Revista „Orizont”, care apare la Timișoara, publică în nr. 3 (martie)/2017 o anchetă incitantă, coordonată de Cristian Pătrășconiu: „Cum comentați acest citat din Jurnalul lui Kafka: „Germania a declarat război Rusiei. După-amiază am mers la înot” (2 august 1914).” Sunt invitați să opineze scriitori, istorici și publiciști. Spicuim din diversele răspunsuri. 
Ioana Pârvulescu: „Ipoteza mea e că înotul era, în fond, la fel de important pentru autorul jurnalului ca declarația de război a Germaniei. De ce? Atâta timp cât înota, Kafka se promitea pe sine vieții. Dacă ar fi încetat să se ocupe de trupul său, probabil că s-ar fi „predat” gândului morții. Și-atunci, din această „perspectivă” a neantului, istoria devine, vorba altui scriitor al cărui nume începe cu K., „o sărbătoare a neînsemnătății”. 
Teodor Baconschi: „Văd aici o lecție alegorică despre impredictibilitatea istoriei, adică despre orbirea oamenilor, care trăiesc în furnicarul lor rutinier, fără să-și denunțe (la timp) complicitatea cu diavolul. Parcă-l văd pe autorul filiform al Procesului, echipat cu un combinezon dungat, cască de cauciuc și ochelari subacvatici, tăind apa piscinei, printr-un soi de imersie în purgatoriul unei lumi răscoapte sub presiunea prea multor vinovății sublimate… Să faci sport, ca preludiu al unui masacru, ce poate surprinde mai elocvent condiția omului modern?”
Sabina Fati: „Kafka nu dădea mare atenție întâmplărilor care vor distruge lumea Kakaniei, după cum o numea mai târziu Robert Musil (…). Franz Kafka era mai degrabă preocupat în perioada de început a ceea ce avea să fie numit Primul Război Mondial de problemele lui locative, de veșnicele critici autoreflexive pe care și le administra aproape zilnic, de portrete și descrieri și mai cu seamă de analiza permanentă a gândurilor, scrierilor și dorințelor. Viața lui interioară era mai interesantă decât cea exterioară, pe care totuși nu o ignora, ci doar o observa, fără să intre în detaliile ei politice.”
Petre M. Iancu: „Implicarea în treburile lumii, dorința de a o înțelege pentru a o putea îndrepta și, în final, pacifica par un inconturnabil dat evreiesc. Imposibilitatea de a o face marchează universul kafkian, articulat, mobilat și modulat de limba germană. Una din expresiile ei, semnificând eșecul, falimentul, este „baden gehen”, a merge la scăldat. N-ar fi lipsită de logică ideea ca reacția firească, poate subconștientă, la naufragiul lumii și la scufundarea civilizației sub pojghița ei prea subțire, în ajunul Primului Război Mondial, să fie cursul de înot.”
Vitalie Ciobanu: „Nu sunt tentat să „sap” abisal în psihologia lui Kafka, deși personajul-autor parcă te-ar invita să o faci. Văd în notația lui de jurnal mai degrabă dovada normalității, a dulcii inconștiențe de care se lasă tentat orice om, indiferent că e născut înaintea celui Dintâi Război Mondial sau în urma celui de-Al Doilea. Nu acceptăm, într-un fel ontologic aproape, să ne fie tulburat programul, compromise proiectele de viață, perturbate tabieturile cotidiene sau escapadele de weekend de știri referitoare la războaie sau cataclisme (…) Ce să facă marele scriitor? El, ca și noi, trăiește (în Jurnalul său) cu necunoscutul în față. Și-apoi, a exprimat suficiente premoniții în opera sa, ca să nu-i refuzăm plăcerea unui înot după-amiază. Umanul raportat la scara istoriei, un etern prilej de reflecție.”
 
Nina SCUTARU