Parteneri

Reţeta pierdută (Dan Brown, Simbolul pierdut)

Tipăreşte pagina versiune gata de tipărire Recomandă articolul prin: Send to friend

Reţeta pierdută (Dan Brown, Simbolul pierdut)

imaginea utilizatorului Răzvan Mihai Năstase

Dacă nu o punem la socoteală pe J. K. Rowling şi fenomenul Harr­y Potter pe care l-a iscat, Dan Brown este probabil cel mai bine vândut autor al ultimilor ani. După câteva romane corecte în genul lor (thriller) dar nimic mai mult decât atât (Conspiraţia, Fortăreaţa digitală), Dan Brown a părut să găsească reţeta magică a succesului prin Îngeri şi demoni şi mai ales Codul lui Da Vinci. Ambele cărţi au ajuns aproape instantaneu bestselleruri, ambele au avut parte de ecranizări de succes, dar mai cu seamă ambele au reuşit să atragă şi cititori care, în mod obişnuit, au alte preferinţe de lectură decât genul thriller. Scriind Codul lui Da Vinci, Dan Brown şi-a autoimpus un standard de literatură, foarte greu de atins şi aproape imposibil de depăşit. Cel mai recent roman al său, Simbolul pierdut, a fost aşteptat cu nerăbdare de fani care sperau la o carte încă şi mai bulversantă decât precedentele. Din păcate însă n-a fost aşa. Prin noul lui roman, autorul american vorbeşte nu doar de un simbol pierdut, ci mai ales de o reţetă pierdută – cea a succesului literar garantat.
Povestea din Simbolul pierdut este simplă şi urmăreşte aceleaşi tipare de construcţie cu care Dan Brown ne-a obişnuit. Se ia o organizaţie secretă (sau, mai bine zis, discretă), în cazul de faţă masoneria, ale cărei planuri oculte şi mecanisme de funcţionare sunt dezvăluite cititorului pas cu pas. Se creează încă de la bun început o intrigă explozivă – nu ştim exact de ce, dar lumea se află la un pas de dezastru. Profesorul Robert Langdon, expert în simboluri, un soi de enciclopedie umblătoare cu trup de atlet şi charismă considerabilă, este nevoit să descâlcească firele unui aparent complot de amploare. Acţiunea se desfăşoară într-un ritm susţinut, timpul pare să se dilate, astfel încât pe parcursul a sute de pagini sunt descrise evenimente petrecute în numai câteva ore. În final se dovedeşte că organizaţia care s-a aflat în prim-plan nu are de-a face cu acţiunea cărţii şi că de vină pentru evenimentele petrecute este de fapt un singur ins, cu o inteligenţă sclipitoare şi diabolică, animat însă de dorinţe, motive, resorturi cât se poate de personale, care nu au nimic de-a face cu vreo conspiraţie mondială. La această desfăşurare de evenimente se adaugă descoperirea secretelor – de obicei, arhitecturale – ale unui oraş important (Roma în Îngeri şi demoni, Parisul în Codul lui Da Vinci, Washingtonul în Simbolul pierdut). Se asezonează cu revelaţii atent dozate, din istoria artei, a ştiinţei, a descoperirilor tehnologice sau care ţin de religie. Tablouri, cărţi sau mituri sunt reinterpretate într-o manieră inedită, astfel încât anumite convingeri profund înrădăcinate ale cititorilor sunt zdruncinate din temelii. În cazul romanului de faţă, deşi atenţia cade aparent asupra acţiunilor, intenţiilor şi secretelor masoneriei, miza reală este dezvăluirea potenţialului uriaş al minţii umane. Teza susţinută de Dan Brown, care amestecă discret unul dintre cele mai noi domenii ştiinţifice – noetica şi interpretarea surprinzătoare (de regulă, ad-litteram) a unor precepte sau cărţi care au stat la baza majorităţii religiilor monoteiste este că omul are un potenţial creator identic cu acela al Divinităţii care l-a creat. Că este întru totul asemenea lui Dumnezeu, iar această vorbă nu e câtuşi de puţin o metaforă. Ideea este fascinantă şi surprinzătoare, însă realizarea tehnică a romanului lasă de dorit.
Simbolului pierdut îi lipseşte atât coerenţa dinamică şi ritmul trepidant al acţiunii din Îngeri şi demoni, cât şi puterea revelaţiei atent dozate şi elementul de surpriză constant din Codul lui Da Vinci. În romanele anterioare capitolele se încheiau fără excepţie cu câte un cliffhanger, un moment de suspans intens, menit să îl facă pe cititor să-şi dorească să parcurgă romanul mai departe (tehnica, foarte eficientă de altfel, este veche, o regăsim, de pildă, în minunatele istorii din O mie şi una de nopţi, pe care cu mare măiestrie Şeherezada le oprea în momente de răscruce, în zorii zilelor). În Simbolul pierdut acţiunea lipseşte aproape cu desăvârşire, iar dezvăluirile, atâtea câte sunt, nu au un impact deosebit. Impresia generală este de poveste insuficient închegată, o ciorbă lungă cu vag gust sălciu. Defectul principal este suprainterpretarea unor simboluri. Exemplul cel mai elocvent este cel al faimoasei şi secretei piramide masonice, despre care se spune că ar fi fost creată pentru a ascunde un mare secret. Robert Langdon o descoperă fără să facă niciun efort – se afla deja în posesia lui, fiindu-i încredinţată spre păstrare de către prietenul său, evreu şi mason, Peter Solomon. Pentru a-i afla taina, piramida trebuie decriptată. Potrivit mesajului transmis de masoni din generaţie în generaţie, misterul va fi elucidat la cel de-al 33-lea grad. De aici începe ceea ce eu am numit suprainterpretarea simbolică. Mai întâi, ni se oferă o explicaţie ocultă – cel de-al 33-lea grad fiind cel mai înalt din masonerie, insul care îl atinge căpătând cunoştinţele necesare pentru a descifra codul. După aceea Dan Brown propune o interpretare geometrică (33 de grade ale unui unghi), apoi una fizică… încălzirea piramidei la 33 de grade şi tot aşa. Orice simbol din noul roman al lui Dan Brown (inclusiv cel „pierdut” din titlu) este interpretat de mai multe (a se citi prea multe) ori. Rămânem astfel cu un înţeles deloc limpede conturat şi cu impresia că scriitorul, din lipsă de idei (sau mult prea fascinat de unele) recurge la întoarcerea lor pe toate feţele.
Romanul nu e însă o carte cu totul de lepădat. Punerea în discuţie a unor credinţe sau idei preconcepute, începută în romanele anterioare, continuă şi acum cu succes, fapt cât se poate de sănătos pentru orice societate modernă şi raţională. La aceasta se adaugă şi o scriitură care, deşi accesibilă unui public larg, păstrează o doză considerabilă de eleganţă, de fluenţă şi de stil. Descrierile personajelor, sugestive şi ironice, sunt, cum s-ar spune, de manual: „Directorul Inoue Sato era o făptură de temut: un uragan de femeie, de nici un metru şi jumătate înălţime. Era slabă, numai piele şi os, cu trăsături aspre şi o afecţiune dermatologică numită vitiligo, din cauza căreia tenul ei avea aspectul pătat al granitului neşlefuit pe care crescuseră petice de licheni. Costumul albastru cu pantalon spânzura ca un sac pe trupul ei cioturos, bluza cu anchior neîncercând să ascundă cicatricea de la gât. Colegii ei remarcaseră că singura concesie pe care Inoue Sato părea s-o facă vanităţii feminine ţinea de tentativa de a-şi pensa mustaţa, de altfel, considerabilă.” (p. 73)
Simbolul pierdut, deşi susţine poate cea mai interesantă teză a autorului de până acum, este un semieşec. Dan Brown pare să fi pierdut tocmai reţeta succesului pe care tot el a brevetat-o prin cărţile precedente. Să sperăm că nu definitiv.
_________
Dan Brown, Simbolul pierdut, traducere din limba engleză de Adriana Bădescu, Editura Rao, Bucureşti, 2009, 480 p.

Canada,   Montreal, 2010 Bun

Canada,   Montreal, 2010
Bun gasit stimati prieteni!
In curind la Montreal va aparia primul ziar “CASA MOLDOVEI in CANADA”  al moldovenilor  din America de Nord.
DumitruConceptia ziarului este : promovarea imaginei Moldovei  si moldovenilor in America de Nord, promovarea vizibilitatii diasporei moldovenilor , promovarea obiceiurilor si culturii neamului  , crearea podului functional si efectiv al oportunitaţilor economice între Moldova si Canada.
Ziarul nostru are ca scop mentinerea legaturilor  directe cu toate regiunile ţarii prin intermediul reportajelor si articolelor pe care dorim sa le primim din ţară si din alte tari de la jurnalişti locali pentru a le putea plasa in ziarul nostru. Subiectele articolelor pot fi diferite – incepind  de la istoria baştinei pina la evenimentele satului, comunei , judetului , tarii sau a diasporei locale din tara unde locuiti.
Vă invităm să colaborati cu ziarul nostru.
Ziarul este un proiect comercial si nu are nici un support financiar de la institutiile locale si unica sursa de finantare este publicitatia plasata in ziar.Vom fi foarte recunoscatori daca ne veti putia oferi articole interesante pe diferite subiecte pe care le vom putia plasa la noi in ziar indicind sursa.Ziarul va iesi  doar 2 ori pe luna si rubrica din Moldova va fi doar 3-4 pajini.Suntem in asteptaria raspunsului dumniavoastra.
Cu mult respect, redactia  ziarului «  Casa Moldovei în Canada ».
Fax.(1)514- 938-1880   e-mail :  casamoldovei@yahoo.ca   www.casamoldovei.ca