţit zilele astea o cină cum nu se poate mai modestă cu el şi cu Julia – la care uneori ni s-au alăturat prietenii mei scriitori (Michael Astner, Constantin Acosmei, Radu Andriescu, Bogdan Creţu, Ovidiu Nimigean, Vitalie Ciobanu) şi nescriitori (Miruna Andriescu – traducătoare, Lia Gociu – redactor de editură şi traducătoare, Emilia Boghiu – autoare de cărţi şcolare şi profesoară de limba română în Oneşti, dar şi doamnele amintite mai sus), mă gîndeam cu tristeţe la cîţi bani se cheltuiesc în acelaşi timp de la buget pentru afaceri politice de doi bani, pentru afaceri culturale de doi bani, pentru invitaţi de doi bani. Roland Erb a fost doar de două ori în România cu burse mici (atenţie însă: şi acelea oferite de statul german!) – or, se ştie, un traducător are nevoie să stea mult timp în mediul lingvistic, în rîul limbii din care traduce. Ei bine, poate articolul meu le va aminti unora dintre cei potenţi că saxonul îndrăgostit de literatura română există. Dar, poate mai mult decît articolul meu, o vor face microinterviurile luate de TVR Iaşi (le mulţumesc şi doamnelor Carmen Olaru şi Andreea Ştiliuc de la TVR Iaşi, care au găsit, în penuria lor de mijloace şi de timp, posibilitatea să-i intervieveze pe cei doi traducători în germană, invitaţii mei). Şi, cine ştie, poate vor apărea şi alţi… mediatizatori! Ar fi cazul să învăţăm odată să ne respectăm pe noi înşine, respectîndu-i pe cei care ne iubesc.

wygrml

ghfuow wygrml