Faimoasa revistă clujeană publică în nr. 1/2018 un interesant dosar intitulat „Părinți și copii. Secvențe dintr-un album de familie”, girat de Ruxandra Cesereanu. Ce am moștenit spiritual (și nu numai) de la părinții noștri? Care sunt rădăcinile psihice și sufletești ale unui scriitor?... Răspund Mariana Codruț, Ana Barton, Irina Petraș, Mihail Vakulovski, Andrei Codrescu, Ana Blandiana, Dora Pavel, Ioana Pârvulescu, Robert Șerban, Florin Irimia, Vitalie Ciobanu, Marius Chivu, Simona Popescu, Gabriela Adameșteanu și Ruxandra Cesereanu. Emoționante și uimitoare evocări, care ne fac să ne gândim cât de imprevizibile sunt uneori mediul formator, reperele copilăriei și adolescenței unui scriitor. 
Iată un fragment mai puțin obișnuit, cu accente ludic-suprarealiste, din răspunsul de peste Atlantic al poetului Andrei Codrescu: „Din primele șase luni nu-mi amintesc nimic. Tata și mama au divorțat. Am trăit cu mama și cu portretul lui Stalin pe noptieră – mustața lui paternală îmi proteja somnul. Tata a revenit cu o mașină: m-a condus până în centrul Sibiului. M-a lăsat să-l aștept în mașină. Avea ceva important de făcut. M-am așezat la volan și am început să mă prefac că conduc. M-am dus în munți, am condus peste Carpați, am zburat peste ocean, am frânat când o prăpastie s-a deschis în insula Trinidad. Tata s-a întors mirosind a ceva exotic și bine că nu s-a uitat la kilometraj: trecuseră mii de kilometri. Am învățat de la el cum să conduc o mașină imaginară și să-mi croiesc o mustață de protecție. De la mama am învățat să fiu îndârjit și să nu mă las bătut de nicio ocazie ostilă, inclusiv de fetița cu codițe care mi-a tras un picior cu un pantof ascuțit și lustruit, sub genunchiul stâng, când ne-am mutat într-un bloc nou.”
Poetul Adrian Popescu, directorul revistei Steaua, scrie în editorial despre cum au reacționat românii la despărțirea de Regele Mihai – o secvență tragică în care sentimentul de pietate și sublim a fost pătat de unele manifestări resentimentar-bășcălioase. Ion Pop comentează noul roman al Martei Petreu, Supa de la miezul nopții (Polirom, 2017). Angelo Mitchievici ia în colimator cartea lui Ion Stanomir: Rusia, 1917. Soarele însângerat. Autocrație, revoluție și totalitarism (Humanitas, 2017). Júlia Vallasek semnează niște reflecții pe marginea volumului Istoria lacunelor. Despre manuscrise pierdute (Polirom, 2017) de Bogdan Suceavă. Cităm o ipoteză a cronicarului: „Va produce oare recrearea unui manuscris pierdut o carte mai bună ca originalul? Întrebarea nu este validă: n-avem cum să știm. Cert este că imaginea lipsei, a lacunei este dureroasă și inspiratoare. Îmi vine în minte scena din jurnalul lui Mihail Sebastian, devastat după ce i-a fost furat manuscrisul cu cinci capitole din romanul Accidentul într-un tren din Franța. Sebastian își notează că de câte ori intră în cameră, parcă vede caietul respectiv pe masă. Cine știe, poate chiar această imagine fantomă, provocatoare de dureri, l-a îndemnat să rescrie Accidentul?”
În sumarul bogat al revistei aflăm și autori ai Contrafortului. Unul dintre aceștia este Virgil Mihaiu, care susține la Steaua rubrica Jazz context… Ce bune erau vremurile, după 1990, când revistele literare traversau Prutul cu regularitate în ambele direcții! Azi trăim iluzia on-line: cu toate avantajele lui, Internetul nu poate înlocui comunicarea autentică.
Nina SCUTARU