Doamna doctor Alexandra Codiță, soția maestrului Vladimir Beșleagă, ne-a propus spre publicare un schimb de scrisori pe care l-a avut, în 2007, cu istoricul Neagu Djuvara, după ce i-a citit monumentala lucrare Civilizații și tipare istorice, apărută prima dată în Franța în 1975 (premiată de Academia Franceză) și publicată în România la Editura Humanitas (în câteva ediții, inclusiv în limba engleză). Regretatul istoric – s-a stins la 25 ianuarie 2018, la venerabila vârstă de 101 ani – a avut puternice legături sufletești cu spațiul românesc din stânga Prutului. A fost mobilizat pe front și rănit în luptele pentru eliberarea Basarabiei, în august 1941, s-a tratat într-un spital militar, apoi a lucrat în diplomație. Mai târziu, în lungii ani ai exilului, pe durata regimului comunist din România, a continuat să vorbească tranșant despre drama postbelică a acestei provincii românești și a visat să o revadă readusă între granițele statului român. Ne-a vizitat la Chișinău în martie 1997, când a ținut o prelegere la Universitatea de stat în cadrul unui ciclu de conferințe „Constantin Noica”, prilej cu care am realizat un interviu cu domnia sa, publicat în revista Contrafort.
Acest scurt schimb epistolar completează „portretul afectiv” al lui Neagu Djuvara – un aristocrat al spiritului, un om extrem de generos și receptiv față de cititorii săi, mai ales că impresiile de lectură ale doamnei Alexandra Codiță sunt cu totul remarcabile! Îi mulțumim că ne-a oferit prilejul să-l readucem pe acest mare istoric și cărturar român în memoria publicului nostru, fie și așa, fulgurant, ca printr-o scăpărare de blitz.
 
Vasile Gârneț
 
Chișinău, 26 noiembrie 2007
 
Mult stimate domnule Neagu Djuvara,
 
Am procurat recent la Iași cartea D-voastră, Civilizații și tipare istorice. Un studiu comparat al civilizațiilor, Humanitas, 2007.
Am citit-o de două ori cu creionul în mână și țin să-mi exprim, de la bun început, profunda recunoștință pentru mult așteptata sistematizare și sinteză de care aveam atâta nevoie.
Sunt de profesie medic, acum pensionară. Din copilărie, pe parcursul întregii vieți, am fost călăuzită de neostoita sete de cunoaștere. Citeam mult și haotic; nu știam de ce fac asta. Cu timpul, informația a început să se structureze, să apară unele generalizări. De pildă, am înțeles că ss. VII-V î. Chr. a fost perioada surprinzătoarei înfloriri a civilizațiilor de pe diferite continente fără legături vizibile între ele: Grecia, China, India… Sau destinul comun al imperiilor: formarea, apogeul, apoi inexorabilul declin și dispariția. De ce? Care-i cauza acestor coincidențe?
Cartea D-voastră a venit, în sfârșit, să mă lămurească. Satisfacția – și recunoștința! – mea e mare.
Lucrarea este o fericită îmbinare de cunoștințe enciclopedice, ireproșabilă argumentare științifică și stil clar, curgător, cu nuanțe și reflexe ale minunatei limbi franceze.
Inegalabila D-voastră erudiție v-a permis să navigați liber în timp și spațiu, să găsiți legități ascunse ochiului nepregătit.
Ați creat un sistem coerent, o viziune proaspătă și amplă asupra civilizațiilor din toate timpurile. Temerarul experiment v-a reușit pe deplin.
Capitolul „Contacte între civilizații în timp și spațiu” este, după părerea mea, cel mai bine argumentat, coerent și, ca expresie literară, strălucit.
M-au impresionat mult, de asemenea, capitolele „Civilizația babiloniană” și „Civilizația bizantină”. Istoria acestor meleaguri, lungă și încurcată, succesiunea puzderiei de popoare și culturi îngreunează înțelegerea fenomenelor. Am revenit de câteva ori asupra acelor pagini. Cu totul remarcabilă este continuitatea tradițiilor în milenii.
La începutul cap. „Civilizația chineză sau extrem-orientală”, D-voastră faceți următoarea remarcă: „…în pofida profundei sale originalități, a întinderii, duratei și importanței sale în istoria universală, asemenea civilizației egiptene și din același motiv, nu ne va reține multă vreme”. Ce păcat! Din tinerețe, am o mare dragoste pentru literatura chineză antică și medievală, mai ales gen huaben. Mi-ar fi plăcut să aflu părerea D-voastră mai pe larg asupra literaturii și culturii chineze.
În încheiere, îndrăznesc, cu voia D-voastră, să formulez câteva gânduri.
Recapitulând istoria omenirii – atât cât se cunoaște – constatăm cu tristețe că specia Omul, Homo sapiens sapiens, fiind foarte tânără (vârsta sugarului?) și în plină expansiune, n-a reușit să se desprindă de regnul animal, continuă să se ghideze de legile acestui regn. Viața lui socială urmează tipare foarte vechi din lumea simienilor. De acest adevăr ne convingem urmărind viața cimpanzeilor, de pildă. Conrad Lorenz a fost criticat pentru astfel de idei eretice.
Civilizația e foarte fragilă în confruntare cu instinctele primordiale ale gloatei (Gustave Le Bon). Adevărul e confirmat de evenimentele sec. XX, de exemplu. Sapienti sat!
Homo sapiens sapiens e înzestrat cu mari, aproape inepuizabile potențe fizice și psihice, dar, din păcate, încă nu-i pregătit să le valorifice. Medicii, și nu numai ei, cunosc acest adevăr.
Poate are dreptate P. Teilhard de Chardin când declară că Omul e ultima verigă a evoluției și a fost creat din marea dragoste și dorință de autocunoaștere a Spiritului Universal (dacă am înțeles bine principiul teleologic). Pentru că aceeași istorie ne demonstrează că scânteia divină pâlpâie în sufletul omului – și această concluzie finală e unica mângâiere în tristețea noastră.
Permiteți-mi, mult stimate domnule Neagu Djuvara, să-mi prezint profunda mea recunoștință și venerație în fața talentului și minții luminate cu care v-a înzestrat Dumnezeu. Vă urez multă sănătate, ani buni, rodnici, pace în suflet.
 
Cu desăvârșit respect, Alexandra Codiță, medic.
Bul. Miron Costin, nr.11/2, ap. 86, Chișinău, Republica Moldova
 
 
* * *
 
 
Neagu Djuvara 18.01.08
Str. Alexandru Philippide nr.3
RO – 020466, București
 
Stimată Doamnă Doctor,
Scrisoarea matale din 26 noiembrie 07, trimisă la HUMANITAS, mi-a fost adusă de un șofer abia alaltăieri. E drept că în nov-decembrie am fost plecat în Franța.
Scrisoarea mi-a făcut o dublă și mare plăcere. Întâi ca să descopăr că „Civilizații și tipare…” mai poate stârni interes – și chiar pasiuni –, în al doilea rând, să constat că în atât de zbuciumata „Republică Moldova” (numai titulatura mă umple de tristețe), se află persoane de calitatea matale, deschise către lume și posedând o cultură atât de vastă. Mulțumesc deci de două ori.
Eu am probleme de sănătate – acum că „merg pe 92 de ani” – nu încă dramatice, dar supărătoare, și nu prididesc cu lucrul, în prea multe direcții, probabil. Ultima și marea mea ambiție e ca „Civilizații…” să apară în englezește, în USA, Canada sau Marea Britanie. Ne-am chinuit cinci ani ca să obținem o bună traducere, dar aflarea unui Editor pentru o carte scrisă între 1950 și 1970 e o problemă! Nepoata mea de fiică, pe ½ americancă și stabilită acum la Washington, unde e directoarea unui ONG cu caracter umanitar, cu filiale pe cele 5 continente, ne-a propus acum de Crăciun, petrecut la București, să-mi caute un „agent de publicare”, fără de care în Țările anglosaxone nu izbutești să găsești un editor. Țin morțiș să văd înainte de moarte o versiune engleză (Civilizations and Historical Patterns), căci altfel, azi, nu mai ești cunoscut în lume.
 
Cu reînnoite mulțumiri și bune urări pe anul 2008, Neagu Djuvara