Pe 27 martie 2011, Ziua Unirii Basarabiei cu Romania la 1918, Accademia di Romania de la Roma, cu susţinerea Institutului Cultural Român din Bucureşti, a găzduit lansarea a două volume de poezii de Eugenia Bulat (ambele în ediţie bilingvă): Venezia ti fu data. Diario di una latitante dell’Est / Veneţia ca un dat. Jurnalul unui evadat din Est (Editura Cartier, Chişinău, 2008), tradus în italiană de Gabriella Molcsan, şi Nello Sgabuzzino / În debara (Editura Gunivas, Chişinău, 2010), în traducerea lui Geo Vasile. Au luat cuvântul dr. Gabriela Molcsan, poetul Francesco Baldassi şi scriitoarea Laura Rainieri. Au mai fost prezenţi la eveniment: Ileana Luduşan, preşedinta Asociaţiei „Primavera della Romania”, directorul Accademia di Romania, prof. Mihai Bărbulescu, scriitorii italieni Massimo Giannotta, Eugenia Serafini şi Sara Febbraro, istoricul Alberto Basciani, ziariştii de la „Gazeta Basarabiei” şi „Gazeta Românească” – Olga Coptu, Jana Reniţă şi Victor Druţă –, preşedinta Asociaţiei Pro-patria A.C.R.I., Mioara Moraru, preşedinta Asociaţiei A.N.I.M.I., Marina Negară, mai mulţi membri ai Asociaţiei „Dacia”, cetăţeni din Republica Moldova şi România. În cuvântul său de omagiu adus evenimentului istoric de la 1918, poeta Eugenia Bulat, membră a Uniunii Scriitorilor din România şi R. Moldova, a subliniat cât de important este să veghem asupra memoriei istorice a neamului, asta deoarece: „nu se ştie când marile forţe ale lumii vor permite să cadă şi acest zid al Berlinului, zid care desparte românii de români”.
În fapt, însăşi creaţia poetei Eugenia Bulat demonstrează rezistenţa spiritului, care nu îngăduie fiinţei să fie strivită de probleme şi dificultăţi. Poezia Eugeniei Bulat te înalţă în apartenenţa ta naţională, îndemnându-te să revii la izvoarele esenţiale ale culturii româneşti, la baladele „Mioriţa” şi „Meşterul Manole”, să reciteşti „Rugăciunea unui dac” de Eminescu sau „Basmul” lui Geo Bogza, te readuc la Eliade, Cioran sau Noica, dar şi la mari gânditori ai literaturii universale, care au atins problema exodului.
În ziua Unirii Basarabiei cu Ţara-Mamă, mă întrebam cum se simt oare profesorii noştri de limba română, care le vorbesc elevilor despre Eminescu ca despre un poet naţional, în timp ce numele limbii noastre în Constituţie rămâne mutilat – „limba moldovenească”; profesori care le vorbesc despre sentimentul comuniunii spirituale cu fraţii noştri de peste Prut, în timp ce acest sentiment este continuu bruiat de o realitate absurdă şi nedreaptă. În faţa unor împrejurări dramatice, intelectualul basarabean are nevoie de verticalitate şi de afirmarea adevărului cu privire la unitatea naţională – un deziderat ce pare, uneori, să nu mai intereseze pe nimeni. Borges spunea că fiecare popor are barem un clasic celebru care nu-l reprezintă, nu-l flatează, ci mai degrabă îl contrazice, scriitorii fiind un fel de leac pentru bolile comunităţii lor naţionale. Scriitorii din Basarabia sunt şi vor rămâne un antidot împotriva fenomenului de fragmentare, de sfâşiere a identităţii, împotriva amneziei, oportunismului şi altor maladii care împiedică unitatea spirituală românească.
 
***
În calitate de reprezentant al Accademia di Romania, dar şi de traducător al volumului Veneţia ca un dat, dr. Gabriella Molcsan a prezentat tematica acestei cărţi şi particularităţile traducerii: poezia exodului, condiţia imigrantului, starea de suspensie între două lumi – cea din care a plecat şi cea în care încearcă, uneori dureros, să se integreze –, Eugenia Bulat descriindu-şi exilul veneţian nu ca pe un dar, ci ca pe un dat, ca pe un destin.
Poetul Francesco Baldassi a remarcat că raporturile sale cu inimoasa comunitate a basarabenilor de la Roma au pornit tocmai de la cuvântul poetic, cel care ne-a adunat în această zi – români şi italieni – în jurul poeziei Eugeniei Bulat. A vorbit despre contextul în care se desfăşoară lansarea celor două cărţi: Unirea din 27 Martie 1918 a Basarabiei cu România, cu amara deziluzie ce a urmat după 22 de ani, o dată cu punerea în aplicare a pactului Ribbentrop-Molotov şi anexarea la Uniunea Sovietică, apoi recâştigarea unei suveranităţi chinuite, în anii ’90-’92, pentru Moldova, care a rămas frustrată în dorinţa ei de reunire cu Patria-mamă (România), în pofida eforturilor de unificare a limbii şi culturii.
Francesco Baldassi a subliniat vecinătatea calendaristică a evenimentului de la 27 martie 1918 cu aniversarea Unităţii Naţionale a Italiei. „Amintesc coincidenţa acestei celebrări cu Sărbătoarea Naţională a Italiei, care trimite la un istoric
17 martie, de acum 150 de ani. Bineînţeles, se sărbătoreşte reunificarea, în urma cavalcadei lui Garibaldi şi Mille, care îşi are începutul în Sicilia.” Şi a precizat în continuarea acestei observaţii: „Vorbind de naţiuni, apare imediat strânsa interdependenţă dintre „cuvânt”, „limbă” şi „scriitură”: într-adevăr, limba se manifestă dintru început drept un amalgam care cimentează Poporul. Şi e anume limba noastră – ce exaltă origini seculare – cea care a creat posibilitatea de identificare a poporului italian, fie şi cu multă întârziere din cauza ascezei sale istorice; italiana – limbă universal recunoscută pentru bogăţia şi sublimul operelor sale literare.”1
Dl Baldassi a mai menţionat că printre diverse iniţiative promovate în dialogul dificil cu Bruxelles-ul, pe motivul excluderii limbii italiene din rândul limbilor oficiale ale Uniunii Europene, se înscrie Proiectul Intercultural promovat de Comunitatea Moldavă prin intermediul Asociaţiei „Dacia”, care-şi asumă promovarea limbii italiene ca limbă de comunicare într-un context intercultural interactiv în cadrul procesului de migraţie.
„Când pacea aceea velină va fi să
inunde-n final chipul tău,/ faţa crispată-a oglinzii ce-n lume ai fost s-a desface uşor, liniştit,/ ca o apă în ultim fior de desfăt tremurat,/ să se-absoarbă-înapoi în cel vis fără timp care-ai fost.../ În surâs...” Pentru Francesco Baldassi volumul În debara al Eugeniei Bulat este o lucrare despre cucerirea libertăţii esenţiale, ca ultim sens al unei dramatice şi cutremurătoare mărturii poetice. „E una poesia da urlare”, a spus poetul italian, trezind „rebeliunea ultimei amprente de umanitate care se deşteaptă în noi”. „Abisul şi dimensiunea verticală a acestei poezii, durerea sufocată, surdă, aproape absurdă, prevestitoare de orizonturi obscure, sunt elemente care îmi readuc în minte montalianul Il male di vivere (Durerea de a trăi). Dar, în cazul Eugeniei Bulat, la finele dramei se întrevede atingerea unei nemărturisite şi visceral jinduite speranţe. În esenţă, această poezie solicită numai Fiinţa şi Adevărul ei, evocă un destin şi o condiţie existenţială de resemnată, dar nu de învinsă, evocă posibila aşteptare a unei răzbunări, personale şi colective, a unui popor, care poartă pe umeri povara unui drum istoric vitreg şi de servitute, prelungit în timp. „Con questa poesia, la poetessa ha scoperto l’ultimo segreto della vita” („Cu această poezie poeta a cucerit ultimul secret al vieţii”), şi-a încheiat Francesco Baldassi intervenţia sa de la lansare.
 
***
Imigranţii sunt propria noastră conştiinţă adormită, a spus poeta Laura Rainieri, iar întâlnirea-confruntarea cu diferite culturi şi persoane alolingve este esenţială pentru noi, pentru cultura noastră închisă în sine, narcisistă şi zăvorâtă în faţa vânturilor lumii. O gură de aer proaspăt e binevenită pentru cel adormit şi, în acelaşi timp, poate reda demnitatea „stranierului”. Nu există un alt mod de a convieţui decât interferând, pentru că Vechea Europă Occidentală are nevoie să se reflecte în surioara sa un timp prea îndelungat uitată – Europa de Est.”
„Poezia Eugeniei Bulat, a mai remarcat dna Ranieri, este individuală, tragică, istorică, e un document literar al unui om puternic care şi-a asumat exilul. Această poezie trage după sine toate femeile Basarabiei, copiii ei care se întorc în sicrie din stradă, toţi morţii ei inocenţi, între care poeţii, care au luptat pentru libertate, în acelaşi timp ea însăşi murind sufocată în debaraua fără ieşire, ca Ana din balada română, învingând doar prin Spirit, prin acel Ochi deschis prin care s-a adăugat un nou capitol, inedit, la literatura română tradiţională.”
Şi un alt gând din intervenţia Laurei Rainieri: „Estul este pentru occidental un tărâm fără sfârşit, cu hotare indefinite, precum un nisip mişcător, dar cu popoare primordiale, cu sânge cald în vene, popoare tinere, care vor să se constituie, să cucerească democraţia (…) În timp, periferia se revarsă în Centru, renovându-i limfa, amalgamându-se Centrului, cu toate tulburările inerente  (…). Evenimentul istoric din 27 Martie 1918 este pentru moldovenii din R. Moldova un simbol al unităţii spirituale cu spaţiul românesc, un ideal de urmat, care le poate oferi multă putere”.
În cele două ore de reflecţii asupra mesajului poetic, plasat sub cupola simbolică a Unirii şi a destinului Basarabiei, s-a creat o atmosferă plină de căldură, concentrare şi sobrietate. Am acceptat cu bucurie oferta poetei Eugenia Bulat către Asociaţia „Dacia”: darul de 40 de exemplare al cărţii În debara, cu sugestia ca, prin distribuirea acestora să fie sprijinit violonistul Dumitru Blajinu întru editarea unui nou disc de veritabilă muzică folclorică. Ne-am luat rămas bun, în final, cu conştiinţa că acest spirit de unitate a românilor de pretutindeni necesită un efort continuu, şi mai ales fapte de cultură autentice. Şi aici susţinerea din partea prietenilor noştri de la Accademia di Romania este esenţială.
Seria de evenimente organizate în cadrul acestei prestigioase instituţii, în colaborare cu Asociaţia „Dacia”, avea să continue cu Masa rotundă dedicată volumului semnat de Alberto Basciani: „La difficile unione. La Bessarabia e la Grande Romania, 1918-1940”.
_________
1 Pasajele din vorbitorii italieni au fost traduse de Eugenia Bulat.