Lucreția Bârlădeanu, Tunica portocalie, Editura Prut Internațional, Chișinău, 2016
 
Lucreția Bârlădeanu debutează în 1988 cu placheta de versuri Rouă de cuvinte. Urmează alte două volume – Clipe cu păsări (1996) și Capitalul din para sângelui (1998). Își susține teza de doctorat cu tema Sentimentul naturii în poezia lui Eminescu (1996), iar după ce se stabilește la Paris, în 1998, este preocupată de exilul literar românesc, publicând Dialoguri pariziene (2005, 2014) și Scrisori din Paris (2011).
Volumul Tunica portocalie o consacră ca prozatoare. Cartea adună mai multe povestiri – unele publicate în revista Contrafort –, ce reprezintă adevărate incursiuni în memoria familiei sale, cu evocări emoționante, aproape mitice, ale strămoșilor de la Tătă­răuca Veche (județul Soroca), care au plătit tribut unui destin nemilos. Alte narațiuni sunt inspirate din biografia autoarei. Lucre­ția Bârlădeanu are talentul să creioneze situații și caractere memorabile prin detalii semnificative. Scriitura sa – sobră, limpede, elegantă – emană un ușor aer nostalgic, îmbină viziunea ludică și autoreferențială cu notația realistă, în buna „tradiție” a esteticii postmoderne.
„Mă aflu pe podul de aur – spune Lucreția Bârlădeanu într-un interviu –, circul mereu între Paris şi Chişinău. Am experimentat toate genurile literare. Îmi place să fiu proaspătă, să nu intru în clişee. Experimentez neîncetat, stric jucăria şi fac altceva…” O mărturisire care evocă titlul unei alte cărți pe tema exilului pe care o semnează prozatoarea noastră de la Paris: Secolul nomazilor.
Volumul Tunica portocalie a fost lansat la 30 mai 2016, în prezența unui public numeros, la Uniunea Scriitorilor din Moldova. Au vorbit Arcadie Suceveanu, Vitalie Ciobanu, Mircea V. Ciobanu, Elena Prus, Vasile Gârneț, Vasile Malanețchi ș.a.
 
 
Val Butnaru, Negru și Roșu (1930-2056), Grupul Editorial Litera, 2016, 278 pagini
 
E al doilea roman semnat de Val Butnaru, după „Cartea nomazilor din B” (2010). Un roman puzzle, capitolele-fragmentele au fost amestecate, ca să dea – intuim – o coerență a hazardului, divină, cum ne avertizează autorul în Nota care deschide povestea. Poți să începi lectura de la orice pagină dorești. O scriitură halucinantă, dezinvoltă, fără artificii, uneori mergând pe firul oralității. Povești incredibile – un personaj se salvează în gheața Siberiei fiind îmbrățișat de un urs uriaș, un altul se încăpățânează să trăiască după ce a fost îngropat de viu în nisipurile Afganistanului… E ca într-un film de cinicul și crudul Quentin Tarantino, sau ca în ultimul blockbuster cu Leonardo DiCaprio, când acesta se salvează ascunzându-se în trupul unui cal mort…
Și în romanul lui Val Butnaru avem un naufragiu după modelul „Titanic”, iar un personaj rămas în viață după catastrofă capătă dimensiuni de uriaș. Personaje botezate cu nume de culori (Negru, Roșu, Galben, Albu), care se anihilează reciproc. Un „război al culorilor”, pasional, fioros, care traversează o istorie de peste un secol (vezi cronografia din titlul romanului).
Și chipul Basarabiei mutilate, cotropite, eliberate, deportate, cu miturile ei, cu celebritățile locale. Și multă suferință, absurdă, inutilă, care cade inclement peste oameni, ca un proiect ce trebuie dus până la capăt.
Un roman semnificativ, o lectură obligatorie! 
 
Ana Druță