articol: 

Şi tu, în ambuteiaj
 
În acest oraş – derutat nervos – … ba
nu – în această lume necăjicioasă
dezorientat-buimacă este
imposibil să nu se pomenească în ambuteiaje
şi cneazul Mâşkin –
pe
la toate răscrucile supraaglomerate
prost semaforizate
cneazul dedublat-multiplicat la
infinit
blocat blocat blocat…
 
(blocat
Mâşkin – nume care
în traducere înseamnă Aşoarecelui ca
Agafiţei Aioanei Aluigheorghe…; Mâşkin în-
tr-o cursă de şoareci – acest ambuteiaj
antivoiaj…)
 
Prin urmare
fără mişcare
Mâşkin dedublat-multiplicat e
prins în ambuteiaj la
toate intersecţiile
vreme (pierdută) în care
cei din jur claxonează injurios
strigând huiduind:
„Idiotul!” 
Ei şi ce dacă Mâşkin sau
autorul său e/ sunt
dintr-un alt secol
dintr-un alt roman în care
încă nu se ştia de ambuteiaje ca
predestinată mortificare?
 
Ei şi ce dacă Mâşkin-cneazul
e fără maşină
în mijlocul acestui ambuteiaj global
infernal
neomenos?
 
…sensul ambuteiajului e unul
cu mult mai serios
mai fioros
şi trans-secular
ca transă
şi lipsă de şansă
pentru omul de rând
sau pentru Noul Hristos
sau pentru
bietul Dostoievski
sau Gogol
ambii pomeniţi în ambuteiaje de suflete
vii
sau
suflete moarte
din carte proprie scrisă anume
de Dostoievski
sau de Gogol
în lumea-ambuteiaj 
în lumea-rotocol
în care
şi tu
ai impresia (precum cneazul poreclit
Aşoarecelui) că
stând în mijlocul ambuteiajului
de suflete
sângele îţi arde ca o torţă
până este din nou adunat
într-un roman
într-un poem sau
mai sigur
într-o cămaşă de forţă ce
fusese probată pe
Mâşkin…
Prin urmare
…prin urmare
în aceste timpuri ale cyber-entropiei când internetul e
55 la sută mai mult mit decât display şi claviatură
prietenie cu maxima zădărnicie a lui noi ştim că
nu ştim nimic şi
tot cu ea neputincioasă ură
tu mişti
= cuvântul =
care este iată la mijloc de text
în aceste timpuri de fantastică incertitudine
homo-cosmică
în care
îţi poţi vedea propria legendă
sau doar fabulă coborând la adăpat spre cerneala
unei aproape antice călimări
ajunsă şi ea mito-
logică (a tot servit a tot servit
logica lumii
şi alogica spumoasă a poeziei)
 
nu alergi după ea
îi citeşti pe pagini întâmplătoare doar urmele de text
xeroxate oarecum şterse în rost-
ul lor în aceste timpuri când
nici chiar decoraţia supremă a ţării tale
nici talerul recunoaşterii Nobel mondial(e) nu contează
 prea mult
iar bietul om speriat de bătaia orologiului
nu mai e servit de fantezia orgoliului
să-şi autoinventeze decoraţii supreme
titluri de nobleţe mai ceva ca Nobelul
încât de necaz bântuitului de orgoliu lipsit de fantezie
îi vine să se ia pe sine de gât
să se scuture smucit cu gândul secret al
declanşării unei posibile revoluţii revolte de sine
de a se pune pe alte şine ale evoluţiei
pentru ca – spre seară –
tot la meciul de fotbal sau baseball să ajungă –
acolo la stadion de fapt
este înfăţişat ratingul adevărat al unei bune părţi a
omenirii
de la fanatism la pur şi simplu emblematicul fan
la amatorul de ceva...
                                   Lumea nu poate deveni la hurtă
profesionistă – întru ce?
                                   Lumea ce rămâne mai mult totuşi
oşteanul ce şterge cercurile
decât înţeleptul care produce undele ce se răsfiră peste
oceanele cunoaşterii în care tu
mişti primul cuvânt
care ar putea muri precum
pionul pe tabla de şah
dar
poemul deja e în curs
şi chiar
            ar putea fi câştigat…
 
Dedicaţie unei poetese
...Renaşterea ca un travaliu de sine
sub auspicii senine sau tulburi
când zorii ori apusul ar fi parcă imense şi intense câmpii
de maci narcotici
atât de familiari poetesei pre nume Sylvia Plath
căreia probabil ar fi bine să-i dedici
una din reînvierile tale – în ce mă priveşte
îi dedic poemul de faţă; i-l dedic chiar aici în miezul lui
în miezul poemului pe care îl dedic – dacă
eventualul cititor va ajunge până aici
va pricepe şi ceva în plus – chiar faptul
că poemul e dedicat unei poetese
care nu figurează în motto-ul pus tradiţional
în preambulul ca şi adiţional. Uneori
în imaginaţia mea
în preajmă Plath e atât de vie încât
pot lua pulsul umbrei sale – e
la fel de intens şi autentic precum
cel al unui poet viu – umbra ei
bocitoare ce şi-a pierdut vocea
sau poate şi-o schimbă precum
la 13-14 ani adolescenţii care
pot reveni
parcă – pot reînvia
ca voce boce(t) şi furie
fără zgomot.
 
Despre luarea de ostatici
Motto: Nu-i adevărat că banda adezivă este inodoră
 
I
din nenorocire
nu o singură dată
Libertatea este luată
ostatică
 
din fericire
nu o singură dată
Libertatea este eliberată
din captivitate
 
când e salvată
şi o săruţi
bineînţeles că gura Libertăţii
miroase a clei fin de
scotch
 
II
gura Morţii
niciodată nu miroase a scotch
pentru că
Moartea nu poate fi luată ostatică
precum de atâtea ori cade în captivitate
viaţa
a cărei gură bineînţeles
din când în când miroase a scotch…
Drapelul deformat
din atâţia învinşi din preajma ta
din interiorul tău
cine să ştie că
de fapt
cămaşa îţi este chiar
un drapel victorios pe care
pur şi simplu
l-a deformat un croitor
înfrânt şi el?...
 
(slavă domnului
şi de atât: că
nu e un drapel de forţă… – pardon! –
o cămaşă…)