Interesant, dens, nr. 5 al Revistei literare din acest an. O pledoarie memorabilă a profesorului Ion Pop, la rubrica sa, Mirador, sub un titlu elocvent – „În apărarea limbii române”: „Mai gravă este, totuși, cred, nemaipomenita sărăcire a exprimării în românește, cauzată de foarte slabul nivel cultural asigurat de școală (de la elementară la liceu), dezinteresul față de lectură, marginalizarea fără precedent a educației umaniste în școală. (…) Atâta vreme cât hulita, acum, educație umanistă nu va reintra în drepturile legitime în învățământul general, nu ne putem aștepta la nimic bun nici în prezent, nici pentru viitor. Cine nu învață să vorbească corect nu va ști nici să gândească corect – o anume „onestitate” lingvistică e în legătură organică cu cea intelectuală, cu respectul pentru adevăr.”
Eugen Lungu, răsfoind în biblioteci colecțiile vechi ale presei, scrie despre vizita lui Panait Istrati în RASSM (autonomia moldovenească din componența Ucrainei), la Balta, în august 1928. Prietenul comuniștilor a fost întâmpinat cu drapele și muzici, dar ceea ce a văzut nu i-a plăcut. În Spovedanie pentru învinși, Panait Istrati scrie: „Republica Moldovenească, fluture român așezat pe elefantul sovietic, mi-a fost un exemplu tipic de ceea ce vrei și nu poți”. E. Lungu oferă citate, de un comic involuntar, din presa vremii (Plugariu roș) care relata despre aflarea lui Istrati în enclava transnistreană – nu le reproducem, pentru că ar trebui explicate, atât de stâlcită era limba ­–, vă oferim doar un rând: „S-o înjiorat Balta culturalî, Balta sovieticî, Balta partinicî”. Unii dintre cei care l-au întâmpinat/însoțit pe Panait Istrati la Balta au fot ulterior uciși de NKVD ca spioni români – Gavriil Buciușcanu, Dumitru Milev. După publicarea în 1929 a Spovedaniei pentru învinși, Panait Istrati este taxat dur de presa sovietică – „renegat nerușinat”, „jonglor cu fraze goale”, iar cărțile sale sunt numite „obtuze, cinice, clevetitoare” și retrase imediat din circuitul public.
Pagini de memorii de Ion Druță, dintr-un volum ce va apărea la Editura Cartier, despre Chișinăul postbelic, evocând scene cu George Meniuc, Lică Cosmescu, Andrei Lupan, Leonid Corneanu… Arcadie Suceveanu scrie despre poetul George Meniuc (1918-1987), care ar fi împlinit, dacă trăia, o sută de ani. Un poet valoros, uitat pe nedrept: „Într-un spațiu poetic dominat de atâtea valori incontestabile, dar și de o teribilă confuzie valorică, într-un timp al poeziei autentice, dar și al kitsch-ului preventiv…, spiritul poetic al lui George Meniuc trece pragul celor o sută de ani ținând în mâna-i de abur această carte subțire dar viguroasă, Pe rug fiecare devine liber (Editura ARC, 2018), ca pe o trestie visătoare în vântul mileniului III. Și nu e lucru puțin”.
Alți semnatari în acest număr de revistă: Silvia Goteanschii (poezie), Nicolae Roșca (proză), Ana Blandiana, Teo Chiriac, Mircea V. Ciobanu, Leo Butnaru, Gheorghe Erizanu, Emilian Galaicu-Păun, Grigore Chiper, Adrian Ciubotaru.
 
Nina SCUTARU