Categorii

Parteneri

Partizanii libertăţii de la Nucşoara

Tipăreşte pagina versiune gata de tipărire Recomandă articolul prin: Send to friend

Partizanii libertăţii de la Nucşoara

imaginea utilizatorului Mariana Codruţ

Am în mînă o carte pe cît de monumentală (peste 800 de pagini), pe atît de mişcătoare: Luptătorii din munţi. Toma Arnăuţoiu, grupul de la Nucşoara. Documente ale anchetei, procesului şi detenţiei*, semnată de fiica lui Toma Arnăuţoiu, dna Ioana-Raluca Voicu-Arnăuţoiu. Volumul a dorit să marcheze comemorarea a 50 de ani de cînd Tribunalul militar al Regiunii a II-a i-a condamnat la moarte pe tatăl şi unchiul autoarei şi pe încă 14 oameni implicaţi în activitatea acestui grup, toţi executaţi de autorităţile comuniste în noaptea de 18-19 iulie 1959. Alţi 100 de simpatizanţi, gazde, susţinători (studenţi, preoţi, intelectuali, ţărani din zona Cîmpulung-Muscel), printre care şi Elisabeta Rizea - au primit condamnări de la 3 ani la închisoare pe viaţă, degradare civică şi confiscarea totală a averii.
Documentele incluse în volum – declaraţii, vădit smulse în timpul unor interogatorii durînd şi 10-12 ore sau sub tortură, procese verbale de interogatorii, note informative, rapoarte despre planurile şi acţiunile întreprinse de Securitate pentru a-i prinde pe rebeli, ordine, acte de acuzare, pagini din jurnalul scris, la îndemnul lui Toma, de tînărul membru al „bandei”, Constantin Jubleanu, sentinţe judecătoreşti etc. - au fost  găsite în arhivele CNSAS de dna Voicu-Arnăuţoiu; ele luminează istoria acestui probabil cel mai longeviv grup de rezistenţă anticomunistă română (1949-1958), autointitulat „partizanii libertăţii” - cum semna Toma Arnăuţoiu unele bonuri de achiziţie. Cum se explică faptul că, în timp ce alte grupuri naţionale sau din ţările vecine erau lichidate chiar şi numai după un an-doi de funcţionare, cel al fraţilor Arnăuţoiu - nu e singurul, fireşte - a supravieţuit atît de mult timp? Eu presupun că acest lucru a fost posibil datorită inteligenţei, mobilităţii şi capacităţii de organizare a capului mişcării, datorită charismei lui personale, care i-a adus mulţi susţinători şi, nu în ultimul rînd, datorită armelor şi diverselor obiecte foarte utile (binocluri, hărţi ale zonei etc.) păstrate din timpul războiului. De altminteri, dacă nu intervenea şi aici trădarea, probabil grupul nu ar fi fost prins niciodată…
Pentru cei foarte tineri, care ştiu prea puţin despre circumstanţele istorice ce-au favorizat apariţia mişcărilor de rezistenţă postbelică în care se încadra şi cea a fraţilor Toma şi Petre Arnăuţoiu, iată cîteva repere: pierzînd războiul, ţara a fost ocupată de sovietici, fapt care a însemnat instalarea prin fraudarea alegerilor a comuniştilor; birurile impuse de stat ţărănimii în urma reformei agrare din ’45 au atins cote ameţitoare; proprietăţile industriale au fost naţionalizate, cele agricole trecute, prin colectivizarea începută în 1949, în stăpînirea statului; partidele politice au fost interzise, membrii lor de frunte fiind arestaţi, ca şi mulţi industriaşi, comersanţi, reprezentanţi ai elitei ţărăneşti şi intelectuale; Biserica ortodoxă a devenit obiect de persecuţii, cea Greco-catolică a fost scoasă în afara legii etc. Şi asta pentru a se face loc „revoluţionarilor de profesie” – comuniştii.
Neputîndu-se împăca defel cu abuzurile şi samavolnicia instalate în ţară – şi convinşi fiind că nici americanii şi occidentalii nu se vor împăca, iluzie creată şi de posturile de radio în limba română de la Londra, Paris şi Madrid, care „sprijineau mişcarea de rezistenţă” (cf. „Cuvîntul înainte” al volumului, semnat de Nicolae Henegariu) - , mulţi locuitori au luat drumul munţilor şi al codrilor, constituindu-se în mişcări de rezistenţă independente, necoordonate de un centru. Iluzia intervenţiei puterilor lumii s-a risipit definitiv cu ocazia revoluţiei din Ungaria, din 1956. Deşi s-au lămurit că nu mai au ce aştepta din partea americanilor şi a occidentalilor, unii partizani români, precum cei din mişcarea de rezistenţă de la Nucşoara, nu s-au predat, continuîndu-şi opoziţia.
Grupul de la Nucşoara a fost iniţiat în 1949 de colonelul Gheorghe Arsenescu, care apoi s-a separat de el ; acest grup, numit „Haiducii Muscelului”, cuprindea la început 16 oameni, nucleul său dur fiind format din fraţii Arnăuţoiu şi Maria Plop din satul Prisacani, fata probabil alungată de vremuri şi sărăcie din judeţul Iaşi tocmai în capătul acela de ţară. Ţin să mai spun că Toma, fost ofiţer în armata regală, şi Petre Arnăuţoiu erau fii ai unui învăţător foarte înstărit – şi şef al ţărăniştilor locali - din comuna devenită deja celebră. Timp de aproape 10 ani, membrii grupului de rezistenţă Arnăuţoiu, din ce în ce mai puţini, îşi duc zilele în munţi, gravitînd în jurul cîtorva sate din zonă: se mută dintr-un bordei în altul, pentru a nu fi prinşi; achiziţionează legal sau cu complicitatea gazdelor – spre final şi forţat - alimente de pe la stîni, exploatări forestiere, cabane, trecători, grădini; deşi Toma Arnăuţoiu era, după cum mi s-a părut, un bărbat lucid şi măsurat la vorbă şi la gest, sînt nevoiţi să se răfuiască şi între ei (ajungînd chiar să omoare pe un camarad foarte turbulent, care împuşcase cîţiva securişti şi miliţieni); coboară prin sate pentru a primi informaţii şi ajutor; discută „duşmănos împotriva regimului democrat-popular”; scriu uneori scrisori către reprezentanţii locali ai puterii comuniste, ameninţîndu-i că Dumnezeu – pe care ei „l-au dat afară din sat”, după expresia foarte plastică a lui Toma, un cititor al lui Radu Gyr – le va plăti într-o zi pentru toate fărădelegile lor... Şi toate astea făcute pînă în ’56 cu speranţa venirii americanilor şi a occidentalilor; după ‘56, eşuîndu-le vagile planuri de fugă din ţară, probabil cu moartea în suflet.
La momentul arestării – 20 mai 1958 – în grup mai rămăseseră doar 5 persoane: fraţii Arnăuţoiu, tînărul Constantin Jubleanu – împuşcat pe loc, fiindcă s-a opus arestării -, Maria Plop şi… fetiţa ei şi a lui Toma, născută în 1956, într-o grotă din munţi. E vorba de Ioana-Raluca (autoarea cărţii de faţă), supravieţuitoare prin miracol, care, după arestarea părinţilor, e trimisă la orfelinat iar ceva mai tîrziu intră într-o familie adoptivă. Nici nu se putea altfel: tatăl fusese executat, iar mama, condamnată la muncă silnică pe viaţă, mai puţin… norocoasă, a avut parte de o moarte lentă, decedînd în ‘62 în închisoarea de la Miercurea Ciuc (diagnostic: „insuficienţă circulatorie şi TBC pulmonar”!), la vîrsta de numai 35 de ani: ce nu au putut face frigul şi umezeala anotimpurilor din munţi în aproape zece ani, au făcut tortura, frigul şi umezeala din puşcăriile comuniste în doar patru ani…
Aici aş vrea să menţionez un lucru din jurnalul scris de tînărul partizan Constantin Jubleanu în condiţiile aspre ale vieţii lor de „bandiţi”, de „terorişti”, cum erau numiţi de către autorităţile comuniste. În aceste puţine pagini – în care autorul îl numeşte pe conducătorul grupului, cu vădit respect, „domnul Tomiţă” - , se strecoară pe ici-pe colo, printre relatările pe scurt şi cu sufletul la gură ale întîmplărilor mari, şi detalii care personalizează, „umanizează” această istorie, parcă desprinsă dintr-un film (!): de pildă că într-o zi, întorcîndu-se grupul şi găsind bordeiul ruinat, pînă la repararea lui Maria Plop a ţinut-o tot „într-o jale” din cauza frigului iernii; sau că, după ce au sfătuit-o să nu tragă dacă va fi prinsă, bărbaţii au plecat la vînătoare, lăsînd-o singură cu fetiţa zece zile în codru! Asemenea detalii m-au făcut să văd altfel, mai puţin… ab­stract, această aventură sinucigaşă a unor oameni zdruncinaţi profund din rostul lor de vremurile cumplite de după război; şi, mai ales, m-au ajutat să empatizez cu biata mea consăteancă, Maria Plop, o femeie foarte tînără şi fragilă, după cum o arată fotografiile din anexele volumului, forţată de împrejurări să trăiască amar de vreme în condiţii inimaginabile. Ei bine, în aceste condiţii biata Maria a rămas însărcinată, a născut şi a crescut timp de doi ani, pînă la arestare, un copil!
***
Nu se ştie cu precizie nici azi cîte grupuri de partizani au funcţionat pe teritoriul României, întrucît fenomenul a rămas încă insuficient cunoscut la noi; am găsit în presă o informaţie că pe tot cuprinsul ţării ar fi existat măcar 200, dar că în documentele Securităţii ar fi fost numărate peste 1 000! Nici numărul partizanilor nu e ştiut cu precizie: dna Voicu-Arnăuţoiu avansează cifra de „cîteva sute”. Cum însă partizanii erau susţinuţi şi ajutaţi de rude, prieteni şi vecini, rezistenţa anticomunistă, care s-a născut din durere, frustrare şi ură şi care a pus pe jar ani şi ani Securitatea şi Miliţia noii orînduiri, a avut proporţii mult mai importante decît ar putea-o indica numărul „haiducilor”. Cercetările vor limpezi şi acest episod de istorie românească şi-l vor aşeza în dreapta lui lumină, cu atît mai mult cu cît merită un asemenea efort cu asupra de măsură, el arătîndu-ne şi altfel decît slabi şi incapabili de solidaritate…
_______
Ioana-Raluca Voicu-Arnăuţoiu, Luptătorii din munţi. Toma Arnăuţoiu, grupul de la Nucşoara. Documente ale anchetei, procesului şi detenţiei, Editura Vremea, 2009, ed. a II-a.

Canada,   Montreal, 2010 Bun

Canada,   Montreal, 2010
Bun gasit stimati prieteni!
In curind la Montreal va aparia primul ziar “CASA MOLDOVEI in CANADA”  al moldovenilor  din America de Nord.
DumitruConceptia ziarului este : promovarea imaginei Moldovei  si moldovenilor in America de Nord, promovarea vizibilitatii diasporei moldovenilor , promovarea obiceiurilor si culturii neamului  , crearea podului functional si efectiv al oportunitaţilor economice între Moldova si Canada.
Ziarul nostru are ca scop mentinerea legaturilor  directe cu toate regiunile ţarii prin intermediul reportajelor si articolelor pe care dorim sa le primim din ţară si din alte tari de la jurnalişti locali pentru a le putea plasa in ziarul nostru. Subiectele articolelor pot fi diferite – incepind  de la istoria baştinei pina la evenimentele satului, comunei , judetului , tarii sau a diasporei locale din tara unde locuiti.
Vă invităm să colaborati cu ziarul nostru.
Ziarul este un proiect comercial si nu are nici un support financiar de la institutiile locale si unica sursa de finantare este publicitatia plasata in ziar.Vom fi foarte recunoscatori daca ne veti putia oferi articole interesante pe diferite subiecte pe care le vom putia plasa la noi in ziar indicind sursa.Ziarul va iesi  doar 2 ori pe luna si rubrica din Moldova va fi doar 3-4 pajini.Suntem in asteptaria raspunsului dumniavoastra.
Cu mult respect, redactia  ziarului «  Casa Moldovei în Canada ».
Fax.(1)514- 938-1880   e-mail :  casamoldovei@yahoo.ca   www.casamoldovei.ca