Categorii

Parteneri

Panta rhei

Tipăreşte pagina versiune gata de tipărire Recomandă articolul prin: Send to friend

Panta rhei

imaginea utilizatorului Emilian Galaicu-Păun

Abia dacă-i
spune, încă
străinei: „Fii
apa”*, în ’48,
lui Ingeborg
Bachmann
(1926–1973)
că o altă vie-
neză, Romy
Schneider
(1938–1982),
iat-o ţâşnind
în ’68 din
la Piscine
(l-o fi văzut
oare Celan?!) –
niciuneia
n-are să-i
arunce în
’70 (vers
cât Sena):
„Eu înotam pentru noi amândoi. Eu n-am înotat”**
_______
* A se vedea În Egipt: „Cuvine-se spre ochiul străinei tu să spui: «Fii apa»” – primul poem pe care Paul Celan i-l dedică lui Ingeborg Bachmann, în iunie 1948.
** vers din poemul lui Paul Celan, Pom sclipind, cu care începe secvenţa a doua din volumul Roza Nimănui, 1963.