Eric Hobsbawm, Bandiții. Traducere din engleză de Ciprian Șiulea (Cartier istoric). Legată, 240 pag. 
 
Un mare și controversat istoric (la un moment al biografiei sale oscilante a fost un apologet al totalitarismului, al regimurilor comuniste), Eric Hobsbawm, inconfundabil ca stil, a scris și o carte despre… bandiți (prima  ediție a apărut în 1969). Nu e despre bandiții contemporani (e curios să aflăm la cine anume vă gândiți fiecare), dar tipologia acestei specii și activități umane e surprinsă memorabil.
„Pe munte şi în pădure, bandele de bărbaţi violenţi şi înarmaţi, aflate în afara controlului legii şi autorităţii (de regulă, femeile sunt rare), îşi impun voinţa asupra victimelor prin şantaj, jaf sau alte modalităţi. Prin asta, banditismul contestă simultan ordinea economică, socială şi politică, contestându-i pe cei care deţin sau revendică puterea, legea şi controlul resurselor. Aceasta este semnificaţia istorică a banditismului în societăţile cu stat şi clivaje de clasă.” (Eric Hobsbawm)
 
 
Gheorghe Erizanu, Texte egoiste. (Rotonda). Legată, 248 pag. 
 
O nouă carte de blogograme  – de texte publicate pe blog – propune Gheorghe Erizanu în acest an. Mici fragmente de realitate, socială, politică și culturală, care creionează portretul tranziției noastre fără sfârșit și… spre nicăieri. Un autor care impune și slujește un stil (scriitură economicoasă, fără artificii, obligatoriu percutantă…). Dar, să oferim cuvântul lui Eugen Lungu, criticul literar care urmărește cu fidelitate și exigență evoluția literară a lui Gheorghe Erizanu:
„Multe din bucăţile ce alcătuiesc miezul acestei cărţi developează o atitudine. Drastică, binevoitoare sau în doi peri, cu o ironie măsurabilă pe scara Richter: de la zâmbetul condescendent până la zeflemeaua cu ghimpi, care dărâmă autorităţi. Altele au un mic ghem epic, cu toate cele aferente unei micropovestiri: expoziţie, intrigă, nodul acţiunii, desfăşurare, punct culminant, deznodământ. Există şi texte care par reflecţii cu tentă eseistică. 
Toate sunt prea scurte compoziţional şi prea tăioase ca fond pentru calmul placid, adeseori liric, al tabletei. Şi mult prea mici pentru spaţiul reclamat de o schiţă.
Lapidare, abrupte, punctându-şi sau rezumându-şi la modul eliptic mesajele, textele lui Gheorghe Erizanu par nişte telegrame adresate urbi et orbi. Telegrame-avertizări – fiţi atenţi la ce se întâmplă, că ne ducem pe copcă! Sau telegrame-demascări – aţi văzut ce fac pramatiile? Sau care constată, abătut, o ecuaţie-dilemă cu trei termeni şi fără nicio soluţie.” (Eugen Lungu)
 
 
Ion Druță, Grădina Domnului (Eseuri, balade, amintiri. 1951 – 2017), (Cartier popular). Legată, 364 pag. 
 
Un volum care adună publicistica artistică a unui scriitor canonic. Texte scrise de-a lungul anilor, în mai mult de o jumătate de veac, cu urcușuri și coborâșuri, ca într-o viață de om ce s-a aflat mai întâi la periferie, apoi în chiar capitala imperiului. Amintirile lui Ion Druță, cu tot subiectivismul lor asumat, vor pune într-o altă lumină multe dintre evenimentele (și oamenii) acelei epoci. O carte pentru biblioteca Dvs. 
„Druţă mă uimeşte, mă cutremură de fiecare dată prin optimismul său inepuizabil. El, care a avut de înfruntat atâtea! E ceva de neînchipuit. Se întunecă cerul cu desăvârşire, dar iată că apare în piesă un om, unul singur, şi se întâmplă ceea ce părea cu neputinţă. La Druţă omul este singurul răspunzător în faţa conştiinţei sale, pentru că nu există o mai mare răspundere decât cea pe care o ai pentru sufletul tău, pentru casa ta, pentru neamul din care cobori şi în general pentru tot ce e viu pe lume.” (Imants Ziedonis)
 
 
Dumitru Matcovschi, Bucurați-vă, antologie de versuri. Ediția a II-a (Cartier popular). Broșată, 352 pag. 
 
O antologie din creația poetică (multă, năvalnică, uneori inevitabil inegală) a lui Dumitru Matcovschi, un autor polivalent, care s-a afirmat în toate genurile literare – poezie, proză, dramaturgie, eseu (de ce se fac trimiteri atât de timide la proza lui?), dar și popular într-o Basarabie postsovietică în care se citește tot mai puțin. Dumitru Matcovschi rămâne, alături de Grigore Vieru, un nume emblematic, un poeta vates pentru Basarabia românească.  
„Poet al mărgioarei de Est a românismului trecută prin foc și prin sabie, sacerdot al Basarabiei cu oameni care au chipul lui Isus, Dumitru Matcovschi s-a identificat mereu în poezie cu o voce colectivă. În profundele și inconfundabilele ei sonorități regăsim o afectivitate caldă față de lucrurile umile de acasă, chiotul baladesc de voinicie și rezistență identitară, bucuria simplei dăinuiri dublată de o nemărginită sete de credință, expresia mesianică a unui rost existențial și istoric comun deosebit.” (Andrei Țurcanu)