Parteneri

Obiectele din oglindă sînt mai aproape decît par

Tipăreşte pagina versiune gata de tipărire Recomandă articolul prin: Send to friend

Obiectele din oglindă sînt mai aproape decît par

***
cînd mi-ai spus că vii
 
ascultam beautiful day
bono şi ceilalţi băieţi
cîntau cum n-o mai făcuseră niciodată
foişorul 
era cea mai frumoasă clădire 
din lume
ardea cu flăcări înalte
şi nu era nimeni să îi stingă focul
 
am călcat atunci acceleraţia 
cu frenezia muribundului întors la viaţă
cartiere întregi
se desfăceau în străzi
ca nişte lămîi
 
m-am aruncat
cu toată viteza înainte
motoarele turate la maxim
cămaşa prea strîmtă
pentru cît soare intra pe geamul deschis
nu mai era nimeni împrejur
şoseaua respira greoi
aburi de căldură
 
cînd fericirea a devenit insuportabilă
am trecut prin zidul din faţă
ca printr-o cortină
 
 
***
a trebuit să te întorci
 
ce mai conta
că drumul fusese închis
lemnul scenei era
măcinat de cari
pe banchetele de la clasa a doua
şi pe scaunele spectatorilor
creştea iarba
te întorceai cu coada între picioare
iar ceilalţi au observat
doar acest amănunt
 
 
***
nimic despre holocaust
 
cînd merg în centru
parchez maşina
în spatele primăriei
acolo e cel mai sigur
 
dar e ciudat să vă vorbesc tocmai vouă
despre siguranţă
celor care 
aţi pierdut totul
 
rubinstein
cîntă imperial
cu ochii închişi
concertul numărul cinci 
al lui beethoven
 
acum aţi rămas o listă de nume
şi totuşi
sunetul muzicii
căţărîndu-se
treaptă cu treaptă
ca iedera
pe zidurile caselor
 
 
***
sepia
 
femeii îi cursese rimelul
dîre negre închipuiau
pe rochia ei
pînze uriaşe de păianjen
ochi de pisică
şi încolăcire de şarpe
bărbatul alături
tăcea
 
 
***
limba suedeză
 
îmi sună străin
şi totuşi familiar
 
casa de peste drum
se află în stockholm
are storuri la ferestre
aştept să apară cineva
să îmi facă un semn
cu mîna
 
 
***
nu pot face faţă
 
cinematografiei sovietice
nici măcar celei ruseşti
de după
stahanov lucrează acum
la mosfilm
scrie scenarii despre orice
dragoste 
război
comunism
capitalism
despărţiri
împăcări
o lume întreagă
şi eu nu înţeleg nicio iotă
 
 
***
citesc robert şerban
 
în humanitas kretzulescu
şi mă feresc de oameni
să nu mă vadă cum îmbătrînesc
 
părul alb mi-a trecut de umeri
şi e gata să îi înghită 
nimeni nu mai scoate niciun cuvînt
privesc cu toţii
tăcuţi
 
părul mi-este acum dincolo de mijloc
şi se revarsă în continuare
valuri valuri
cînd şi cînd
un om înspăimîntat 
se agaţă de cîte o carte
 
citesc înainte
 
 
***
obiectele din oglindă sînt mai aproape decît par
 
sau decît ai putea crede
privind în ea ca printr-o
fereastră
 
este un peisaj în mişcare
au ralenti
bătrînii dansează cadril
în timp ce lama îşi face loc
printre firele albe
un explorator prin junglă
 
dincolo
există tinereţe fără bătrîneţe
şi viaţă fără de moarte
spaima este o amintire
încuiată în sertar
 
ducem acolo
doar senzaţii
apăsarea
pînă cînd pielea
rămîne curată şi
netedă
 
întorc obrazul 
şi merg mai departe