Poem la Praga
 
Pe Podul Carol
în loc de patimi
hoarde de turişti cu memoria recentă pierdută
întruchipează refugiul fără să ştie.
Pentru păpuşarii autentici nu mai e loc.
În micile magazine cu suveniruri dai cu greu 
de un Švejk,
Hello Kitty reuşeşte să-l dea la o parte cu lăbuţele ei.
La Boul negru un tip ras în cap serveşte bere
mai ales străinilor.
Chiar şi acum nu e nimeni în oraşul ăsta
care să-i cedeze Marinei Ţvetaeva
locul pentru o cămăruţă comemorativă,
în care sufletul ei să-și găsească în sfârşit liniştea. 
Cu toate crucile şi sfinţii de pe pod
autorităţile locale închid uşa în faţa admiratoarei 
ca la Betleem.
După un drum al crucii angajatei de la
Consiliul popular din Všenory i s-a făcut milă
şi a cedat spaţiul de la punctul de informare
din satul fără turişti
unde odinioară Ţvetaeva a intrat în noroi până aproape 
de genunchi.
Călătoria cu trenul durează o vreme.
În cămăruţa din clădirea realist-socialistă
pe mocheta recent schimbată,
pe care Ţvetaeva cu siguranţă n-ar fi îndrăznit 
să păşească,
se află panouri enorme cu poze.
La plecare, simt în spate privirea ei misterioasă,
care mă întreabă:
«Nici în vremurile voastre n-aveţi parte de umanitate?»
 
 
Poem la Barcelona
 
Aerul cald mediteraneean
de sfârşit de decembrie,
ritmurile fierbinţi ale muzicii,
vorbe melodioase,
mirosul de fructe de mare şi de peşte,
culorile pestriţe ale citricelor şi
pulsaţia exuberantă de pe străzi
sunt spintecate de sirenele poliţiei
şi de semnale albastre intermitente.
La fiecare pas poliţişti cu mitraliere
apără realizările civilizaţiei.
De aceea prefer să-mi duc familia la adăpost
în Sagrada Familia neterminată de o sută douăzeci 
şi cinci de ani
şi să-l rog pe Dumnezeu pentru un azil spiritual.
Ca să intri ai nevoie de un bilet printat
sau de o aplicaţie corespunzătoare pe telefonul mobil, 
solicitările pentru un azil spiritual
sunt acceptate numai pe suluri de papirus,
facsimilul nu e suficient.
Aşa că printre trunchiurile pădurii cereşti,
îngenunchind în faţa titanului unei arte noi,
mă rog pentru o minune,
ca nava de aici
să devină Arca lui Noe a noastră.
Dar nu-i destul timp să termin rugăciunea.
Privirea fixă a paznicului cu baston de cauciuc
îmi dă de înţeles că a venit ora închiderii.
Mă îndrumă cu familia spre stradă, 
între standuri.
Cumpărarea de bilete noi pe site
înainte de a pleca acasă nu e posibilă.
De aceea cumpăr un calendar cu operele lui Gaudí,
care anul viitor va fi
o icoană pe un perete al căsuţei familiei noastre.
Când se va finaliza procedura de beatificare 
a arhitectului,
voi pleca pentru prima dată în viaţă în pelerinaj.
 
 
Poem la Bucureşti
 
O cameră fără cărţi
e ca un suflet fără trup,
mă avertizează versurile
din rama neagră aflată în stânga televizorului
din garsoniera plină de cărţi din Bucureşti.
Nu pot să ies pe balcon
pentru că l-au ocupat porumbeii.
Mă reazem de fereastra camerei preapline de cărţi
şi am grijă să nu mă aplec prea mult în faţă,
pentru ca nu cumva din cauza sufletului de plumb 
să urmeze un salto mortale.
E prea devreme să aterizez de-a pururi pe pământ.
Trebuie să am grijă de familie şi nu numai de ea.
Pentru că însuşi Iisus a fost pribeag,
nu poate împiedica exodul din noul mileniu.
Îmi doresc ca porumbeii să plăsmuiască o coroană
şi apoi să mi-o aşeze pe cap.
În Roma antică se credea
că poartă noroc.
Apoi ca un Iisus al unei ere noi,
umilit şi batjocorit, aş umbla pe bulevard
şi aş propovădui pacea.
Cursurile de scriere creativă nu pot salva poezia,
poezia nu mă poate salva pe mine,
iar eu nu pot salva lumea.
Poate că porumbelul din balconul meu
va reuşi să salveze porumbiţa albă, 
care ca o lumină la capătul tunelului
a încremenit pe reclama luminoasă la săpun,
şi în cele din urmă pacea va domni pe pământ …
 
 
Vârsta de mijloc
 
S-a zis cu bişniţa cu blugi
şi gumă de mestecat,
cu senzaţia de bucurie în oraşul cenuşiu decorat 
de Anul Nou,
cu laptele la pungă,
cu desenele animate alb-negru,
cu convorbirile din cabinele de telefon,
cu datul de bineţe în sălile de aşteptare.
S-au dus chefurile la mare
cu o chitară şi cântece dulcege,
jetoanele pentru transportul în comun, 
cozile la chioşcul cu cartofi prăjiţi, 
magazinele universale.
S-au dus chelneriţele de treabă,
care dădeau de băut pe încredere,
s-au dus conturile curente şi
pretextele de a închide o bancă.
Doar mult plastic
şi lumea ca un ecran stins
de telefon mobil.
 
 
Creaţie
 
Dacă amândoi ne-am hrăni cu metafore,
le-am plămădi cu siguranţă din făină integrală.
De nu ştiu câte ori am încercat cu făină de secară,
dar aluatul cade mereu
în timpul frământatului.
Aşa e de multă vreme.
Sunt atât de flămând, nemâncat chiar …
Ema s-a întors azi bosumflată de la şcoală,
pentru că trebuie să scrie un basm după toate rigorile.
Avem atâtea reţete acasă,
că e normal să aştepte ajutorul părinţilor,
însă nu-l găsim pe Propp.
Încerc să plămădesc din memorie,
dar nu-mi iese.
Deşi cu ocazia asta am folosit făină albă, 
elementele de morfologie ale
basmului fantastic mi se lipesc de degete.
Nu pot să o ajut.
Aşa de mică şi trece deja printr-o criză de creaţie.
Consolarea că şi eu mă confrunt cu probleme 
asemănătoare
ar fi lipsită de sens.
Când frământ tăcut, plămădesc …,
simt deodată sub degete
o putere miraculoasă.
Problema era cu drojdia, nu cu făina!
Traducere din limba slovenă: 
Paula Braga Šimenc
 
 
Aleš Mustar s-a născut în 1968 la Ljubljana. Este poet și traducător literar. A absolvit Facultatea de Litere la Ljubljana și a terminat doctoratul în literatura română la Facultatea de Litere în București. Traduce poezie, proză și teatru din limbile română și macedoneană. Până în prezent a tradus peste treizeci de volume. În anul 2005 a publicat cartea de poezie Interpretări (ne)autorizate, care a fost tradusă în limbile engleză și macedoneană. Recent i-a apărut volumul de poezie Vârsta de mijloc. Poemele lui Aleš Mustar au fost publicate în mai multe antologii. Este membru al Uniunii Scriitorilor din Slovenia și al Uniunii Traducătorilor Literari din Slovenia. Scrie și texte pentru teatru alternativ.
 
Pagini îngrijite de Aleutina Saragia