articol: 

articol: 

articol: 

articol: 

articol: 

articol: 

articol: 

articol: 

Semnal (Ana Blandiana, Cele patru anotimpuri (ediţie revăzută de autoare). Proiecte de trecut; Andrei Pleşu, Faţă către faţă. Întâlniri şi portrete; Oleg Serebrian, Cântecul mării (roman); Marcel Gherman, Cartea viselor; Anatol Moraru, Nu mă tentează (povestiri); Valentina Tăzlăuanu, Lumea după Hamlet; Daniel Cristea-Enache, Cinematograful gol; Orhan Pamuk, Istanbul)
Ana Blandiana, Cele patru anotimpuri. Proiecte de trecut (ediţie revăzută de autoare). Prefaţă de Vitalie Ciobanu. Postfaţă de Ana Blandiana. Colecţia „Biblioteca pentru toţi”. Editura ART/Jurnalul naţional, Bucureşti, 2011
 
„Fantasticul nu e opus realului, este doar o înfăţişare mai plină de semnificaţii a acestuia. La urma urmei, a-ţi imagina înseamnă a-ţi aminti. Aceasta a fost concluzia de la care pornind am început să scriu proză, o proză pentru care important este să nareze nu întâmplări, ci obsesii; o proză a cărei autenticitate nu constă din priceperea de a copia realitatea, ci din încăpăţânarea de a-i da un sens.” (Ana Blandiana)
 
„Cred că cea mai puternică senzaţie pe care o degajă proza Anei Blandiana este aceea de „miracol accesibil”. Fabulosul, excepţionalul, „supranaturalul” îmbibă obişnuitul vieţii de zi cu zi, adastă în prelungirea capacităţilor noastre de percepţie a realităţii, devine o marjă plauzibilă, chiar dacă nesupusă condiţionărilor fizice (sau mai degrabă psihice, pentru că aşa le considerăm noi), cele care încorsetează lumea tangibilă. Autoarea îşi exprimă astfel un crez estetic şi filosofic şi, în acelaşi timp, insinuează un subtext subversiv la adresa prejudecăţilor noastre comode, a cutumelor în care ne consumăm, anost, existenţa, dar şi împotriva unei ordini politice nedrepte, cum a fost comunismul, atunci când umanul, compensator, evadează în fantastic – „manevră” ea însăşi frauduloasă în ochii politrucilor vremii.” (Vitalie Ciobanu)
 
Andrei Pleşu, Faţă către faţă. Întâlniri şi portrete, 2011, 304 pag.
 
„Am învăţat multe din cărţi – spunea cineva –, dar am învăţat totul de la câţiva oameni”. Suntem, în bună măsură, suma întâlnirilor de care am avut parte. În ce mă priveşte, am fost norocos. Parcursul de-a lungul căruia s-a alcă­tuit biografia mea privată şi publică mi-a prilejuit o sumedenie de contacte umane, a căror „urmă” m-a modelat, într-un fel sau altul, de la croială până la cusătură. Şi mă simt îndemnat să dau seamă de această şansă. Am, în plus, convingerea că portretele care urmează pot fi, dincolo de ceea ce înseamnă ele pentru mine, şi foarte utile documente de epocă.” (Andrei Pleşu)
 
Oleg Serebrian, Cântecul mării (roman). Editura Cartier, Colecția Rotonda, 2011, 392 pag.
 
„Cântecul mării”, un roman ce se vrea concomitent istoric și de atmosferă, redă imaginea spargerii violente a „vechii orânduiri” în Bucovina. Exemplul poate fi extins asupra întregii Europe, care, așa cum afirma sentențios unul dintre eroii cărții, va supraviețui acelui război, dar va rămâne neîndoielnic o infirmă, cea mai gravă pierdere a bătrânului continent fiind memoria și simțul adevărului. Doar o sută de zile, simbolic cuprinse între Lăsatul Secului și Duminica Mare din anul 1944, au fost suficiente ca totul să treacă printr-o profundă metamorfoză: aceleași case și chiar culori vor arăta parcă altfel, aceiași oameni vor gândi și simți cu totul altfel, se vor identifica absolut diferit. A fost nevoie ca administrația sovietică să ajungă în Cernăuți pentru ca fostul comunist Leibo Rubinski să redevină după zeci și zeci de ani evreu și doar evreu. A trebuit ca Marta Skawronski, protagonista romanului, să fie exilată în singurătatea deltei Amudariei, pe malul Aralului, pentru a se simți cu adevărat nemţoaică.
 
Marcel Gherman, Cartea viselor, Colecţia Prima verba, Editura ARC, 2011, 68 p.
 
Descendent  dint-o familie de scriitori, Marcel Gherman manifestă preocupări nu numai pentru literatură, ci şi pentru celelalte arte. Este cunoscută pasiunea sa pentru artele vizuale, dar şi sensibilitatea-i muzicală, de care a dat dovadă ca realizator de emisiuni la postul Radio Moldova între 1994 şi 2003. Mai puţină lume cunoaşte faptul că CD-urile compozitorului… Marcel Gherman au fost înregistrate la studiouri internaţionale şi difuzate la posturi de radio FM din diverse ţări. (…)
Dincolo de toate succesele muzicale enumerate mai sus, publicul intelectual basarabean cunoaşte mai temeinic textele literare decât melodiile acestui creator original şi polivalent. Texte ce anunţau, de altfel, mai curând un debut eseistic şi nu unul beletristic – Cartea viselor este o culegere de proze scurte, specie surprinzătoare pentru mulţi dintre cititorii constanţi ai Trendurilor. (…)
Volumul se înscrie în curentul pe care unii critici şi istorici literari îl numesc cyberpunk. (…) Puţini sunt azi scriitorii (în special, cei tineri) care să urmărească atât de atent maniera în care se construieşte un sens, se conturează o viziune sau se exprimă o trăire. Mai apoi, respectul pentru cititor, tratat cu acurateţea şi curtoazia cuvenite: nimic nu este lăsat de izbelişte; nicio imagine şi niciun personaj nu vagabondează, orfani, pe drumuri narative, în căutarea unui sens, loc sau… autor; totul este dozat, echilibrat şi accesibil şi, chiar dacă nu agreezi o astfel de proză, îi agreezi obligatoriu scriitura. În cele din urmă, impresionează cultura literară de care dă dovadă scriitorul Marcel Gherman, care înseamnă nu atât erudiţie (e facil să fii erudit în era internetului), cât seriozitate, responsabilitate şi angajament total în facerea unei cărţi. (Adrian Ciubotaru)
 
Anatol Moraru, Nu mă tentează (povestiri), Colecția Rotonda, 2011,
104 pag.
 
Câteva coincidenţe (sau poate nu) de netrecut cu vederea mă ispitesc să-l asemăn pe Anatol Moraru cu prozatorii târgovişteni: debutează la 40 de ani cu o literatură livrescă, ingenioasă (şi bine temperată), plin de umor şi de (auto)ironie, cu un stil matur, bine stăpânit, care ne arată mai degrabă un vechi practician în ale literaturii.
Marius CHIVU, Un basarabean... târgoviştean
 
Valentina Tăzlăuanu, Lumea după Hamlet. Editura Lumina, 2011, 236 p.
 
Cel mai important critic de teatru din Republica Moldova, Valentina Tăzlăuanu, a publicat o nouă carte, intitulată Lumea după Hamlet. Sunt texte reprezentative pentru preocupările autoarei, care a punctat trăsăturile esenţiale ale mişcării teatrale din ultimele decenii din teatrul românesc şi cel european. Capitolul Shakespeare forever  – unul dintre cele mai consistente ale volumului, conţine pagini pătrunzătoare,  un reper în bibliografia exegezei marelui englez. Teatrul basarabean are în persoana Valentinei Tăzlăuanu un cronicar de mare fineţe şi un promotor dedicat.
 
Daniel Cristea-Enache, Cinematograful gol. Colecţia ECO-GRAFII. Prefaţă de Radu Cosaşu
 
O carte uneori ironică, alteori nostalgică, adesea de un umor savuros, în care autorul adună amintiri dragi, impresii de călătorie, dar şi portrete ale unor sportivi celebri sau poveşti „din Epoca de Aur”.
 
„Nu ştiu cât de simpatic îi voi fi autorului dacă voi scrie: nici critic, nici ziarist, el face reportaj. Pe mulţi literaţi încă îi jenează cuvântul, genul. Pe mine – nu.
Autorul face reportaj într-un jurnal mai mult sau mai puţin intim. El este reporterul convingerilor sale politice şi apolitice, cu copilăria lui, cu tot...
El face reportaj intim.
Poate că e un gen nou, poate că nu – oricum, pentru că nici eu nu ţin morţiş să iradiez simpatie, nu voi da pe faţă momentele în care, la lectură, puteam să fiu prins în flagrant delict de entuziasm…” (Radu Cosaşu)
 
Orhan Pamuk, Istanbul. Ediţie ilustrată. Traducere din limba turcă şi note de Luminiţa Munteanu
 
Prima carte de memorialistică care apare în traducere în limba română din opera lui Orhan Pamuk, laureatul Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 2006.

Istanbul (2003) împleteşte într-o manieră originală două poveşti la fel de sinuoase şi de cuceritoare: cea a primei jumătăţi din viaţa scriitorului şi cea a oraşului în care s-a născut şi pe care îl cunoaşte mai bine ca nimeni altul. În vastele apartamente ale familiei Pamuk, înţesate de urmele unei bunăstări în declin, se fac simţite aceeaşi încleştare între vechi şi nou, aceeaşi melancolie şi aceeaşi criză identitară ca şi pe străzile Istanbulului, odinioară capitala puternicului Imperiu Otoman, unde vestigiile unei glorii de mult apuse cedează încet-încet locul imenselor clădiri de locuinţe şi centre comerciale. Istanbul realizează un dublu portret, al autorului în tinereţe şi al oraşului văzut prin prisma amintirilor sale de o uimitoare claritate, dar şi a mărturiilor scriitorilor şi artiştilor care i-au marcat începuturile evoluţiei spirituale.