Pata de rugină
 
S-au întâlnit la un film
în cadrul unui festival
Ea spunea că e alt film
dar după el era Ego
S-au văzut
de vreo două ori
Ultima dată s-a întâmplat într-un bar
despre care el și-a zis
că se cântă muzică tare acolo
iar ea și-a zis să mai revină
Nu au fost
ceea ce s-ar numi cu un termen demodat
perechea ideală
Pe scurt
dragostea lor a sfârșit
exact ca în filmul crime
pe care l-au vizionat ambii
deja separați de câteva scaune goale
E ca și cum ai privi prin țeava puștii
și pata de rugină ar fi dispărut
 
 
Traducând din Victor Hofman ş.a.
 
Bifam cărți cărți cărţi
pe care să le cumpăr
când voi ajunge la
Îmi amintesc
cum voiam să prind și Peterhoful
(Probabil poezia e chiar amintirile
scrie Liubov Turbina)
și nu mă puteam hotărî
dacă să iau un tren comod și plictisitor într-o dimineață
lăptoasă de toamnă
sau un feribot pornit în bătaia curenților baltici
Sau poate e mai bine
ca bifele cu cărți să se adune să se adune să se adune
Acum a venit vremea
să traduc din poeți ruși
aproape uitați
Acum știu cum arată Atlantida lor
ca un poem cu rime
Probabil poezia e însăși uitarea
 
 
Semințe
De fapt, i-am văzut puțin scrisul
căci a ezitat chiar de la început...
AH, Jocurile Daniei
 
Îmi place că scrii de mână
în carnetul tău
deși te-ai fi putut folosi de un gadget
Eu citesc Tagore pe hârtie
cu toate că aș fi putut utiliza un book reader
În fiecare vamă parcurg
fără să mă grăbesc
câte cincisprezece-douăzeci de pagini
Literele majuscule aproape că le pictezi
disproporționat de mari
așa cum obișnuiesc să le fac și eu
Scrisoarea la care trudești neîntrerupt
e adresată evident cuiva
poate nimănui
Nu mă deranjează nici cerneala verde
aleasă pentru a surprinde sau chiar a epata
Semaforul la care am oprit
are însă culoarea roșie
iar semințele de betel din roman s-au scuturat
 
 
Vals trist
J.S.
 
Nu e prima dată când ascult Vals trist
dar abia astăzi încerc să număr motivele muzicale
care se derulează pe toată durata
și ajung la vreo cinci-șase
Tema însă e cu totul altceva
E ceea ce ar vrea să înceapă
și nicidecum nu se întruchipează
în niște forme finite
Un vals neobișnuit de bogat
compus numai din bruioane și eboșe
Mi-l imaginez mereu ca pe o apă mare un tsunami
care se rostogolește vertiginos peste tine
și nu e decât imaginea unei iluzii optice acvatice
E ca și când ai trăi în interiorul unei țări
cum e Kuweitul
care nu are niciun râu
 
 
După
S-au scuturat frunzele de cremă ale tortului
S-au topit cuvintele siropoase din toasturi
Veselia a trecut ca focurile de artificii
Am rămas singur față în față cu noaptea
cu alcoolul
Eu nu mai eram nicăieri
Uitasem că realitatea la care voi reveni
e mai dură
Un taxi galben ca cele din New York
mă scotea din parcul invadat acum de țânțari
și din gândurile negre
ca taxiurile londoneze
E o secetă severă de august
și niște dureri surde în mâna stângă
dar nu ai cui spune
decât nopții
Trecem în viteză pe acolo unde în locul pustietăților
de odinioară
au răsărit blocuri nepopulate
 
(Din volumul Semințe de betel, în curs de apariție)