...Fusese ideea Generalului. În ultimul timp acesta căzuse într-o stare depresivă și lăsase treburile statului în derivă. Avea tot timpul pe masă o sticlă de coniac, din care uneori nu mai turna în pahar, ci o ducea direct la gură. Atunci când soția, femeie la vârsta duioșiei, îngrijorată de starea lui, îi confisca sticlele, el i se jeluia lui Ștefan Fânaru că e bolnav și suferă de insuficiență alcoolică acută. În cei șapte ani de când ajunsese la cârma statului se decepționase de tot și de toate, mai ales de unii oameni pe care îi promovase. Înțelesese că se pomenise într-un cerc vicios și că marile gafe în conducerea unui stat nu sunt posibile fără saltimbanci politici. Când își luase în serios funcția, pornise cu mult zel lupta cu economia subterană, deoarece în noul și tânărul stat criminalitatea organizată și puterea dezorganizată ajunseseră frați siamezi. Acum însă are uneori impresia că a luptat cu morile de vânt, iar criminalitatea organizată crescuse pe drojdia corupției avansate într-o oligarhie de stat și nu era altceva decât o nouă specie de orânduire social-economică, una tipic basarabeană. Intuia că peste doi ani, la următoarele alegeri parlamentare, partidul său ar putea să aibă mai puține mandate și atunci risca să cedeze funcția. Iar pentru a evita acest lucru, înțelegea că e necesar să fie cu ochii pe mișcările politice care prinseseră a lua amploare. Apăruseră două partide noi, iar unul dintre ele îl avea în frunte pe un tânăr școlit peste hotare, trecut și prin mașinăria statală și care câștiga tot mai mulți simpatizanți. Grupul său de agenți îl informa cu regularitate despre acțiunile acestuia, pas cu pas, dar el ar fi vrut să știe mai mult.
Firește, când Generalul îl invitase în biroul său, Ștefan Fânaru nu știa care-i motivul, fiind sigur că acesta iarăși are nevoie de un coniac. De când soția îi percheziționa sertarele, lipsindu-l de băutură, el își păstra bateria de sticle în biroul lui Fânaru, cea mai de încredere persoană a sa, iar când intrase la el, Ștefan avea în buzunarul de la piept o sticlă de un sfert de litru, coniacul său preferat, produs la Tiraspol. Era aproape sfârșitul zilei de lucru și Fânaru știa deja că „discuția” va dura până hăt aproape de miezul nopții și că va trebui să mai aducă sticle. Îi puse „sfertușca” pe masă, lângă două pahare deja în așteptare și, la semnul Generalului de a se așeza, Ștefan luă loc.
- Mă uit eu la tine, Fânarule, și de fiecare dată mă mir de un lucru... Știi care-i acest lucru?
- Nu știu, dom’ președinte, că nu vă pot citi gândurile...
- Eeee, șmecherule, poți tu mai multe, dar, ладно1, ție-ți spun... În ultimul timp, mă mir de plăcerea pe care o am atunci când mă întrețin cu un om deștept și cât de parșiv mă simt când rămân cu mine însumi, сам с собой2, adică...
- E o trăsătură a oamenilor mari, a marilor personalități, încercă să-l flateze Fânaru.
Președintele turnă în pahare din sticla care aproape că se goli și îl îndemnă să-i urmeze exemplul. După prima înghițitură, stătu câteva clipe cu gura pungă, savurând aroma băuturii, apoi așeză paharul cu restul de coniac pe masă, la îndemână.
- Fânarule, suntem de-un leat și uneori mă gândesc la cât e de anapoda viața asta. Dacă stai și cântărești bine lucrurile, cred că nu eu, ci tu ai fi meritat să stai în scaunul ista.
- Exagerați, dom’ președinte, zău...
- Bine, să admitem, dar tu te-ai născut să fii cel puțin un ministru.
- Miniștrii nu se nasc, ci de regulă devin cei care se nasc a nu fi miniștri. Așa e soarta, îi place să facă fel de fel de șotii cu omul.
- Bine, acum să-ți spun de ce te-am chemat...
Fânaru își săltă puțin paharul din care abia gustase, privindu-l cu un zâmbet ușor, iar Generalul flutură repezit din mână:
- Nu, nu pentru sfertușca asta, că nu mai sunt chiar un alcoolic... Am vrut, pur și simplu, să mai stau de vorbă cu un om deștept.
- Să stăm...
- Și cu un соратник... cum ar fi în limba de stat?
- În cazul nostru... ar fi... ortac...
- Da, și cu un ortac, dacă nu ești împotrivă.
- Nu sunt împotrivă...
- Cum crezi, Fânarule, face să luăm în serios partidul ista nou, care-i și liberal, și democrat, și european, și nu mai știu câte încă? Sau să-l lăsăm în pace și să ne căutăm de ale noastre?
- Eu cred că face...
- Маладец, îmi place cum gândești!
- Sondajele sociologice arată că e în ascensiune…
Președintele mai gustă din pahar, lăsând pe fund câteva picături, și făcu din mână un gest a dispreț:
- Lasă-mă, te rog, cu sondajele... Într-o economie de piață ca cea basarabeană poate fi comandat nu doar un sondaj sociologic, dar și rezultatele lui. Eu m-am tot gândit zilele astea la această grupare, care se crede partid, și am vrut să mă consult cu tine, doar îmi ești consilier, nu?
- Da, bineînțeles, și cred că e stringent necesar să discutăm această chestiune. Dar mai indicat ar fi la Consiliul de securitate.
- Ha, Consiliul acesta e mai mult un organ consultativ-contemplativ, aruncă el  cu dezgust și-și răsturnă pe gât coniacul rămas pe fundul paharului.
Ștefan se ridică imediat și ieși pușcă din biroul președintelui, revenind cu altă sticlă, dar una cu o capacitate de trei ori mai mare. Vru s-o destupe, dar Generalul îi făcu semn că nu e nevoie. 
- Eu m-am gândit să vedem împreună care-s părțile vurle... vule... vu...
- Vulnerabile, îi veni Ștefan în ajutor.
- Da, cu locurile mai slabe ale acestui partid... Să începem mai întâi cu liderul, pe care-l cunosc încă de când lucra în guvern pe timpul celui de-al doilea președinte. Atunci individul a demonstrat că e priceput la învârteli, și-a făcut o avere bună, deci cu asta îl putem avea la mână...
- Aveți perfectă dreptate, îl flată Fânaru, doar se știe că lăcomia omului crește în proporție geometrică față de propria bogăție.
- Și când te gândești, dom’le, că a făcut studii serioase peste hotare, nu ca mine, ironiză Generalul, și ar fi trebuit să fie un intelectual din cei fini, subțirei, preocupați doar de spirit...
- Citisem undeva că în confruntarea dintre spirit și burtă, primul va fi mereu în pierdere, pentru că burta e dintr-o categorie mai grea de greutate. 
- Păi, asta-i pentru că unii trăiesc pentru a mânca...
- Iar alții pentru a respecta dieta, adăugă cu sarcasm Ștefan.
- Orice am spune noi, Fânarule, dar individul nostru, în afară de mâncare, țintește mai departe.
- Dar se mai știe că omul poate trăi fără mâncare mai mult de-o lună și nicio zi fără iluzii. 
- De aceea individul de pe acum se pregătește de alegeri.
- Acest lucru e bine să-l facă și partidul de guvernământ, mai ales că aveți la mână toate structurile statului, mass-media, și în special trebuie pusă la treabă televiziunea.
- Da, ai dreptate, suspină Generalul și prinse a destupa sticla, acum nu mai există societate, ci telespectatori...
După ce turnă puțin în pahare, adăugă:
- Și în alte timpuri minciuna era la putere, dar pe atunci, precum bine știi, nu exista televiziune... 
Îi făcu semn să-și ia paharul, după care ciocni răsunător și trase o înghițitură. Stătu câteva clipe cu ochii închiși, apoi răsuflă adânc și vorbi în continuare, privind atent în lichidul rămas în pahar, de parcă ar fi zărit ceva acolo:
- Dac-ai privi astăzi în sufletul unui basarabean, mai ales al celui de la țară, care-i cel mai oropsit și necăjit, vei descoperi în el un ecran de televizor, arătând concomitent o mulțime de canale și în marea lor majoritate rusești...
- Păi, tocmai asta e necesar de exploatat, că el asta face, îl întrerupse nereținut Ștefan. E foarte abil în a-i cuceri pe oameni. 
- Da, Fânarule, de aceea, cred eu, nici nu are sfârșit această tranziție, pentru că slăbănoaga noastră economie încă mai funcționează în temeiul vechilor mecanisme sovietice, iar în politică, deși mai sunt în viață vechii pungași comuniști, au apărut deja proaspeții și tinerii coțcari, foarte flămânzi și foarte însetați...
- Aveți perfectă dreptate, dom’ președinte, și ceea ce spuneți o demonstrează faptul că șmecherul care dă vârtos acum din coate și-a ales pentru formațiunea sa, foarte ingenios, culoarea verde, care vine, cică, de la „frunza verde” din folclor, cu care începe orice cântec popular.
Generalul pufni ironic:pufni ironic
- Ha, lasă-mă cu frunza verde din folclor, că eu știu altă versiune: e vorba de culoarea verde a semaforului, adică le-a dat de înțeles ortacilor săi că au culoare verde la orice fel de afaceri, гуляй, братва3! Iar nu demult lucrătorii aperativi ai SIS-ului mi-au dolojît4 ...
Mai sorbi o înghițitură de coniac și rămase cu ochii închiși, savurând băutura pe care o cotili mai întâi prin cavitatea bucală. Ștefan surâse nereținut, căci de la tăria coniacului șeful începuse deja a schimonosi cuvintele și el auzise nu „lucrătorii operativi”, ci „aperitivi”. În cele din urmă, îi aminti că nu-și încheiase fraza:
- Și ce v-a raportat SIS-ul?
- Ah, cică, atunci când aiștea cu „frunza verde” vor ajunge la putere, vor forma un departament pentru relațiile cu criminalitatea, în locul celui care există și luptă cu ea, apoi vor preface țara noastră într-o societate a echității... speciale... sau sociale, dar nu-i mare разница5. 
- Bine, un politician poate îndruga orice inepție, important e să aibă priză la oameni, și se mai știe că un politician adevărat este acela care e în stare să-l convingă pe alegător de propriile sale rătăciri.
- Păi, Fânarule, el asta și face! Cu succes! Cum să-l oprim?
Președintele înșfăcă sticla, turnă precipitat, aproape umplând paharele, și le privi, uimit de ce făcuse, apoi așeză sticla cât mai departe, pe cel mai îndepărtat colț de masă. Își frecă îndesat fața cu palmele și, calm, îl ținti pe Ștefan în ochi:
- Știi, Fânarule, ce idee mi-a venit?
- Nu știu...
- Îi plac femeile... E un muieratic peste măsură! Mai ceva ca tine...
- Mulțumesc de compliment, dom’ președinte, surâse Ștefan într-un dinte. 
- Nu te supăra, Fânarule... La vârsta ta, într-adevăr, e un compliment. Eu, ehe, de mult am pus-o la sărat, să nu se bâhlească. Iar pe el l-am văzut cu ce ochi se uita la Sorina noastră...
- Bruneta de la protocol?!
- Da, văd că o știi, zâmbi Generalul. Nu știu și nici nu mă interesează, dacă ai... dar prin ea am putea obține câte ceva... Știi procedeul cela din antichitate, cu calul troian?
- În cazul nostru, e vorba de-o iapă troiană, făcu amuzat Fânaru, dar aveți dreptate, e una de soi. 
- Păi asta și vreau să discutăm, își frecă el palmele. Ție-ți iese să vorbești cu ea, s-o convingi să i se bage-n pantaloni, ce zici de idee? Individul o să muște momeala, neapărat, iar din partea ei e nevoie de nițel curaj, că restul are...
- Nu e o problemă, dar pentru siguranță e nevoie și de un stimulent, cred că înțelegeți ce am în vedere...
- Fânarule, suntem într-o economie de piață, iar în ea totul trebuie să fie rentabil, chiar și curajul, așa că îmi spui cât și cum. Te ocupi de Sorina, de instructaj, de informații și de altele care vor mai apărea... 
- Dom’ președinte, nici nu se discută, îl asigură Ștefan. 
- Atunci într-un ceas bun, se învioră președintele și ciocniră paharele.
- Cu Doamne-ajută, îi răspunse Ștefan și sorbi o înghițitură de coniac, punând apoi paharul alături de al președintelui, din care acesta luase la fel de puțin.
- Știi, Fânarule, eu niciodată n-am crezut în Dumnezeu, mi s-a spus din școală că el nu există, iar eu nu aveam cum pune la îndoială vorbele învățătorilor... Dar acum, la vârsta noastră, încep să am îndoieli: dar dacă există? În plus, dacă noi am fi crezut în Cel de Sus, astăzi am avea pe cine da vina pentru dispariția Uniunii Sovietice. Acum particip și eu, uneori, la slujbe, alături de tizul meu, mitropolitul, chiar îmi fac și cruce... mare comedie...
- Și-l rugați pe Dumnezeu de ceva?
- Îl rog să miluiască și să ocrotească partidul comuniștilor mei, dar mai ales pe cei care ne votează, deși îmi dau seama că e o rugă în pustiu... 
- Și eu, dom’ președinte, îl susținu Fânaru, știind că asta-i va plăcea, gândesc în felul următor: dacă nu există Dumnezeu, e inutil să merg la biserică, iar dacă există, atunci e riscant, că te-ar putea pedepsi pentru necredință, chiar de te-ai afla și în altar. Din acest motiv nici eu nu-s prea mers la biserică...
Până deșertară paharele, mai discutară și despre niște colegi de-ai președintelui, printre care erau și vreo câțiva considerați mâna sa dreaptă, aceștia însă în ultimul timp decepționându-l rău:
- Știi, Fânarule, ajunsese Generalul la o sinceritate dezarmantă, despre ultimii doi îți pot spune doar atât: îi cunosc încă de pe când erau instructori în organele superioare ale partidului și ei confirmă regula că din niște lucrători mediocri, în ultimă instanță, ies niște veterani de excepție. Bine, de la ei m-am așteptat, dar de la tânărul de doi metri care a făcut o carieră strălucită în partidul meu, zău, nu m-am așteptat... 
- El pretinde a fi un strălucit parlamentar, încercă Ștefan să-l potolească. 
- Care strălucit, Fânarule? Individul strălucește doar ca o bancnotă nouă de un dolar! 
- E și un orator mai deosebit, e ca o prelungire vorbitoare a microfonului, nu se ogoi Fânaru, ciripește ca cei de peste Prut...
- Orator?! se declanșă Generalul. Eu cunosc doar două feluri de oratori: unii spun prostii improvizate, iar alții le citesc de pe hârtie. Palavragiul face parte din ambele tabere.
Președintele vru să mai toarne din sticlă, dar Ștefan reuși cu multă dificultate să-l convingă că pentru ziua de azi e suficient. Coborând în holul clădirii, ambii conveniră că operațiunea pe care au codificat-o „Sorina” va fi pusă în aplicare chiar la prima recepție organizată de Președinție.
_______
1. Fie (rus.)
2. Singur cu sine (rus.)
3. Să chefuim, fârtaților! (rus.)
4. A raporta (rus.)
5. Diferență (rus.)