Arcadie Suceveanu, Cu grație, printre (pre)texte. Editura ARC, 2020
 
Un nou volum de Arcadie Suceveanu este o jubilație spiritului, un regal al virtuozității scriitoricești. De data aceasta, poetul – maestrul construcțiilor luxuriante pe care-l știm – cedează prim-planul eseistului, cronicarului literar, portretistului inspirat, observatorului lucid al realităților noastre culturale, dar și sociopolitice. Erudiția, rafinamentul, expresia plastică, subtilitatea analizei reprezintă trăsături definitorii ale acestui scriitor de mare talent.
„Inteligente, penetrante și nelipsite de o reală forță exegetică, aceste scrieri adaugă o tușă proaspătă la imaginea unui autor polivalent, care, poet admirabil, se produce în ultimul timp și ca eseist și cronicar literar de tot respectul. Textele sunt argumente grele în favoarea ideii că eseul, astăzi un gen osmotic, exploatând posibilitățile de dialog dintre literatură, filosofie și publicistică, se impune, treptat, și în câmpul literaturii române. Arcadie Suceveanu realizează elegante exerciții analitice, enunță judecăți de valoare (...) despre autori ce împărtășesc „ideologii” literare diferite. Scrise cu o fermitate divulgând o viziune artistică unitară, capabilă să explice diferențele și chiar să le exalte, aceste eseuri umilesc, adeseori, inhibițiile sau fixațiile criticii de specialitate.” (Anatol Moraru)

***
Anne Gisleson, Iscoditorii. Un an de cugetări, băutură, tristețe și lecturi. Editura Humanitas, 2020. Traducere din engleză și note de Raluca Miheșan şi Adina Cobuz.
 
Un nume nou pe harta literară a Americii. Autoarea predă creative writing la New Orleans, publică frecvent în „The Atlantic”, „The Los Angeles Times”, „The Oxford American”, „The Believer”. „Iscoditorii”… este o carte scrisă frumos și construită inteligent, o carte despre lucruri importante - dragoste, moarte, durere, furie, regrete, despre puterea de a te ridica atunci când totul pare pierdut.
Anne Gisleson și-a pierdut surorile gemene, și-a văzut casa distrusă de uragan (Katrina) și a fost martoră la sfârșitul tatălui ei, răpus de cancer. Alături de Brad, soțul ei, descoperă că și prietenii lor trec prin aceleași crize și încearcă să facă față acelorași traume: moartea celor dragi, căsnicii cu probleme, conflicte cu copiii, cariere nesigure. Împreună alcătuiesc un „club de lectură dedicat crizelor existențiale”: prietenii citesc, iar în ultima joi din fiecare lună se întâlnesc la un pahar de vin și stau de vorbă despre cărțile vindecătoare. Vocile se întrepătrund, de la Ecleziast, Iov sau Iona până la Epicur, de la Shakespeare, Tolstoi sau Kafka până la Joyce, Cheever și poezia postmodernă.
 
Vitalie STELEA
 
***
Scriitorii când nu scriu…, Nicolae Răileanu, Mihai Ștefan Poiată, Editura ARC, 2020
O apariție editorială absolut inedită, un volum cu dublă semnătură – a regretatului artist-fotograf Nicolae Răileanu și a scriitorului și cineastului Mihai Ștefan Poiată, cel căruia i-a revenit misiunea să valorifice (să defrișeze chiar!) bogata arhivă lăsată în urmă de prietenul său prematur dispărut... Nicolae Răileanu îi „vâna” pe scriitori în cele mai diferite ipostaze, îi fotografia, cum se zice, din orice unghi, din orice poziție. Un omagiu postum pe care i-l aduc toate personajele – scriitorii cuprinși între aceste coperți, captivi în obiectivul fotografic al lui Nicolae Răileanu –, grație muncii laborioase a lui Mihai Ștefan Poiată.
„Ar fi fost profund nedrept dacă Nicolae Răileanu, omul care a știut să păstreze pentru viitorime imaginile celor care au creat Cartea la noi (uneori aceștia fiind înfățișați și cu muzele lor la braț), nu figura și el barem într-o carte! Iată însă că i s-a făcut, în sfârșit, dreptate: cronicarul ce eternizase fotografic viața literară de aici a devenit el însuși autor și personaj de carte! Datorăm acest lucru lui Mihai Ștefan Poiată, prietenul lui Nicolae Răileanu. Smuls prea devreme de o boală care l-a secerat fără să-i dea răgazul de a-și pune în ordine creația de-o viață, Nicolae a avut în Mihai Ștefan Poiată un continuator fidel, de o rară intuiție, care a știut să extragă din noianul de instantanee, unele din epoca celuloidului, altele din supermodernitatea fixată în pixeli, cele mai dintre cele mai reprezentative (de multe ori și haioase!) imagini.
O carte-istorie, o carte-meditație, în care scriitorii sunt văzuți nu doar pe podiumurile gloriei, dar și înotând în noroaiele satelor noastre, în mijlocul cititorilor deloc spilcuiți, o carte inspirată de respect colegial față de personajele incluse în ea.
Mihai Ștefan Poiată ne-a dat însă mai ales o carte plină de afecțiune și emoție față de memoria celui care a fost Nicolae Răileanu.” (Eugen Lungu)
 
***
Gabriel Chifu, În drum spre Ikaria. Roman. Editura ART, 2019
 
Gabriel Chifu revine pe teritoriul romanului, acolo unde a marcat în ultimii ani câteva apariții de răsunet. În drum spre Ikaria confirmă talentul său de povestitor, plăcerea de a construi o intrigă captivantă și a face incursiuni în psihologia omului de azi, confiscat de reificare și aplatizare. Dar există o insulă a misterului și a transfigurării, în care sufletele cele mai aride sunt supuse unor încercări. O insulă cu o localizare incertă pe hartă, tărâmul unei noi Utopii…
 
* * *
„Încă un roman excepțional care poartă pecetea lui Gabriel Chifu! În aceeași manieră ca și Punct și de la capăt și Ploaia de trei sute de zile. Putem numi această manieră realism magic: acțiunea debutează cât se poate de realist, înaintează pas cu pas spre o utopie politică și se încheie aproape mistic. Suspansul e perfect întreținut, iar finalul survine absolut neprevăzut. O întreagă mitologie politică se lasă descifrată pe fondul unui scenariu profund și original. Nu cred că există cititor capabil să ghicească, fie și după ce l-a parcurs aproape în întregime, cum se va sfârși romanul lui Gabriel Chifu. În drum spre Ikaria este unul dintre cele mai bune romane din proza noastră.” (Nicolae Manolescu)
„Călătorie inițiatică și Judecată de Apoi, sondare a inconștientului și scrutare nemiloasă a instinctualității, romanul lui Gabriel Chifu este și un tratat de taumaturgie. Angrenate într-o cursă disperată pentru a-și salva viețile, personajele sunt expuse primejdiei de a-și pierde sufletele. Supraviețuiesc, ca dintr-o infernală capcană a visceralității, doar cei capabili să-și transcendă precara condiție umană. Învingători sunt disperații uomini finiti, trecuți prin imense suferințe, produsele strălimpezimii ultime, ce balansează primejdios între simplitatea tulburată și sfințenia răscolitoare.” (Mircea Mihăieș)
Sergiu VLAS
***
Lucreția Bârlădeanu, Misterul de Est. Roman. Editura ARC, 2020
 
Lucreția Bârlădeanu își ornează bogata zestre editorială – volume de poezie, proză, dialoguri, jurnal, critică literară – cu un roman pe care nu ai vrea să-l lași din mână. Suplu ca formulă narativă, elegant ca expresie, Misterul de Est ne învăluie irepresibil cu parfumul său erotic, parizian…
„Prin formula adoptată de autoare – secvențe scurte cu evidentă substanță poetică, dar și pronunțat spirit analitic! – prin cuprinderea tematică, în timp – un secol și jumătate de istorie și cultură europeană –, prin conciziunea stilului și expresiei, prin viziunea absolut insolită a vieții unui cuplu, prezentat în cheie, după mine, mistică, romanul Misterul de Est este un eveniment cu adevărat remarcabil.” (Vladimir Beșleagă)
 
***
Ion Chirtoagă, Teritoriile din estul Țării Moldovei sub administrația turco-tătară (1699-1806). Editura Cartier, 2020. 664 pag.
 
Încă o carte despre „geografia greu încercată” a Țării Moldovei. Autorul, un bun cercetător al epocii, se sprijină în demonstrația sa pe o bibliografie solidă, din care nu lipsesc nume ca Dimitrie Cantemir, Nicolae Iorga, Ștefan Ciobanu și destui cercetători ruși și ucraineni.
„În sec. al XVIII-lea – începutul sec. al XIX-lea, sudul şi nordul spaţiului de la est de Prut au fost o zonă de intersectare a intereselor Imperiilor Otoman şi Rus, apoi de colonizare cu populaţie alogenă, aşezată aici în scopul creării unei baze sociale pentru înfăptuirea politicii de dominaţie a ţarismului în regiune, ca urmare a unui proces îndelungat, care a început odată cu ocupaţia turco-tătară şi a continuat până în zilele noastre. Interesul faţă de acest teritoriu mult pătimit, unde s-au aflat vechile cetăţi moldoveneşti şi s-au desfăşurat evenimente importante din istoria neamului românesc de la est de Carpaţi, a sporit în contextul mişcării naţionale din Republica Moldova, mişcare care a generat noi opinii referitoare la trecutul acestor ţinuturi.” (Ion Chirtoagă)
 
***
Mihai Gribincea, Trupele ruse de ocupație în Republica Moldova. Culegere de documente și materiale (vol. I). Editura Cartier, 2020. 880 pag.
Reputat diplomat și istoric, Mihai Gribincea oferă publicului cititor o impresionantă colecție de documente, care fixează, riguros, cronologic, cu „semnături și ștampile”, istoricul agresiunii rusești din 1992 de la Nistru. O carte despre istoria recentă, tragică a Basarabiei, care demolează manipulările rusești despre acele evenimente și teoriile bicisnice despre „războiul civil”.
„Ne propunem să prezentăm succint istoricul trupelor ruse pe teritoriul RSSM, implicarea lor în operațiunile militare de pe Nistru în 1992, implicare ce a transformat conflictul (instigat de Moscova) dintre Chișinău și Tiraspol într-un război moldo-rus, negocierile moldo-ruse privind retragerea trupelor ruse după declararea independenței Republicii Moldova, implicarea timidă a OSCE în procesul de retragere a trupelor, statutul de ocupație al trupelor dislocate în stânga Nistrului, inclusiv cel al așa-numitelor trupe de pacificare, ș.a.” (Mihai Gribincea)
***
Cristian Lascu, Helmut Ignat, Din Antarctica la Scărișoara. Pe urmele lui Emil Racoviță. Editura Humanitas, 2020
 
Cartea oferă biografia unuia dintre cei mai mari exploratori și oameni de știință români – Emil Racoviță, cel care a înființat în 1920 la Cluj Institutul de speologie –, dublată de un spectaculos jurnal de călătorie în Antarctica zilelor noastre.
La 15 august 1897, corabia Belgica a pornit spre Antarctica, într-o expediție științifică finanțată de guvernul belgian, dar cu echipaj internațional. Pentru importanta misiune de biolog a fost ales tânărul oceanograf român Emil Racoviță, proaspăt doctor la Sorbona. După mai bine de o sută de ani, o echipă românească îi aduce un omagiu marelui savant și explorator, refăcându-i traseul.  Reportajul lui Cristian Lascu și Helmut Ignat ne poartă în lumea lui Emil Racoviță și a pionierilor de pe Belgica, dar și în Antarctica secolului XXI – o destinație apărută recent pe hărțile turistice. În cartea lor, fiecare pagină este o călătorie în sine.
***
„Cu iubire tandră, Elisabeta” – „Mereu al tău credincios, Carol”. Corespondența perechii regale, volumul I, 1869–1888. Editura Humanitas, 2020. Ediție critică și comentată. Note și traducere din germană de Silvia Irina Zimmermann și Romanița Constantinescu.
Pe lângă informaţiile de interes istoric, corespondenţa dintre regele Carol I şi regina Elisabeta oferă, de asemenea, o mărturie emoţionantă a vieţii lor, bogată în evenimente şi succese, dar şi marcată de pierderi tragice şi speranţe neîmplinite, şi care rămâne un preţios document de epocă despre relaţia personală, plină de respect, devotament, prietenie şi dragoste reciprocă a celui mai longeviv cuplu regal pe tronul României.
Acest prim volum – din cele două în care e concepută ediția – acoperă perioada de până la 1888: logodna, scurta viață a singurului copil al cuplului, perioada dobândirii independenței și a proclamării Regatului. Pe lângă chestiunile de zi cu zi și de familie, corespondența princiară/regală este presărată cu detalii despre viața înaltei societăți europene și românești, despre oamenii de vază ai țării – și despre doamnele din cercurile înalte –, despre intrigile politice și despre eforturile de modernizare a țării.
Ana DRUȚĂ