Categorii

Parteneri

Raft „Contrafort”

Tipăreşte pagina versiune gata de tipărire Recomandă articolul prin: Send to friend

Raft „Contrafort”

Mircea Cărtărescu, Un om care scrie. Jurnal/2011-2017. Editura Humanitas, 2018
Una dintre importantele apariții editoriale ale acestui an este volumul 4
din Jurnalul lui Mircea Cărtărescu, intitulat Un om care scrie, lansat la Bookfest, pe 2 iunie curent. Reproducem două fragmente de text, în care ne regăsim deopotrivă ca indivizi, cu angoasele și singurătățile ce ne apropie, dar și uniți într-o colectivitate învrăjbită și debusolată.
* * *
24 august (2013). De ieri am simțit schimbarea luminii și prima suflare de vânt cu ceva tomnatic în ea. Am fost foarte trist zilele astea, am revăzut filme făcute de noi cu zece, cu șapte ani în urmă, cu Gabriel mic de tot, cu noi evident mai tineri și mai adânc incrustați în montura vieții. Când vezi filme și fotografii înțelegi cu adevărat ce e viața, că viața trece, că e ireversibilă. Că e o tragedie lentă, întortocheată și chinuitoare, cu atât mai mult cu cât e stropită din loc în loc cu momente de fericire și iluminare. Am făcut zilele astea lucruri de care mi-e rușine și pe care nu le mai pot șterge. Am înțeles că nu am prieteni și nici amici, și nici cunoscuți, că, de fapt, au dispărut oamenii de pe pământ sau eu din mijlocul lor. Sau – continuăm să trăim, să ne vedem, să ne scriem, dar nimic nu mai înseamnă nimic și totul e ca un vis.”
„9 mai (2014). Lumea e iarăși ideologizată, împărțită-n grupuri care se urăsc, dincolo de inimaginabila ei corupție. O lume pe dos, în care hoțul strigă cel mai tare „prindeți hoții”, în care cel mai mare ticălos dă lecții publice de moralitate. Totul susținut de jos în sus de oameni despuiați de discernământ, duși de nas, păcăliți și instigați: oamenii pe care i-au fabricat ca să-i voteze pe ei, și pe care-i schimonosesc încă. Oameni hidoși distruși de televiziune.”
__________

Gerhard Velburg. În spatele frontului. Marele Război așa cum l-am văzut eu, decembrie 1916–iunie 1918. Însemnările unui soldat german în România ocupată. Traducere, introducere și note de Ștefan Colceriu. Editura Humanitas, 2018
 
Jurnalul lui Gerhard Velburg reprezintă un important document istoric și uman, combinație unică între talentul de observator al soldatului și reflecția intelectualului confruntat cu o altă cultură, cu alte obiceiuri de viață. O apariție editorială semnificativă în Anul Centenarului.
 
* * *
„Gerhard Velburg, soldat de ocazie, pleacă din garnizoanele din Germania, ajunge, pentru scurtă vreme, alături de alți intelectuali de formație, în capitala surprinzător de ofertantă a unei țări balcanice, ca să-și descopere umanitatea ultimă într-un sat uitat de pe malul brațului Borcea, în câmpia altfel fără sfârșit și fără relief a Bărăganului. Velburg își petrece la Fetești cea mai mare parte a șederii lui în România. Izolat de freamătul istoriei, soldatul nu are decât două îndeletniciri: se ocupă cu paza bacului și e membru al unui birou de evidență a populației. În mod cu totul excepțional e convocat la deszăpezirea căii ferate spre București, merge în două rânduri în capitală, unde face cu oroare cunoștință cu centrul de tranzit al armatei de ocupație instalat la Malmaison, și se lasă vizitat de istoria mare, în persoana Kaiserului însuși, aflat în trecere prin Fetești la 14 octombrie 1917. La plecarea definitivă din România, ajunge să-și declare iubirea pentru români, dincolo de ideologii și de strategii geopolitice.” (Ștefan Colceriu)
 
Maria Pilchin, Realități poetice în zigzag. Editura Junimea, Iași, 2017
 
Maria Pilchin este o autoare polivalentă, cu o scriitură dezinvoltă, suculentă, profesând cu egală disponibilitate mai multe genuri literare: poezie, critică literară, eseu, studii comparatiste.
 
* * *
„De unde vine poezia? Din sferele înalte ale inspirației romantice sau din mizeria poeziei cotidianului? Poetul e un medium, un profet sau poate e un sanitar al realității care transformă realitatea obișnuită în altceva?” (Maria Pilchin)
„Discursul critic și exigent al Mariei Pilchin atrage atenția prin profunzimea formației culturale, printr-un sporit grad al livrescului, atenuat de o destul de lejeră formulă analitico-descriptivă, prin ispitele ludicului (ușoare persiflări, dar și asumate și inerente autoironii), prin creativitate. Tocmai creativitatea discursului critic face ca textele Mariei Pilchin să uimească până și pe autorii despre care scrie.” (Maria Șleahtițchi)
 
 
Ion Druță, Căsuța de la Răscruce (Cartier, proză memorialistică). Legată, 320 pag.
 
Autor canonic în Basarabia, Ion Druță a ales prin publicistica și aparițiile sale publice, mai ales din 1995 încoace, să servească ideologia moldovenismului. Acum apare în ipostază de martor al unei epoci de privațiuni politice sub regimul sovietic. Rămâne să-i descoperim tonul scriiturii și iscusința de a-și confecționa o imagine convenabilă. Cum fac, în general, cam toți memorialiștii.
 
* * *
„Fiecare trăiește în două sate. În cel pe care îl are și în cel pe care ar fi vrut să-l aibă. Eu unul locuiam deja în cel de-al doilea sat al meu. Acolo eram absolut liber. Scriam ce-mi venea în vârful peniței, nu-mi era frică de nimeni și de nimic. Tocmai asta și deranja autoritățile. Încolonarea era doar începutul operației. Principalul lor scop era să fiu scos din satul visurilor mele. Mi se cerea, mi se sugera, mi se făceau aluzii. Și editura, care nu-mi mai dădea traduceri, și revista Nistru,  care nu-mi publica nuvelele, și radioul, care se făcea a uita  că mi-a cerut două povestioare scurte, toți îmi sugerau, oarecum, că situația se va normaliza îndată ce voi părăsi cel de-al doilea sat al meu...” (Ion Druță)
 
Călin Hentea, Mereu nerostita istorie a luptelor românilor din Antichitate până în zilele noastre (Cartier istoric). Legată, 732 pag.
 
Istoria națională a fost și a rămas un teritoriu disputat, o zonă de confruntare între diferite opinii și interpretări, nu toate inocente. Călin Hentea știe să discearnă între adevărul faptelor și propagandă, și ne oferă un ghid util de orientare și înțelegere a unor momente dramatice din trecutul marțial al românilor, în efortul lor de păstrare a ființei naționale.
 
* * *
„Ceea ce face Călin Hentea în impresionantul volum al Mereu nerostitei istorii... este o necesară despărțire între imaginea comună facilă și înșelătoare și realitatea care nu este niciodată prea comodă. Pentru cine a studiat propaganda și efectele ei, așa cum a făcut-o Călin Hentea, istoria nu este o narațiune asupra trecutului, ci un efort continuu în a înțelege cine profită și cum prin manipularea istoriei. A trăi într-o istorie falsă înseamnă a avea un prezent precar și un viitor incert. Cu toate că pleacă de la Burebista, scopul real al lui Călin Hentea este istoria zilelor pe care le trăim acum. Un obiectiv pe care îl atinge realizând cea mai completă istorie de până în prezent a României pe care o vedem în direct în fiecare zi.” (Ion M. Ioniță, redactor-șef al revistei Historia)