la prima vedere părea că au tras-o pe mal 
în aşteptare – nimic mai înşelător. 
la cât de zdrobită era întrebam 
dacă nu e abandonată.
 
tocmai de aceea mă iscodea din unghi 
pescarul transparent ca şi sticla lui goală 
de lângă piatra pe care-şi fixase undiţa – 
cine-s că-l ţin din treabă.
trăgea premeditat de timp sau murea de urât – 
totuna n-avea chef dar a zis: 
citeşte şi o să ştii. 
masă lemnoasă saturată de sare 
dogorită de soare care suna a sec. 
scânduri pline de scrijelituri – 
linii intersectate aidoma celor din palme 
cifre grupate în formă de constelaţie
semne deşirate ca un fel de scris repezit – 
asta am citit. 
 
(în acea seară dacă tot mă aflam în zonă aveam intenţia să mai lucrez la „ţărmuri mediteraneene” – text pentru un cotidian de natură sociologică – numai că ceea ce-mi propuneam să scriu nu venea. aş fi început cu ambarcaţiunea lăsată la voia întâmplării pe „limba” de prund întinsă între marea insidioasă şi câmpia presărată cu maci sălbatici dar nu eram eu pescarul doct să rezolv integrame.)
 
ridicol. mă întreceam cu un păianjen: 
el ţesea iar eu desfiram o pânză în măsură 
să captureze colonii de insecte.
finalul n-a urmat de vreme ce în fapt de zori
cum cocoşul la datorie deşteptarea anunţă 
s-a iscat un ins tuciuriu şi gârbov.
strânsei grabnic rucsacul (îmi ţinuse
de căpătâi pe fundul vasului) să-i fac loc. 
 
nu m-a luat în seamă. 
tenace şi-a scos încălţările.
a urcat în barcă lăsându-se jos ca în moschee.
s-a închinat dumnezeului său 
glăsuind din adâncul glotei litanii lugubre.
după aceea uimitor de abil a cules 
de prin nisipuri o grămadă de scoici.
le ducea pe rând la ureche şi 
se schimba la faţă ca un mim.
abia am scos din el un fel de răspuns: 
ascult sufletele mării. 
 
(valuri subţiri ca maramele se răspândeau pe faleză. făceau să sune prundişul în simfonii solemne. retrăgându-se duceau cu sine-n adâncuri petale roşii suflate din câmp de briza nocturnă. nu mai auzisem vreodată de „sufletele mării”. am ridicat şi eu o scoică. am ascultat-o cu o ureche cu alta după care – cu cea mai atroce insistenţă – l-am luat pe bătrânul mahomedan din nou la întrebări.) 
 
ochii decoloraţi captau fărâmături de cer. 
presupuse cuvinte scăpate din ştirbătură
gesticulaţii alerte şi insolite – 
ceva despre refugiaţi şi naufragiu. 
 
(eram gata să-l strig din urmă – deşi nu ştiam pentru ce anume – dar s-a pierdut în explozia soarelui de după orizont. m-am gândit că neîndoielnic va mai veni să confeseze cu ai săi.
în cotidianul preferat s-a scris cum o barcă a străbătut mediterana ca să eşueze pe coasta europeană.)
 
Aprilie 2018,
Braşov – Macungie, Pennsylvania