Parteneri

Plecarea lui Serafim Saka

Tipăreşte pagina versiune gata de tipărire Recomandă articolul prin: Send to friend

Plecarea lui Serafim Saka

imaginea utilizatorului Vitalie Ciobanu

În ultima decadă a lunii mai ne-a părăsit Serafim Saka – unul dintre marii prieteni ai revistei noastre. Dispariția lui Serafim Saka reprezintă o grea pierdere pentru literatura română și pentru spiritul democratic din Moldova. Serafim Saka este autorul unor volume de proză – Era târziu (1968), Vămile (1972), Linia de plutire (1994) și romanul autobiografic Pe mine mie, redă-mă, pe care, din păcate, nu a apucat să-l vadă ieșit de sub tipar. A publicat și câteva cărți de publicistică și de interviuri: Basarabia în Gulag, Pentru tine bat, Orbirea și Aici și acum (apărut anul trecut într-o ediție revăzută), în care a evocat în pagini memorabile, răscolitoare, calvarul totalitar al basarabenilor, dar și destinul unor intelectuali și artiști emblematici pentru istoria postbelică a Moldovei.
Saka a fost întreaga-i viață un revoltat, un spirit neînregimentat. Înainte de ’89 a avut parte de numeroase șicane și persecuții: sovieticii nu l-au iertat pentru atitudinile sale insurgente, pentru ironia sa corozivă. Nu l-au ocolit din această cauză nici pizma și nici delațiunile unor confrați, pentru că o societate a cenzurii și a ierarhiilor răsturnate favorizează răbufnirea diferitor frustrări și resentimente nutrite de mediocrități la adresa oamenilor de valoare. Saka a fost una dintre vocile cele mai puternice ale renașterii naționale din anii 1988-’91, însă spiritul său polemic nu a fost văzut cu ochi buni de noua protipendadă culturală de la Chișinău, instalată în posturi de decizie – la ministere, în presă, la uniunile de creație.
Serafim Saka a condus o vreme un club de dezbateri, foarte popular la Uniunea Scriitorilor. Confratele nostru a fost ingredientul viu al oricărei reuniuni literare. Vocea sa incomodă a alimentat numeroase discuții și polemici la Chișinău, nonconformismul, independența judecăților, respingerea infatuării și a lichelismului național i-au întărit faima de „cârtitor de serviciu”, transformându-l în ținta unei aversiuni constante din partea impostorilor de pe scena culturală.
Serafim Saka a adus prin proza sa un topos urban, un freamăt de modernitate și intelectualism, așezându-se într-un contrast izbitor cu ruralismul desuet care domina literatura basarabeană în anii ’70-’80. Conectat puternic la actualitatea politică și culturală românească, dl Saka a cultivat numeroase relații cu scriitori din Occident și cu spirite democrate de la Moscova, cum sunt Andrei Bitov și Vladimir Makanin, inclusiv prin intermediul PEN Clubului din Moldova, al cărui membru-fondator și președinte a fost. Tinerii scriitori basarabeni, în special optzeciștii, au avut pentru dl Saka un mare respect și o profundă solidaritate, iar acesta, la rândul său, s-a simțit afin cu opțiunile lor estetice și politice.
Serafim Saka a plecat trist și decepționat de traseul Basarabiei, de impactul scăzut al cuvântului scriitoricesc. Parcă pentru a-i confirma aceste amărăciuni, la funeraliile sale nu au venit nici reprezentanții de la vârful actualei puteri (acaparați, pesemne, de febra alegerilor locale), cu excepția primarului general Dorin Chirtoacă. La fel de meschini s-au dovedit și unii colegi de breaslă, care nu au putut trece, nici măcar la ceasul despărțirii, peste niște supărări personale.
Cine mai are nevoie de scriitori în Republica Moldova? Chiar dacă mai-marii zilei cred că se pot dispensa de ei, un popor nu poate dăinui decât prin oamenii săi de spirit. Destinul lui Serafim Saka ne transmite un mesaj: vai și amar de comunitatea care va rămâne restanțieră la materia cultură și demnitate.
 
Vitalie Ciobanu