Parteneri

Poezia și umbra

Tipăreşte pagina versiune gata de tipărire Recomandă articolul prin: Send to friend

Poezia și umbra

***
Și numai în dimineață,
după ce ai colindat toate apele lumii,
falangele tale de sepie
vor regăsi
pacea.
 
Te vei aduna ca un făt,
ca un păianjen rotund
după ce-a-ncheiat
chinul pânzei,
ca un călător obosit, într-o barcă,
adunând sub el
vâslele.
 
Da, va fi exact acel sentiment:
că ai fi chiar un făt,
un făt care și-a regăsit,
pacea.
 
Te va inunda râul dulce, știut,
arterele tale vor redeveni
miere
și
din acea clipă doar
vei ști ce e somnul, –
acea veglia dorata*
atât de râvnită.
 
Din acel punct numai
va exista poezia,
poezia, care vine
numai la făt, –
un făt născător...
***
Și azi, ca și ieri, poetul Viello
(căci e poet și, mai ales, excelent narator)
va alerga după Lei ca să-și facă de pâine.
 
Ecco, ci siamo incontrati di nuovo!
va spune. –
Avrei da proporvi un libro. Eccolo qua.
Chiederò solo quello
che ha costato a me...*
 
Îl cunoscuse pe Pound.
 
Si, c’e dove scrivo di Pound, – răspunde. –
Lo conoscevo. Del resto,– la vita…
La mia...**
 
Lei e miloasă.
Scoate lent portmoneul roz
și întinde bancnota.
 
Non saro mica piu povera
con questo denaro in piu o in meno.
Bevetevi un ombra oggi,
un altra domani...***, – va spune.
 
Viello privește în gol,
se închină.
Dosește bancnota timid,
mulțumește.
 
Lei mi sta onorando”,**** -
va scrie pe cartea pe care, acasă,
Lei o aruncă cât colo:
 
- Legila tu. Poveretto...*****
 
Citesc.
Poezia și umbra...
* Aici și în continuare din italiană: Iată,/ ne-am reîntâlnit/– va spune. –/ Aș avea o carte să V-o propun. Iat-o aici./ Nu voi cere nimic în plus/ de ceea ce m-a costat...
** Scriu, da, și despre Ezra Pound./ Îl cunoșteam... / În rest, – despre viață… Viața mea...
*** Nu voi fi, zău, mai săracă / cu acești bani în plus sau în minus,/ – va spune. / – Serviți „o umbră” azi, / alta mâine... „Ombra” (umbră) sau „una ombra” (o umbră) în italiană echivalează cu „vin sec”/ „un vin sec”. Această semnificație nouă a cuvântului vine de la obișnuința negustorilor de vin din Piața San Marco de a-și muta continuu butoaiele în jurul pieței, după umbră, pentru a nu se altera produsul.
**** Dumneavoastră mă onorați...
***** Citește-o tu. Sărăcuțu’...
***
Azi vei întâlni din nou
nebunul acestui oraș.
(Fiecare oraș are unul.)
În palton ponosit, ochii dați peste cap,
bolmojește:
Dami un euro! Dami un euro!*.
 
Îl privești.
Te ignoră.
 
Vânează turiștii bogați,
dar și pe cei milostivi,
zișii
morde e scappa” **,
care nu vor putea să revadă
chipul lui travestit.
 
Are cuib pe Canal Grande
bufonul:
prag de marmură-unt
și ferestre cu gratii.
 
Când nu „muncește”,
e aristocrat.
În catifea miele-oro ***
iese-n apus
la plimbare.
Îl revezi vis-a-vis de Giudecca,
în luxosul „Riviera”,
citind „Gazzetino”.
 
Parte ești din peisaj,
Arlechino,
bătrân scamator,
Cerșetor tu de lux
* Dă-mi un euro. Dă-mi un euro.
** „mușcă și fugi”
*** culoare, „miere-aur”
***
Această inconștiență a pescărușilor
de a mânca din trupul unui confrate căzut...
 
Cimitirul San’ Michelle într-o după-amiază gri
de septembrie...
 
În urmă sunt Brodski și Pound,
Stravinski.
În preajma lui Canova pescărușii țipă sinistru,
iar o femelă smulge cumplit din trupul
surorii căzute.
 
Precum peștii piranha, întregul stol se-aruncă avid
la ospăț.
 
Gri și pustiu cimitirul
și-atâta viață apusă în jur,
încât roșul sângelui proaspăt
e o pată sinistră-n peisaj.
 
– O, Doamne, roșul acesta e încă viață! gândești.
– Cum e posibil ca viața din altă viață
să smulgă-așa crud!?...
 
Țipă sinistru femela și smulge din carne,
gâște flămânde gâgâie-n jur
întregul stol.
 
Când prada este complet devorată,
aștepți zborul păsării mândru și drept
și înalt.
Zboară pe jos printre ierburi și sumbre morminte,
ca o fantomă se pierde apoi printre cruci.
 
Iar peste zidul cel roșu al cimitirului,
marea,
doar prin prezența acestor mutanți carnivori
o mai poți bănui.
Păsări piranha la San’ Michele...
***
... Acea stranie percepție
când treci dintr-o lume în alta...
 
Teama că ai putea uita cuvintele
lumii lăsate în urmă,
teama că ai pierdut cuvintele
lumii ce-ți vine din față.
 
Te regăsești locuind
ambele lumi
în armonie și pace,
gata să poți locui
într-un întreg univers.
Globalizare...
***
Și pentru că nimic nu se vede
din locul unde-ai ajuns,
căutându-te-n toate,
privindu-te-n toate,
pentru că nu se vede nimic
din acest punct,
dezbrăcată de haos, acum,
cercul lui mișcător îl diseci.
Ca să vezi.
 
Nimic mai greu ca vederea.
(Ochi tu în propriul ochi,
cum să vezi?!...)
 
Distrugi bolul creat,
viața din juru-ți plesnește, se sparge,
și te reverși.
 
Dați totul la o parte, să văd!”, –
striga poetul.
Și dai totul în lături, să vezi:
tot ce-i făcut nu născut,
tot ce văzul din văzu-ți
întunecă.
 
- Scoateți lumea din mine, să văd!
ca și cum ai striga. −
Mai departe de mine să văd,
mai departe de voi!
 
Fața prezentului ascunsă mereu
și continuu confuză,
bolul de sticlă se-adună din nou ca o vrajă...
Alegi gustul amar al rupturii,
al smulgerii din sine.
 
- Dați totul în lături, să văd!
Pe mine însămi din calea-mi...
Să văd!...
 
... Am să plec într-o toamnă,
ai spus,
când toate curg înapoi
și-i atâta vedere...