Parteneri

Regulament pentru prelungirea agoniei

Tipăreşte pagina versiune gata de tipărire Recomandă articolul prin: Send to friend

Regulament pentru prelungirea agoniei

imaginea utilizatorului Leo Butnaru

Îngăduitor
Dumnezeu e atât de îngăduitor, încât 
îi iartă până şi pe cei care îi rostesc 
sau îi scriu numele cu greşeli. 
În genere
Dumnezeu nu se amestecă în chestia asta 
cu scrisul – la o adică
Atoatecreatorul nu e un învăţător zelos de clase primare
care
serile 
corectează teancuri de caiete.
 
Şi nici consilierii Săi nu se întâmplă să spună 
să zicem 
despre poeţi sau prozatori:
– Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce scriu!
 
 
La poarta cetăţii
…Când trecusem pe lângă idealul polis grecesc 
la poarta lui închisă văzui un grup de inşi care lăcrimau 
unii chiar plângeau în hohote. 
 
I-am întrebat ce li s-a întâmplat 
iar unul 
(probabil mai-marele înlăcrimaţilor) 
spuse tânguios:
„Platon ne-a alungat din cetate…” 
„A-a, sunteţi poeţii!”, zic eu. 
„Nu, prozatorii”, preciză necăjitul.
 
Pe scurt 
când mă întorceam de unde fusesem plecat 
la respectiva poartă închisă
văd parcă acelaşi 
sau parcă alt grup de înlăcrimaţi. 
 
Intrând din nou în vorbă 
aflai că de data aceasta erau filosofii…
 
 
Paradox la Geneză
1. Dumnezeu a creat omul foarte fragil 
astfel acordându-i mare avans de încredere.
 
2. Dumnezeu a creat omul atât de neputincios 
pentru că a crezut în puterile lui…
 
 
Trunchiul din Copou
Nu există o altă variantă: 
odată şi odată 
se va sfârşi şi teiul lui Eminescu din Copou.
 
Probabil
tulpina îi va fi tăiată segmente
în ideea de a fi repartizate pe la muzeele de literatură 
sau pur şi simplu de patriotism.
 
Atunci ar putea apărea un moment ce dă de gândit: pe
trunchiul proaspăt retezat
să urce vrun mititel – o furnică 
sau o vaca-domnului întâmplătoare 
care
în câteva clipe 
alergând mărunt-mărunt
să treacă peste cele cam cinci sute de inele cu
de-or trece anii….
 
 
Contaminare (II)
În lume 
contaminările
preluările 
calchierile 
chiar plagiatul biologic sunt inevitabile. 
Se spune că 
Făt-Frumos a întâlnit înfricoşătorul Balaur cu şapte 
capete
chemându-l neînfricat la luptă 
însă acesta îi strigă: 
„Fii atent, fraiere:
eu nu sunt Balaur
ci Balaură 
şi nu oarecare 
ci una contaminată în balaurăriile ruseşti!”
 
Făt-Frumos râde a neîncredere 
strigând: 
„Ce tot băsneşti tu, pocitanie lăudăroasă?! 
Ha-ha!” 
 
La care Balaura revine în forţă: 
„Şi mai reţine: eu nu am 7
ci 49 de capete!” 
 
Făt-Frumos mai se tăvăleşte de râs, nu alta! 
„Aiureli! Se vede clar că nu ai decât şapte!”
zice voinicul voinicilor.
 
„Mă Făt-Frumos, mă Ghiţă ce eşti tu”, unde face 
turuitoarea arătare: 
„Odată ce nu sunt Balaur
ci Balaură fecundată… Ptiu!... pardon…
contaminată la ruşi
cele şapte capete vizibile ale mele deţin 
cum s-ar spune 
sertare
sau altfel spus – sunt gen matrioşka: 
în fiecare din ele se mai află alte şapte capete. 
’Nţeles, fraiere?!”
peroră neagra Bălăoană. 
 
Făt-Frumos ce să facă? 
Să creadă, să nu creadă?... 
Pentru orice eventualitate
luându-şi măsurile de precauţie
voinicul voinicilor răcni cât îl ţinură bojocii
citând din „Peneş Curcanul”: 
„Românul are şapte vieţi în pieptu-i de aramă!” 
 
La care Balaura concluzionă resemnată: 
„Clar, tu ai un piept matrioşka”, 
după care făcu cale întoarsă.
 
 
Pretenţii sau viziune
Depinde ce pretenţii ai 
sau poate chiar ce viziune asupra a… (rămâne să 
completeze cititorul
asupra ce).
 
Sigur, depinde.
Astfel că unul dintre noi consideră o minune faptul
că s-a mai trezit şi în această dimineaţă
altul însă 
cu altfel de pretenţii 
sau poate cu o altă viziune asupra a… 
va considera minune curată dacă din această dimineaţă 
va ajunge până la ora de culcare 
având şansa să mai prindă o noapte… Posibil 
chiar noaptea definitivă 
în schimb 
va rămâne cu câştigul de 14-15 ore faţă de naivul care
consideră o minune faptul
că s-a trezit şi în această dimineaţă…
 
 
Regulament pentru prelungirea agoniei
Pentru a amâna ofilirea florilor tăiate 
unii horticultori asasini recomandă soluţii populare
zise băbeşti 
cum ar fi amestecuri de apă cu aspirină cupru vodcă zahăr
sau clor... 
 
Soluţia cu zahăr oferă hrană plantei mutilate
numai că stimulează şi apariţia microbilor
astfel că în soluţie trebuie să adăugaţi puţin clor 
care va struni populaţia microbiană browniană
mai picurând şi puţin acid citric 
pentru a scădea nivelul pH-ului soluţiei.
ca şi pe cel din propria voastră cavitate bucală.
 
În egală măsură
sucul de lămâie poate face apa acidă
dar şi zaharată,
recomandabilă fiind soluţia compusă (prin 
descompunere, nu?)
dintr-o parte de suc şi trei părţi de apă.
 
Ba şi vodca, se spune, contribuie 
la menţinerea prospeţimii florilor aflate între 
viaţă şi moarte. 
Vodca ce ofileşte omul 
amână ofilirea trandafirului 
inhibând etilena
zisă gaz de coacere emis de plante...
 
Toate astea
sau altele şi mai şi
pentru a prelungi agonia florilor 
de parcă
ele v-ar fi duşmani;
 
vouă, neam de Caligula care-i spunea călăului:
Omoară-i încet,
să simtă cum mor...
 
 
Îndoiala
Ca prin minune 
se pomeni în propria palmă
mirându-se ce amabil e cu sine însuşi
(amabilitatea excesivă nu părea să-i stea în obişnuinţă). 
Dar
revenind la o stare firească 
se dovedi a fi totuşi destul de lucid 
pentru ca să-ncerce îndoiala: 
Probabil 
cel ce se pomeneşte în propria sa palmă
nu e candidat de-a ajunge
şi în palma lui Dumnezeu…
 
 
Din patrimoniu
Nullus enim locus sine genio est.
Virgiliu
 
Zece semiluni mărunte ale 
unghiilor tăiate
păstrate într-o cutiuţă de sticlă.
 
Aceste resturi cornoase sunt ale unui geniu local 
zis chiar aşa – genius loci.
În caz contrar cum ar fi ajuns ele
avere de patrimoniu?
 
(Sunt probabil unghiile braţelor superioare
pentru că nu este exclus ca genius loci 
să fi fost şi el copitat
ca Pan...)
 
Însă marea curiozitate 
sau poate ciudăţenie 
e alta:
spre încheierea vizitei
ghidul vă spune: – Ceea ce vedeţi în cutiuţa de patrimoniu 
nu constituie decât 0,9 grame din cele
21,5 kilograme de semiluni
pe care genius loci şi le-a colectat viaţa întreagă
după fiecare tăiere de unghii.
 
Impresionant, nu?