Cu siguranță, literatura science-fiction de limbă engleză a dat cel mai mare număr de autori consacrați. Acest fenomen este determinat de valoarea marii literaturi engleze, pe care, chiar dacă a egalat-o, nu a reușit să o depășească nicio altă cultură. De la ieșirea din obscuritatea Evului Mediu, englezii s-au manifestat ca un popor care prețuiește educația și lectura. A devenit un lucru comun ca reședința oricărui aristocrat să includă și o bibliotecă plină cu cărți dintre cele mai ciudate.
Explicația popularității prozei science-fiction la englezi rezidă în caracterul și mentalitatea reprezentanților acestei etnii, care, deși se distinge prin pragmatism și printr-o capacitate de a se organiza pentru realizarea unor proiecte de mare anvergură, a demonstrat în același timp și o imaginație foarte dezvoltată.
Terenul pentru apariția genului science-fiction în Marea Britanie a fost pregătit de ficțiuni neo-gothice precum Frankenstein de Mary Shelley.
Romanele inovatoare ale unuia dintre cei mai importanți autori de SF, H.G. Wells, care se disting prin valoarea lor literară, dar și prin originalitatea speculațiilor științifice, au prezentat pentru prima dată călătorii în timp (Time Machine), experimente de invizibilitate (The Invisible Man) și invazii ale unor civilizații extraterestre (War of the Worlds).
Un rol decisiv în dezvoltarea literaturii SF de limbă engleză, dar și a genului science-fiction în general, l-au avut revistele pulp editate în prima jumătate a secolului XX în Statele Unite. Romancieri precum Edgar Rice Burroughs, H.P. Lovecraft, Clark Ashton Smith, A.E. Van Vogt, Ray Bradbury, care au publicat în astfel de reviste, au avut un rol formator pentru literatura de acest tip.
Anii ’50 au fost dominați de trei monștri sacri ai science-fiction-ului: Isaac Asimov, Arthur C. Clarke și Robert Heinlein. Totuși, unii cititori avizați au remarcat caracterul adesea tezist al scrierilor acestora și limbajul lor de lemn, care avea puține tangențe cu modelele literaturii autentice. De asemenea, unele romane ale lui Robert Heinlein lansau mesaje controversate, precum elogierea pretinselor beneficii aduse de o dictatură militară în Starship Troopers (Infanteria stelară), sau puseuri rasiste ca în cazul romanului Double Star (Steaua Dublă), în care naratorul mărturisește că nu are nimic împotriva asiaticilor și afroamericanilor, dar în schimb are o ură xenofobă față de extratereștri. Evident, astfel de idei nu sunt în niciun caz un model de educație a tinerilor.
Mai mult, o serie de autori mediocri au ajuns să recicleze aceleași scheme și subiecte uzate, pe care unii critici le-au numit „povești cu cowboy și piei roșii plasate în spațiu”. În aceste condiții literatura SF risca să-și piardă cititorii și să dispară cu desăvârșire. Era necesară o schimbare.
Astfel, în anii ’60 un grup de scriitori de science-fiction au inițiat o mișcare de reformă ce avea să fie cunoscută ca Noul Val (New Wave). Reprezentanții curentului New Wave au încercat să aducă alte teme și formule în proza de gen și să integreze modele și tehnici narative preluate din tradiția literaturii elevate. Dintre cei mai influenți scriitori New Wave este cazul să amintim de Roger Zelazny, cu ciclul Amber, ce conține teme fantasy și science-fiction cu universuri alternative, John Brunner cu excelentul roman Stand on Zanzibar, care, deși lansat la sfârșitul anilor ’60, demonstrează o formulă scriitoricească mult mai avansată decât majoritatea romanelor recente, precum și Ursula Le Guin, o romancieră SF și fantasy feministă, despre care celebrul critic american Harold Bloom a afirmat că a contribuit mai mult decât J.R.R. Tolkien la transformarea prozei SF într-un gen literar serios.
În perioada anilor ’50 și ’60 s-a dezvoltat pasionantul subgen space opera, cel al epopeilor spațiale, care avea să inspire seriale de televiziune și filme hollywoodiene precum Star Trek, Star Wars și Babylon 5. Printre scriitorii care au practicat subgenul space opera se numără A.E. Van Vogt și Edmont Hamilton, precum și aceiași Isaac Asimov, Arthur Clarke și Robert Heinlein.
La fel în anii ’60, scriitorul Frank Herbert a elaborat și a publicat primul volum din saga Dune, considerată aproape unanim drept cea mai valoroasă creație science-fiction realizată vreodată. Epopeea Dune surprinde prin subtilitatea și nonconformismul speculațiilor intelectuale și se inspiră dintr-un amalgam de tradiții culturale din cele mai diverse epoci și zone geografice. În aceeași perioadă s-a manifestat plenar probabil cel mai talentat prozator science-fiction, Philip K. Dick. Considerat un Jonathan Swift modern datorită satirei sociale subtile pe care a lansat-o și supranumit de persoanele apropiate care l-au cunoscut ca Saint Phil, Philip K. Dick a publicat câteva zeci de romane esențiale, precum Ubik, Do Androids Dream of Electric Sheep? (Visează androizii oi electrice?) și The Man in the High Castle (Omul din castelul înalt).
Probabil cea mai mare noutate pe care au adus-o anii ’80 a fost curentul cyberpunk, o proză pentru generația digitală, cu hackeri și rebeli care luptă împotriva corporațiilor multinaționale cu ajutorul computerelor și al mijloacelor de realitate virtuală. Cei mai reprezentativi prozatori cyberpunk sunt William Gibson și Bruce Sterling.
Referindu-ne la proza science-fiction din anii ’90, este necesar să amintim de numele lui Kim Stanley Robinson. Acesta practică o ficțiune bazată pe o documentare științifică riguroasă. Trilogia Marte, lansată de acest autor, este dedicată explorării, colonizării și terraformării Planetei Roșii într-un viitor previzibil.
În mod paradoxal, după anul 2000 popularitatea prozei science-fiction a fost eclipsată de cea a genului fantasy. Este un fenomen cu adevărat greu de explicat. Interesul pentru subgenul cyberpunk s-a diminuat, în schimb au revenit în vogă romanele space opera cu infanteriști spațiali prinși în războaie interstelare, precum ciclul lui John Scalzi Războiul bătrânilor.
Dintre cărțile cyberpunk de calitate apărute în anii 2000 se distinge totuși excelentul roman Altered Carbon al lui Richard Morgan, precum și cele două volume-continuări, al căror atu este formula proaspătă și prezența unui erou central dotat cu o forță ieșită din comun.
Alastair Reynolds practică o proză space opera care dezvoltă modelul unui Arthur Clarke în contextul secolului 21 și s-a manifestat ca unul dintre cei mai activi și mai valoroși scriitori de science-fiction din ultimii ani. Saga sa spațială inițiată prin romanul Revelation Space a depășit zece volume.
Astfel ajungem la momentul prezent, în care, printre altele, se bucură de o mare apreciere două subgenuri inovatoare. Curentul steampunk, o ficțiune SF retro cu istorii alternative și tehnologii anacronice lansată în anii ’80, a reușit în timp să atragă mulți fani și este cu siguranță una dintre cele mai originale forme de SF din ziua de azi. Exemple de creații steampunk sunt romanul The Difference Engine (Motorul diferențial), scris de William Gibson în colaborare cu Bruce Sterling, care descrie construcția unui computer mecanic în Anglia victoriană, precum și volumul Mortal Engines (Motoare mortale), semnat de Philip Reeve. Acțiunea acestuia este plasată peste 1000 de ani într-un viitor postapocaliptic, în care urmașii speciei umane luptă între ei pentru surse de supraviețuire. Recent romanul Mortal Engines a cunoscut o adaptare cinematografică de mare anvergură, realizată de producătorii filmelor Stăpânul inelelor.
Curentul new weird, care se revendică de la proza fantastică scrisă în interbelic de H.P. Lovecraft și Clark Ashton Smith, este de asemenea în vogă. În acest sens se remarcă creația lui Jeff Vandermeer, în special trilogia Southern Reach (în traducere românească, Aria X), precum și unul dintre ultimele sale romane, Borne, definit ca o ficțiune biopunk care se desfășoară după o catastrofă mondială provocată de tehnologii de bioinginerie scăpate de sub control.
În încheiere, voi cita o afirmație foarte interesantă pe care a făcut-o scriitorul Richard Morgan în cadrul unui interviu de ultimă oră. Acesta a anunțat cu ironie că bătălia dintre înalta literatură și proza SF s-a încheiat cu victoria definitivă a sefiștilor. Iar raportul de forțe nu poate fi ignorat: piața de carte și preferințele cititorilor sunt dominate de ficțiunea de anticipație, filmele SF aduc cele mai mari venituri, la fel ca și jocurile de computer cu astfel de subiecte. Rămâne la discreția dumneavoastră dacă această situație ar trebui să provoace lamentații sau, din contra, mai curând reprezintă o victorie a nonconformismului, în contextul în care literatura și arta de establishment au fost subminate de scandaluri precum cel al Premiului Nobel și cel al producătorului hollywoodian Harvey Weinstein.
Prin numărul de talente și prin resursele implicate, literatura SF de limbă engleză are toate șansele să-și păstreze un rol dominant pe termen nedefinit. Iar imensitatea copleșitoare de titluri pe care a dat-o lumii ar fi suficientă ca să-l facă fericit pe un cititor pentru o viață întreagă.