Categorii

Parteneri

Raft „Contrafort”

Tipăreşte pagina versiune gata de tipărire Recomandă articolul prin: Send to friend

Raft „Contrafort”

Răzvan Voncu, Poeţi români de azi (I). Editura Muzeul Literaturii Române, Bucureşti, 2015
 
Unul din locurile comune cu mare frecvenţă în istoria noastră literară spune că literatura română este o literatură de poeţi. Cu alte cuvinte, este o literatură ale cărei mituri şi repere valorice primordiale provin, preponderent, din sfera liricii.
Indiferent cum este rostită această aserţiune, cu dragoste, cu înţelegere sau cu nemulţumire, exemplele par să o confirme. În epoca Şcolii Ardelene, cu toată strălucirea prozei istorice şi filologice, capodopera se numeşte Ţiganiada. Paşoptismul este exclusiv poetic, iar în perioada Creangă – Caragiale geniul era, totuşi, Eminescu. Urmează Bacovia, care domină o epocă în care se afirmaseră Delavrancea, Brătescu-Voineşti şi Sadoveanu, apoi tripleta Arghezi –  Blaga – Barbu, la concurenţă cu înşişi constructorii marii proze româneşti: Rebreanu, Camil Petrescu şi Hortensia Papadat-Bengescu. Nici în generaţia şaizeci, „scorul” nu este decis în favoarea prozatorilor (Dumitru Radu Popescu, Nicolae Breban, Fănuş Neagu, Augustin Buzura, Constantin Ţoiu), puternic concuraţi, inclusiv la capitolul legendei, de „selecţionata” poeţilor, în care strălucesc Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Ana Blandiana, Cezar Baltag sau Ioan Alexandru. (Răzvan Voncu)
 
 
Cornel George Popa, Cei care mor şi cei care vor muri. Aventurile unui bibliotecar. Editura Polirom, Colecţia Ego. Proză, 2016, 200 pag.
 
Ce poate să facă un om ajuns la o vârstă la care viaţa pare să fi intrat pe ultima turnantă spre Marele Finiş? Să se resemneze şi, asemenea unui condamnat la sentinţa capitală, să aştepte inevitabilul în anticamera lumii de dincolo? Nu. La 73 de ani, Mihnea Pascal, un fost bibliotecar, văduv şi aproape sălbăticit de singurătate, se gândeşte obsesiv la viaţa pe care a trăit-o şi la cât i-a mai rămas de trăit, aşa cum, în anii tinereţii, virgin şi nefericit, se gândea în fiecare zi la sinucidere. Acum, la venerabila etate, reuşeşte să-şi învingă frica de moartea ce-l pândeşte după colţ şi, dintr-un pensionar cumsecade, devine Pascal Nebunul, „vedeta blocului” şi a cartierului, un personaj controversat care, printre multe altele, vizitează domnişoare şi se lasă vizitat de ele, aşa cum alţii vizitează ţări. Prin comportamentul şi acţiunile lui, ignoră normele sociale şi sfidează însăşi veşnicia. Nu vrea să plece din această lume fără luptă, nu vrea să mai rateze nimic din micile plăceri, iar când va fi să moară, vrea să o facă după regulile lui. Cei care mor şi cei care vor muri este un roman emoţional şi emoţionant despre refuzul bătrâneţii şi ideea că viaţa merită să fie trăită, mai cu seamă atunci când societatea, prin condiţionările ei, te îndeamnă să te gândeşti neîncetat la moarte.
 
 
Norman Manea, Ceaiul lui Proust şi alte povestiri. Colecţie TOP10+, 2016, 280 pag.
 
Aceste naraţiuni sunt, alternant, parabole de biblică forţă, cristaline coşmaruri kafkiene şi fragmente de neuitat ale memoriei. Strălucitele personaje ale lui Manea păşesc calm pe marginea abisului, într-o lume unde prăbuşirea valorilor morale este un dat.” (Publishers Weekly
 „Manea descrie magistral spectralitatea grotescă a totalitarismului, în toate aspectele ei, transformând-o într-o metaforă dureroasă, tragicomică şi stringentă a condiţiei umane.” (Corriere della Sera)
„Literatura totalitarismului a luat forme variate şi măsura staturii lui Manea este faptul că aduce în acest cor al supliciului o voce distinct originală – când bogată, impre-sionistă, când cu umor sau lugubră. Manea ne arată ce înseamnă a rămâne în aer, ca un acrobat care, pe jumătate deliberat, scapă bara trapezului şi nu poate decât să se prăbuşească.” (Los Angeles Times)
„Scrisul lui Norman Manea se înscrie în tradiţia marilor profeţi ai catastrofei, Kafka, Blecher, Bruno Schulz.” (Le Monde)
 
 
Alina Purcaru, rezistenţă. Editura Cartea Românească, 2016, 72 pag.
 
„Multa vreme cartea mea, rezistenţă, a fost un secret chiar şi pentru mine. Înainte să fie o carte, au fost nişte drumuri foarte prozaice şi nişte locuri străine, în care am scris diverse alte texte, multe la fel de străine. La finalul acestor drumuri, scrisuri şi îndatoriri, mi s-a întâmplat tot mai des să dau peste porţiuni ascunse, un fel de adevăruri boţite, cu care nu-ţi prea vine să te întorci acasă, dar nici să le ignori. Toate crâmpeiele astea, necesare şi incomode, sunt adunate în singura formă care le-a putut suporta. rezistenţă e o carte care s-a modelat după spaţiile în care şi-a început existenţa: locuri de tranzit, provizorii, uneori călduţe, alteori abrazive, de multe ori impersonale. Refugii. Peste tot, a funcţionat asemenea unui radar personal, bine ferit. Cred în avertismentele ei.” (Alina Purcaru) 
„Asemeni unei păsări ho-o, rezistenţă este o carte de bun augur. Un debut impecabil. O suspensie de rafinament şi fragilitate (dunguliţa de o fineţe extremă). Precizie şi stil, o voce sofisticată dând cu limbajul de pământ, propunând o structură nouă, de mare forţă, din care ţâşneşte lumina – zgura fină pătrunzând în piele, fard extravagant care ne arde faţa. (Dan Coman) 
 
Ana Druţă