Categorii

Parteneri

Raft „Contrafort”

Tipăreşte pagina versiune gata de tipărire Recomandă articolul prin: Send to friend

Raft „Contrafort”

Victor Dumbrăveanu, Numește fericirea altfel (roman). 452 pag. Editura Cartier, 2020
Victor Dumbrăveanu revine în atenția cititorilor cu un roman ce apare pentru prima dată în grafie latină. Este un gest de recuperare a unui prozator autentic, care a știut să confere irizații de parabolă existenței cotidiene.
„Fără a folosi formule narative sofisticate, pseudolivrești, Victor Dumbrăveanu rămâne fidel universului mic, în care omul simplu trăiește însă cu toate fibrele sufletului drame sentimentale, înstrăinare, momente de bucurie, dragoste și împlinire, dar și de «eclipsă», de neliniște și dezamăgire, de patimi subjugătoare și eliberări de ele: sunt file de viață simplă, «naturală», notate cu lirism, umor și cu credința povestitorului că și ungherele tăinuite ale universului intim merită a fi radiografiate și fixate ca niște cazuri întâmplate pentru sine dar și pentru alții.” (Mihai Cimpoi)
 
***
 
Randolph L.Braham și Zoltán Tibori Szabó, Enciclopedia geografică a holocaustului din Transilvania de Nord. Traducere din maghiară de Andreea-Julika Szekely Ghiță. 544 pag. Editura Cartier, 2020
 
Orice demers științific, onest, care contribuie la dezvăluirea fațetelor monstruoase ale Istoriei, reprezintă o șansă pentru omenire, îi conferă o doză de imunitate fără de care ne-am prăbuși. Volumul cercetătorilor maghiari are această dublă calitate: de explorare și avertisment.
„Această enciclopedie, un capitol fundamental al istoriei Holocaustului din Ungaria, este o capodoperă a muncii lui Randolph L. Braham și Zoltán Tibori Szabó. Crimele odioase ale regimului Miklós Horthy — Döme Sztójay, care au dus la exterminarea aproape totală a populației evreiești din Transilvania de Nord și Maramureș în anul 1944, sunt analizate atent, localitate cu localitate, județ cu județ. Minuțios fundamentat prin documente de arhivă, volumul este un avertisment dat falsificatorilor acestei tragedii: fanteziile lor propagandistice sunt contrazise de realitatea cruzimii planificate și implementate de autoritățile maghiare de ocupație.” (Radu Ioanid)
 
***
Iurie Colesnic, Chișinăul nostru necunoscut (ediția a III-a). 544 pag. Editura Cartier, 2020
 
„Dincolo de orașul marilor clădiri, dincolo de celebrele conace și vile pe care le înalță oamenii bogați din Republica Moldova, există un alt Chișinău, nevăzut, neauzit, dar intuit de acei care iubesc trecutul și mult regretat de cei care cred că frumusețea este eternă, iar arhitectura este una din matricele care pot păstra această frumusețe, dăruindu-i eternitatea.
Sunt convins că chiar în aceste clipe undeva pe birourile funcționarilor de la primărie sunt semnate și contrasemnate documente care vizează soarta puținelor clădiri care au supraviețuit celor două războaie mondiale și marii noastre indiferențe. Dar tot noi vom fi acei care într-o zi vom fi nevoiți să spunem cinstit că am fost nepăsători față de patrimoniul nostru cultural, și abia atunci vom aduna toate cioburile, vom aduna toate fărâmele de poze și vom tipări un album care probabil așa și se va intitula: Necunoscutul Chișinău.
Anticipăm acea tristă situație și propunem cititorului un Chișinău al nostru, necunoscut…” (Iurie Colesnic)
 
Sergiu VLAS
***
 
Ghenadie Postolache. Canon (roman). 112 pag. Editura Cartier, 2020
 
Un roman suplu și dens ca scriitură, în stilul lui Ghenadie Postolache, urmărind avatarurile destinului unei femei într-o epocă bulversată.
„Menținut în formatul consacrat al scriiturii lui Ghenadie Postolache – proză psihologică, intelectualistă, cu substrat livresc-biblic dens, din care nu lipsesc discretele accente mistice –, romanul Canon este replica feminină la parabola despre întoarcerea fiului risipitor. Gabi, fiica plecată în lume, nesocotind dorința tatălui său de a o vedea muzicantă, se întoarce, spre a-și împlini canonul jertfei. Regăsindu-se pe sine, îl găsește pe cel pe care îl căuta vreme îndelungată, pe Alexandru, genialul flautist, discipolul părintelui său. În romanul Canon, sensurile cotidianului capătă semnificații arhetipal-mitice, infuzate de scriitor cu măsură în destinele personajelor sale.” (Maria Șleahtițchi)
 
***
Adrian Ciubotaru, Idei și fantasme. Lecturi în hialin. 208 pag. Editura Cartier, 2020
 
Scrisul lui Adrian Ciubotaru certifică un autor cu o remarcabilă propensiune teoretică și o dezinvoltură stilistică de invidiat. Un volum de eseuri docte, mustind de subtile disocieri și analize pe marginea unor mari opere ale culturii universale.
„Prin textele sale (…), Adrian Ciubotaru încearcă să reabiliteze genul eseului erudit, să-i restabilească niște contururi mai exacte. Pentru că, oricât de proteic genul, oricât de libere și neexhaustive abordările, eseul nu înseamnă divagații aproximative pe orice temă. Eleganța și precizia scriiturii nu sunt deloc neglijabile aici, ca și profunzimile de substanță sau elementara documentare (în toate cazurile). Interpretarea nu va lipsi, dar ea va fi anticipată de cunoașterea subiectului în punctul inițial. Și, mai ales, el știe cât de importantă este proprietatea termenilor, pentru a nu produce confuzii din oficiu, înainte de opinii, polemici și exerciții hermeneutice fără limite[le interpretării].” (Mircea V. Ciobanu)
 
***
 
Ion Druță, Despărțirea apelor (almanah epistolar). 428 pag. Editura Cartier, 2020
 
Ion Druță își publică arhiva personală: scrisori, ecouri la cărțile sale, elogii care i s-au adus și cuvântări pe care le-a ținut în diverse ocazii. Texte în română și în rusă.
 
„Există o teorie că Ciobănașul din Miorița o fi fost jertfit pentru a obține pacea între cei trei ciobănași, care veșnic luptau între ei. Pacea s-a făcut, dar în adâncuri luptele continuau și mai aprig. Ciobănașul, din păcate, s-a născut poet, iar poetul totdeauna va pierde... Lucian Boia, scrie că Moldova, pe valul unei viziuni poetice a lumii, și-a pus destinul pe masă și a pierdut partida. Oricum, specialiști în arheologie susțin că Ciobănașul din Miorița a fost ultima jertfă rituală în Balcani.” (Ion Druță)
 
***
 
Maria Mocanu, Cum să rușinezi moartea. Poeme din lunca Pru­tului. 184 pag. Editura Cartier, 2020
 
Tușa Lisandra lui nea Ionică Țâu/ făcea ce făcea și se așeza la împletit.// – Ce faci, tușă Lisandră?/ O întrebau vecinele./ – Uite împletesc./ – Da-ți trebuie, la 90 de ani ai matale?/ – Da știi zicala aia – cine șade,/ își leagă norocul și să-ți spun drept,/ eu mă tot gândesc,/ dacă cumva vine moartea/ și mă vede stând fără nicio treabă/ mă ia și gata./ Da dacă mă vede lucrând,/ parcă-mi pare mie/ că are să se rușineze să mă ia.” (Cum să rușinezi moartea)
„Nu pentru că «veșnicia s-a născut la sat», ci pentru că satul devine pentru Maria Mocanu o «ars poetica», se cuvine să vedem în acest fragmentarium experiențele devenite cotidiene pentru istoria unei familii care a primenit într-un spațiu istoric și geografic aparte dimensiunea acelei veșnicii care, odată descoperită, ne aduce mai aproape crâmpeiele unui destin pentru care a fi nu este totuna cu a avea, a crede nu este totuna cu a rosti adevărul, iar a trăi înseamnă puterea de a-ți duce viața în chip poetic.” (Cătălin Bordeianu)
 
 
Coryne HallOlga Roma­noffAmintirile unei prințese rebele din familia Romanov. Traducere și note de Cristina Balinte. Editura Humanitas, 2020
 
Olga Romanoff, nepoată colaterală a țarului Nicolae II, ne spune, în această carte de memorii, fascinanta poveste a unei prințese a cărei familie a reușit să scape din mâinile bolșevicilor. Copilăria ocrotită din labirintica Provender House, în Anglia profundă, educația atipică oferită de o mamă severă și snoabă, cu origini scoțiene și scandinave, și un tată mai relaxat și indulgent, a cărui ocupație înscrisă pe certificatul de naștere al Olgăi era cea de „prinț al Rusiei”, viața în natură, caii, legendele familiei, bijuteriile și mobilele care mai amintesc o vreme, până a fi vândute, splendoarea vieții de odinioară, toate sunt relatate cu umor, cu realism și într-un mod foarte personal.
 „O carte de memorii ieșită din comun, foarte personală și evocatoare, care-i dezvăluie cititorului viața Romanovilor supraviețuitori și a membrilor familiei imperiale ruse.” (Russian Art and Culture)
 
Ana DRUȚĂ
 
 
Tatiana Niculescu, Mihai I, ultimul rege al românilor, Editura Humanitas, 2020
 
Istoria interzisă a unui popor, istoria interzisă a unui Rege. Și 50 de ani de minciună, care nu a dispărut nici azi.
 
„Cel mai tânăr rege al României urcă pe tron într-o vreme în care țărilor din răsăritul Europei li se rezervă „rolul de cobai într-un experiment de un cinism care întrece închipuirea omenească“, cum va spune chiar el. În zilele noastre, mărturia lui despre abdicare e pusă la îndoială de unii, preferându-i-se documente anonime ale regimului comunist instalat la putere prin fraudă, minciună și manipulare. Este Mihai I un învins? Dacă împlinirea unui destin se măsoară în succese aclamate public și compromisuri de anvergură, atunci acest rege nu e un model de urmat. Dar, dacă statornicia, răbdarea și modestia definesc viața adevărată, atunci ultimul rege al românilor rămâne pentru generațiile viitoare un reper de înțelepciune într-o lume răscolită de fantasmele puterii.” (Tatiana Niculescu)
 
 
Marcus Aurelius, Gânduri către sine însuși. Traducere din greaca veche, note și indice de Cristian Bejan. Editura Humanitas, 2020
 
Căutăm înțelepciunea în trecut, pentru a înfrunta provocările prezentului. Marcus Aurelius – împăratul-filozof al Romei – ne poate fi cea mai bună călăuză prin hățișurile firii omenești.
„O carte de căpătâi a civilizației europene.” (Andrei Pleșu);
„Cu ani în urmă, am cumpărat o ediție veche din Marc Aureliu, care purta următoarea dedicație: «Să-ți fie prieten în ceasurile grele și să te sprijine cum m-a sprijinit pe mine.» Nu cred că i se poate face unei cărți un elogiu mai frumos decât acest «prieten în ceasurile grele».” (Cioran); „Marcus Aurelius a fost primul personaj care s-a aventurat sistematic pe teritoriul eului, care l-a vizitat și care a scris de fapt un tratat despre tehnici de ameliorare și de ținere în frâu a eului propriu.” (Gabriel Liiceanu)
 
Vitalie STELEA
 
Ștefan Susai, Hora cu cinci fete. Prefață de Ioan Holban. Editura Junimea, 2017
 
„Cunoscut în mediile culturale ieșene din anii ‘90 ca jurnalist de televiziune, retras în zariștea Iașilor, la Miroslava, unde se ocupă, din câte știu, de managementul cultural-turistic al unei localități bogate (și) prin patrimoniul său spiritual, Ștefan Susai scrie o carte care nu e nici roman și nici o culegere de schițe și povestiri, deși ținta prozatorului e cuprinderea monografică a satului românesc de la marginea imperiului, locurile și oamenii de azi, dar, mai ales, din trecutul recent ori îndepărtat de pe cele două maluri ale Prutului.
Autorul uită gardul de sârmă ghimpată, se întoarce în Sculeni-ul natal, un loc aproape necunoscut chiar și ieșenilor până la deschiderea, după 1990, a punctului de trecere a frontierei în Basarabia.
Hora cu cinci fete este un document al memoriei colective.” (Ioan Holban)
 
 
Ștefan Susai, Cioropcani 110. Zestrea satului și Poveștile satului. Iași, Editura Pim, 2020
 
„Enciclopedia” unui sat de pe malul stâng al Prutului, Cioropcani, scrisă cu mare dedicație de Ștefan Susai – un împătimit culegător de istorii locale pe care le replămădește în creuzetul imaginației scriitoricești.
„Cioropcani – 110” scoate la lumină zestrea încă existentă. De ce spun încă existentă? Pentru că în fiecare zi se pierde ceva, pentru că bătrânii se prăpădesc ducând cu ei amintirile despre satul de odinioară, pentru că tinerii vor de multe ori altceva decât să trăiască în sat. Nu îi poți însă acuza. (…) Într-una din casele închise după trecerea în neființă a bătrânilor am descoperit un adevărat patrimoniu. De la fotografii vechi la prosoape și covoare.” (Ștefan Susai)