Parteneri

Radiografii ale romanelor post-sovietice în spectru dialogic

Tipăreşte pagina versiune gata de tipărire Recomandă articolul prin: Send to friend

Radiografii ale romanelor post-sovietice în spectru dialogic

imaginea utilizatorului Grigore Chiper
articol: 

Aliona Grati este autoarea a două cărţi despre lirica feminină interbelică din Basarabia: Magda Isanos. Eseu despre structura imaginarului (2004) şi Privirea Euridicei. Lirica feminină din Basarabia. Anii ’20-’30 (2007), ambele receptate favorabil de critica literară, inclusiv de cea de strictă specialitate (despre ultima s-a pronunţat şi revista Contrafort la vremea apariţiei cărţii).
De data aceasta, autoarea ne surprinde cu un volum despre roman (surpriza este totuşi relativă ţinând cont de numeroasele articole publicate pe această temă): Romanul ca lume postBABELică. Despre dialogism, polifonie, heteroglosie şi carnavalesc (2009). Migrarea rapidă dinspre poezie spre proză denotă disponibilitatea remarcabilă pentru un mai larg spectru literar, ambiţia de a depăşi tiparul de cercetător cantonat într-un gen literar.
Trebuie menţionat că dialogul ca formă de discurs ocupă un loc important şi în cadrul Gramaticii Academiei Române (2005), în care sunt trecute mărcile dialogice lexicale, sintactice şi stilistice.
Volumul monografic urmează un traseu tradiţional constând din trei trepte: istoricul problemei, aspectul teoretic al abordării şi probarea tezelor în baza unui material beletristic faptic.
În calitate de centru de iradiere al cărţii se află teoria dialogică a lui Mihail Bahtin, dezvoltată de acesta în mai multe articole şi apărând într-o formă definitivă în celebra lucrare Problemele poeticii lui Dostoievski (I-a ediţie 1929). Autoarea studiului scoate în evidenţă treptat tot cumulul de concepte bahtiniene şi ocurenţa estetico-filosofică, asimilată, în conformitate cu rădăcinile teoriei dialogice a lui Bahtin, în cadrul unui sistem organizat şi coerent. Cum notează şi autoarea basarabeană, teoria dialogică a lui Bahtin nu a apărut din senin. Meritul savantului rus constă în formularea unei poetici armonioase despre polifonia romanului (exemplificată în baza operei lui Dostoievski), „ce creează o lume artistică, al cărei erou iniţiază de pe poziţii egale un dialog cu autorul său, nefiind un simplu purtător de gânduri şi de idei ale acestuia. Noua poziţie ontologică îi permite eroului să se autocaracterizeze, să-şi exprime „ideologia” şi viziunile proprii asupra existenţei, a omenirii şi chiar părerile despre creatorul său” (p. 26). Teoria generală a dialogului, capacitatea de a privi toate faptele şi evenimentele prin prisma unui dialog cuprinzător şi neîntrerupt nu a putut să nu conducă spre teoria polifoniei romaneşti. Bahtin precizează că elemente de dialogism şi literatură polifonică pot fi depistate şi în trecut (nuvela realistă, satira, unele forme ale biografiei, genurile epistolare ş. a.).
Interesul pentru o teorie lansată în trecut este alimentat şi întărit de postmodernismul literar, în care coexistă „dialogic” epoci şi stiluri.
Titlul cărţii este o metaforă, care trebuie descifrată, la fel, în termeni postmoderni. Dacă romanul modern, subliniază autoarea, semnifică emanaţia unei lumi timorate drept consecinţă a amestecului limbilor în procesul de construcţie a ziguratului biblic, romanul postmodern reprezintă emergenţa unei împăcări necesare, coexistenţa în diversitate, dialogul culturilor. Dialogul devine nu numai simbolul toleranţei, dar şi al germinaţiei. Sinteza dintre nou şi vechi e fertilitatea şi fecunditatea fără sfârşit
(p. 30).
Categoria dialogismului literar este disecată şi în plan diacronic. Astfel, autoarea urmăreşte, vizitând mai multe surse, mutaţiile produse în concepţia dialogismului de la scriitori din trecut (Dostoievski, bunăoară) la cei din modernitate (Joyce, Kafka, Musil ş.a.) şi, în fine, la cei postmoderni (Mircea Cărtărescu, Mircea Nedelciu ş.a.). Conform Juliei Kristeva, „romanul polifonic contemporan al secolului al XX-lea, creat de Joyce, Proust şi Kafka, constituie o nouă verigă în lanţul literaturii carnavaleşti după romanul polifonic al lui Dostoievski, acestea având „aceeaşi poziţie de monologism ca şi romanul dialogic al epocilor anterioare, totuşi deosebindu-se radical de el”. Devierea s-a produs, după ea, la sfârşitul secolului al XX-lea, când romanul polifonic a căpătat „însemnele «ilizibilităţii» (Joyce) sau a devenit imanent limbajului însuşi (Proust şi Kafka)”, spre deosebire de romanul lui Rabelais, Swift şi Dostoievski, pentru care dialogul rămâne a fi „obiectul reprezentării, al intenţiei artistice” (p. 129). În evaluarea noii naturi a relaţiilor dialogice la romancierii postmodernişti, Aliona Grati apelează la autoritatea lui Matei Călinescu din cunoscutul volum Cinci feţe ale modernităţii, în care sunt enumerate procedeele prin care se instituie noua paradigmă dialogică (p. 131).
Exegeza de care ne ocupăm se doreşte a fi nu numai teoretizantă, proteică, încăpătoare – ea însăşi o structură polifonică, – ci şi un ghid prin meandrele romanului. Recomandările nu sunt noi în sine, dar sunt intermediate de concepţia integralistă a dialogismului.
Toţi termenii pe care autoarea îi ia în discuţie (unii sunt evidenţiaţi în subtitlul cărţii) rezultă unul din altul aidoma păpuşii ruseşti. Astfel, caracterul dialogic al operei, situat pe mai multe paliere: polifonie (existenţa mai multor „adevăruri” expuse în operă), poliglosie (corul de voci) şi cronotopicitatea sensului (posibilitatea dialogului situat la distanţă în timp şi spaţiu datorită convergenţei semantice), este dovedit şi pe material romanesc basarabean.
Strategiile dialogice, din care vom recunoaşte „înzestrarea celuilalt cu voce”,  sunt contabilizate la pp. 138-140. Unele vor fi aplicate, în funcţie de materialul disponibil, la analiza romanelor: Din calidor (prima ediţie franceză 1987, prima ediţie română 1989) de Paul Goma, Martorul (1988) de Vasile Gârneţ, Schimbarea din strajă (1991) de Vitalie Ciobanu, Gesturi (1996) de Emilian Galaicu-Păun, Spune-mi Gioni! (2003) de Aureliu Busuioc ş.a.
În cazul fiecărui scriitor, pe lângă analizele pertinente, uneori sofisticate, este stabilit, bineînţeles, statutul şi specificul dialogic al romanului. Din calidor, romanul cu temă basarabeană, este plasat la polul opus al literaturii scrise în Basarabia în perioada sovietică: „Paul Goma este, mai întâi de toate, creatorul unei variante alternative a tipului literar de basarabean, diferit de imaginile personajelor resemnate, contemplative, păşuniste, care au alcătuit canonul anilor ’60-’70” (p. 151). Aş adăuga că „suciţii” lui Goma dialoghează cu personajele lui Vasilache din Povestea cu cocoşul roşu. Arta romanescă a lui Goma este cercetată de autoare şi în planul dialogului culturilor europene, dacă ne gândim la locul de trai şi de emulaţie artistică a romancierului. Romanul mai este analizat prin prisma carnavalescului şi grotescului, forme apoteotice de dialogism.
Romanul Martorul, expresia unei crize de identitate şi de conştiinţă, reliefează consecinţele unui orizont obturat, ale unei viziuni monologice-dogmatice asupra identităţii. În acest context este situată figura lui Ilarion-adultul, al cărui discurs plurivoc „declanşează o pluritate de lecturi şi reconstrucţii ale unui eu esenţial postmodern şi dialogal” (p. 152).
Schimbarea din strajă este deconstruit piesă cu piesă din perspectivă dialogică. Romanul conţine unPopas între două capitole”, un fel de manifest, în care prozatorul îşi exprimă profesiunea de credinţă dialogică şi perfect democratică. Mărcile dialogice sunt inserate şi în alte locuri, pe care Aliona Grati le decupează cu grijă: vocea autorului consemnată la subsol, metalepsele autorului frecvente în discursul indirect liber, instanţele narative, relativ constante pe parcursul cărţii, sunt deturnate de intervenţia altor voci, iar fiecare voce dă propria dimensiune a lumii, cu care intră în contact. Este consemnată totodată problematica particulară a generaţiei ’80: tenta teoretică, asumarea lucidă a trecutului, cunoştinţa unor arhetipuri culturale suprapuse, dedublările şi structurile abisale, precum şi jocul narativ, reflexiv şi autoreflexiv (p. 188).
Spune-mi Gioni! face parte dintr-o galerie de opere în care formula de frescă istorică este bruiată în permanenţă de ficţiunea politică şi de cunoscutul ton incisiv şi persiflant al scriitorului.
Romanul reclamă un model de dialog în negativ, purtat prin intermediul „limbii de lemn” al personajului-protagonist Verdicurov, fost ofiţer KGB (încă va trece mult timp până când cercetătorii vor avea posibilitatea să deconspire „dialogismul” temutei organizaţii sovietice), cu lumea din jur. Dialogul apare distorsionat din ambele părţi. Aureliu Busuioc, el însuşi personaj pitoresc, neordinar, îşi recâştigă un loc binemeritat pe scena plurulingvismului şi plurivocităţii.
În final, Aliona Grati dezbate asupra scriiturii evanescente din mini-romanul Gesturi, „o replică a creatorului împotriva textului care aproape că l-a devorat” (p. 194). Gesturile ca lume primordială, ca plasmă şi magmă, din care creşte corporalitatea, ca datum de dinaintea cuvântului biblic sau, printr-o paralelă a cercetătoarei, a necuvintelor nichitastănesciene, prezintă o temă amplă de meditaţie şi creaţie în opera lui Galaicu-Păun. Gesturile şi corporalitatea sunt analizate minuţios, cu numeroase deschideri şi închideri savante, prin trimitere la Merleau-Ponty, Greimas etc. Comentariul ia forma unei scriituri nu mai puţin labirintice decât originalul comentat.
Romanul ca lume postBABELică înfăţişează o explorare teoretică arborescentă, doctă, cu multiple sertare, o privire scientistă, închisă, de obicei, unor lecturi şi observaţii pragmatice, asupra fenomenului romanului. În ciuda faptului că materialul faptic creează, pe alocuri, senzaţia de ajustat, recunoscută uneori de autoare: „Vom încerca, în pofida aparenţelor şi declaraţiilor din preambulul romanului, să percepem acea substanţă gânditoare din Ges­tu­ri …” (p. 208), studiul merită toată atenţia şi poate fi utilizat cu succes pentru a analiza romanul în materia sa subterană.
_________________
Aliona Grati, Romanul ca lume postBABELică, Chişinău, Editura Gunivas, 2009

ayiqnjo

iljxrqw ayiqnjo